Școlile trebuie să ia toate măsurile ca orele elevilor care nu sunt implicați în simulările examenelor naționale (Evaluarea Națională și BAC 2026) să se desfășoare în mod corespunzător, potrivit procedurii Ministerului Educației. Programul orelor va fi stabilit de către consiliul de administrație al unității de învățământ, conform sursei citate.
Este vorba despre procedura nr. 25.350/03.03.2026 privind organizarea şi desfăşurarea simulării probelor din cadrul Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului national de bacalaureat, în anul școlar 2025-2026.
„Art. 21 Unitățile de învăţământ iau toate măsurile necesare pentru ca activitatea didactică a claselor neimplicate în simulările naționale să se desfăşoare în mod corespunzător, după un program stabilit de către consiliul de administrație al unității”, se arată în procedură.
Procedura Ministerului Educației și Cercetării poate fi consultată mai jos:
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice.
Amintim că referendumul referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale.
Edupedu.ro a scris că aproape 80% dintre profesorii consultați de un sindicat din educație din județul Iași nu vor participa la simulările pentru Evaluare Națională și Bacalaureat 2026.
Simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2026 are loc în modulul 4 de cursuri, mai exact începe pe 16 martie cu proba la Limba și literatura română. Calendarul integral, mai jos în articol.
Referitor la simularea examenului național de BAC 2026, elevii de clasa a XII-a vor susține proba scrisă la Limba și literatura română pe data de 23 martie, conform calendarului oficial. Apoi, pe 24 martie este programată proba obligatorie a profilului, iar pe 25 martie proba la alegere a profilului și specializării.
Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:
- 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
- 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
- 18 martie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor
CALENDARUL privind simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat – 2026:
- 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
- 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
- 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
- 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
- 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor
Nemulțumire fără precedent în sistemul de învățământ
Potrivit unui chestionar realizat de FSE „Spiru Haret” în perioada 14-31 ianuarie 2026, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ, mai mult de 74% dintre profesori declară că sunt dispuși să participe la grevă.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat ca greva să aibă loc la finalul de an școlar, după cum a spus liderul sindical.
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.