Ministrul Daniel David: Salariile pentru titulari rămân aceleași. Este drept, plata cu ora, în acest moment, scade. Per ansamblu, veniturile se vor reduce, într-adevăr

4.301 de vizualizări
Foto: Radu Tuta / AGERPRES Foto
Ministrul Educației Daniel David spune că „salariile pentru profesorii titulari rămân aceleași” dar recunoaște că „veniturile per ansamblu vor scădea pentru cei care au și plata cu ora”. Ministrul a făcut declarația la Antena 3, în 26 august. Sindicatele au atras atenția că mulți profesori nu vor mai lua plata cu ora, din cauza că valoarea scade cu 50%, potrivit legii 141/ 2025. Recent, liderul sindical Simion Hăncescu a atras atenția și asupra faptului că vor fi profesori care vor avea salariile diminuate, pentru că în multe școli nu pot fi acoperite cele 2 ore după creșterea normei didactice, avertizează Simion Hăncescu.

Ministrul Educației Daniel David spune că „salariile pentru profesorii titulari rămân aceleași” dar recunoaște că „veniturile per ansamblu vor scădea pentru cei care au și plata cu ora”.

Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, stabilește în premieră națională raportarea plății cu ora (PCO), pentru orele predate în învățământul preuniversitar, de către cadrele didactice, la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, fapt care determină o scădere de aproximativ 50% a tarifului brut pe oră suplimentară. 

După aplicarea legii 141/2025, plata cu ora scade, lucru confirmat și de ministrul Educației. Edupedu.ro a scris că un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat.

Redăm răspunsul ministrului Educației

Daniel David, ministrul Educației: Dacă ai avut plata cu ora și nu toți au avut plata cu ora, dintre titular, cred că în jur de 40 și ceva % mai luau și plata cu ora. Deci salariile nu se modifică și așa cum am spus și când am discutat în zona asta de măsuri de criză, condiția mea a fost că nu dăm oameni afară, nu reducem salariile și că orice măsură trebuie să fie ghidată de principiul raționalității, adică să găsesc practica respectivă în Uniunea Europeană, chiar dacă nu corespunde celor mai bune practici europene, să pot spune așa, găsim și în Finlanda, sau în Franța, sau în Germania, sau în Irlanda, dar să nu fie ceva în care noi luăm niște măsuri și sunt complet rupte de orice se întâmplă în Uniunea Europeană.

Deci, altfel spus, salariile pentru titulari n-au de ce să se modifice, rămân aceleași. Este drept, plata cu ora în acest moment scade. Dar, repet, nu toți titularii și aveau plata cu ora, dar per ansamblu, dacă vreți să spunem așa, veniturile se vor reduce, într-adevăr. 

Plata cu ora potrivit legii 141/2025

Din 1 septembrie 2025, de când începe anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) vor fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.

La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

„(51Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”

Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.

Informații de context

Ministrul Educației spunea pe 14 august, la Euronews România: „vom vedea la sfârșitul lunii august câți titulari, câți suplinitori avem și câte ore au rămas la plata cu ora neacoperite. Eu sper să nu fie o reducere în zona suplinitorilor și să fie o reducere decisivă majoră în zona a ceea ce numim plata cu ora”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „i-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „deja avem informații din școli, de la directori, de la colegii din consiliile de administrație, că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a explicat ce înseamnă creșterea normei didactice de predare și cum vor fi afectați profesorii:

„Mărirea normei didactice cu 2-4 ore, de fapt, înseamnă 15.000 de posturi reduse. I-am spus premierului că nu pot fi acoperite cele 2 ore în foarte multe școli și vor rămâne profesori titulari cu catedră incompletă. Sunt profesori cu gradul didactic I și 25 de ani, care aveau acea reducere de 16 ore, și trebuie să ajungă la 20 de ore. Realitatea ne arată că vor intra în restrângere de activitate. În 2-3 zile, când se finalizează această procedură, se va constata că, de fapt, nu se poate asigura catedra întreagă. (…) Asta înseamnă diminuarea salariilorNeavând cum să acoperi cele 2 ore, evident că se va ajunge în situația de a li se tăia salariile.”

Reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora va veni cu un cost mare asupra „calității actului de predare-învățare-evaluare”, a afirmat, marți Cornelia Popa Stavri, președinte la Sindicatul Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4, la DC Edu.

Adrian Balog, profesor la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, a vorbit despre efectele pe care ar putea să le aibă reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora. „Vor exista situații în care unii colegi – asta e valabil în toată țara – să nu mai accepte acele ore la plata cu ora, din cauza faptului că nu vor mai avea bani suficienți pentru a face naveta și pentru a desfășura acele ore”, a spus acesta la dezbaterea de marți, 5 august, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că nu știe cine va mai lua „plata cu ora la 22 de lei”. „Cine dorește să muncească gratis sau să muncească pe extrem de puțini bani? Este o muncă ce presupune un efort intelectual foarte mare”, a menționat profesoara. Declarațiile au fost făcute pentru Radio România Timișoara.

De remarcat că în contextul prezentării acestei măsuri de reducere a sumei pentru plata cu ora, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat pe 8 iulie 2025 că „este un calcul corect și atât își permite în acest moment țara”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, ce efecte are diminuarea cuantumului la plata cu ora pentru profesori: „În toamnă nu vor fi la plata cu ora profesori. Vor rămâne zeci de mii de copii, sute de mii de copii fără profesori”.

Citește și:
Plata cu ora în anul școlar 2025-2026. Dosarele se depun la școală, pe 28 și 29 august / Recent, liderul sindical Simion Hăncescu spunea că i-a avertizat pe premier și pe ministrul Educației că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate
Vor fi profesori care vor avea salariile diminuate, pentru că în multe școli nu pot fi acoperite cele 2 ore după creșterea normei didactice, avertizează Simion Hăncescu: Mărirea normei didactice cu 2-4 ore, de fapt, înseamnă 15.000 de posturi reduse
Ministrul Educației: Plata cu ora este gândită să se calculeze prin raportarea orelor de lucru la întregul salariu. Sigur că asta scade valoarea plății pe care o facem pentru o oră luată la plata cu ora, dar este un calcul corect
Legea Bolojan, forma completă pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament. Ce prevede legea fiscal-bugetară pentru școli, universități și cercetare
În toamnă nu vor fi profesori la plata cu ora, avertizează Simion Hăncescu – FSLI: Este un lucru extrem de grav. Le-a venit guvernanților ideea că nu se calculează corect plata cu ora și diminuează cuantumul drastic. Vor rămâne sute de mii de copii fără profesori


7 comments
  1. Propunere : triplu sa se ,pună” timpul stat în cancelarie după ce se suna de intrare ,când sunt consiliile profesorale in timpul cursurilor,când supliniți perioadele de concediu medical doar pe hârtie și cu bani ,dar fara ore de curs cu elevii,când sunt ședințe metodice in timpul cursurilor,când sunteți în ,,activitate” in vacanta și nu trece nimeni pe la școală ……..exemplele pot continua.

  2. Este corect așa. Orele suplimentare se dădeau în sistem clientelar. Sunt destui absolvenți care are au nevoie de aceste ore iar statul a investit în pregătirea lor.
    Totuși nu s-au rezolvat situația celor cu două jocuri simultan, unul în minister și altul în școală. Cum pot face acești oameni 80 de ore într-o săptămână?

  3. Nu ne-ai spus ca nu se reduc venituri si nu vor fi concediati profesori?

  4. Și minciune e vorba, domnule DD.
    Spuneați că e foarte bine că s-a început cu educația, având astfel bani pentru salarii și burse până la sfârșitul anului .
    Nu stați prea bine nici la capitolul logica. Și vă spun de ce. Înseamnă ca în celelalte domenii, unde ,,reforma” bate pasul pe loc, nu vor fi bani pt salarii.
    Ce noroc pe noi că va avem!

    1. s a început și s a sfârșit aici.
      la speciali , pas .
      la cumulul pensiei cu salariul , pas
      la talpa țării , de-acolo taie , coasigurati , studenți și profesori și spitale..
      deci a fost cel mai slab ministru posibil
      3 procente pt educație e infim, e clar sunt interese pt scoli private și pt învățământ în afara țării , de acolo se fac presiuni mai mult că sigur
      nu pot sa uit cum negocia el cu reprezentanții tiktok că o să fie mai sigur daca vb el .. și mai și sugera sa se facă lecții pe tiktok
      nu mi iese din cap cum îl durea pe el sa implementeze softuri cu AI , vai de mine , da nu rămână copiii în urma , când peste tot se știe că e vb de interesele financiare ale companiilor tech.
      coreea de sud scoate telefoanele și tehnologia din școli , el le baga .
      https://stirileprotv.ro/stiri/international/dupa-australia-si-tarile-de-jos-si-coreea-de-sud-interzice-telefoanele-in-scoli.html

  5. Sunt situații în care norma profesorului nu poate fi exact 720 ore. Deci, diferența de ore din încadrare, sunt plata cu ora. Propun ca, la 1 ora de predare peste normă , să se plătească și o oră de pergătire a acelei ore. Dacă din 40 ore pontate, jumatate sunt de predare și jumătate de pregătire, același lucru să fie și pentru orele ce depășeșc norma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simulare Evaluare Naţională 2024. Profesorii asistenţi scanează lucrarea cu numele la vedere în prezenţa elevilor / Ce se întâmplă dacă nu este scanată corect sau scrisul este foarte mic?

La simularea pentru Evaluarea Națională 2024, care începe pe 5 februarie, în premieră, toate lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată. Profesorii asistenţi scanează lucrarea în…
Vezi articolul

Daniel David: Dacă masteratul didactic funcționează bine, n-are sens să mergi cu două sisteme în paralel. Dar vreau să fiu sigur că masteratul nu este un alt modul I și II, reunit într-o formă care ne duce într-o zonă nu prea mulțumitoare

Ministrul Educației analizează renunțarea la modulele psihopedagogice și înlocuirea lor cu masteratele didactice pe o nouă formulă, după o perioadă de testare a acestui masterat, a declarat acesta într-un interviu…
Vezi articolul

Profesorii de germană contestă selecția noului grup de lucru pentru programele de liceu și acuză ministerul Educației și Cercetării că a schimbat abuziv membrii: Niciunul dintre profesorii din grupul inițial nu a fost întrebat

Asociația Profesorilor de Limba Germană din România (APLGR) acuză ministerul Educației și Cercetării că a schimbat abuziv grupul de lucru pentru elaborarea programelor de liceu la limba germană și cere…
Vezi articolul

„Boicot total” al activităților școlare până pe 8 septembrie și al festivităților de început de an, cerut de sindicatul profesorilor din Hunedoara, în semn de protest față de măsurile din Legea Bolojan

Boicotarea totală a activităților pregătitoare pentru noul an școlar și refuzul de a participa la deschiderile festive, sunt apeluri către profesorii afiliați Sindicatului din Învățământul Preuniversitar (SIP) Hunedoara. Într-o informare…
Vezi articolul