Ministrul de Interne s-a întâlnit cu Alexandru Cumpănașu, care este pus sub acuzare de DNA, și a anunțat că-i “îmbrățișează” o idee: TEL VERDE prin care elevii să sesizeze ce se întâmplă în școală

2.257 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că pregătește implementarea unui Telefon Verde prin care elevii să poată sesiza, anonim, nereguli petrecute în școli: fie că este vorba despre “traficanți de droguri, oameni violenți, bătaie în clasă, tot ce înseamnă agresiunea dascălilor față de copii sau a copiilor față de profesori”. Ideea i-a dat-o Alexandru Cumpănașu, a declarat ministrul, care a precizat că s-a “întâlnit” cu acesta, dimineață, la Ministerul de Interne.
  • Amintim că Alexandru Cumpănașu a fost pus sub acuzare de DNA Constanța, la finalul anului, pentru fraudarea fondurilor europene, iar ministrul nu a făcut nicio referire la situația procesuală a celui pe care l-a primit la Ministerul de Interne.

“Mi-a dat o idee care am îmbrățișat-o și este foarte bună. (…) Am preluat ideea și o să o discut. De la întâlnirea cu domniile lor am venit direct la întâlnirea cu dumneavoastră. O să o preiau și săptămâna viitoare o să găsim o formulă prin care să o implementăm. Foarte bună”, a declarat Marcel Vela vineri, într-o conferință de presă.

Declarațiile integrale ale ministrului Internelor, Marcel Velea, cu privire la întâlnirea cu Alexandru Cumpănașu:
  • “Am avut întâlnire la ora 10:00 cu domnul Cumpănașu. Din pricini ‘bine cuvântate’, dl Cumpănașu a întârziat 20 de minute, oferindu-vă dvs. interviu la intrarea în Minister, motiv pentru care am intrat în altă ședință, cu frumoșii studenți care vor să schimbe în bine lumea și cu profesorul lor, la mine în birou, la o întâlnire prietenească.
  • Dl Berbeceanu s-a ocupat pe amănunte de întâlnirea cu dl Cumpănașu. La final, evident, din respect și din dorința de a afla concluziile, am ajuns și eu la întâlnirea cu echipa prezentă alături de dl Cumpănașu. Sunt convins că va da comunicate foarte ample despre ce s-a discutat.
  • Eu vă spun că discuția a fost pozitivă: adică a avut câteva idei care oricum noi le aveam și sunt în programul de guvernare, vizavi de paza în școli, dar mi-a dat o idee care am îmbrățișat-o și este foarte bună.
  • O idee foarte bună: de a face un telefon verde, astfel încât elevii, într-un mod anonim, să aibă curaj să prezinte tot ceea ce se întâmplă în școală, și vizavi de fenomenul educațional, și de fenomenul infracțional.
  • Și atunci, acest telefon verde – majoritatea copiilor au telefoane – când se întâmplă ceva, elevii să poată să îl acceseze.
  • Telefon verde care să fie la Ministerul Afacerilor Interne în conexiune cu Ministerul Educației.
  • Dacă este pe linie infracțională – nu știu, traficanți de droguri, oameni violenți, bătaie în clasă, tot ce înseamnă agresiunea dascălilor față de copii sau a copiilor față de profesori – noi să fim înștiințați în timp operativ.
  • Am preluat ideea și o să o discut. De la întâlnirea cu domniile lor am venit direct la întâlnirea cu dumneavoastră.
  • O să o preiau și săptămâna viitoare o să găsim o formulă prin care să o implementăm. Foarte bună.”

Citește și:

 

 


3 comments
  1. Bun ar fi si un telverde al profesorilor pentru ca stiu caz din Ploiesti in care directoarea se crede stapan pe plantatie iar profesorii sunt atat de umili de nu iti vine sa crezi din partea unor oameni cu educatie, sau asa se presupune.
    Cat despre organismele statului in masura sa normalizeze situatii, suntem ca acum 40 de ani, ” sa acoperim problema” , ca sa nu zic rahatul.

  2. Dacă vreți sa aflați de agresiuni ale elevilor în raport cu profesorii, sa aibă acces la acel tel verde și profesorii.
    Cum credeți ca elevii vor raporta astfel de agresiuni? Poate le fac chiar plăcere…
    Unii elevi stau cu telefonul pregătit sub banca și își enervează dascălul, provocându-l, dar fără sa își înregistreze provocările. Dascălul, după ce face observații care nu sunt luate în seama, din moment ce are o lecție de predat și nu își poate permite sa tot piardă vremea cu observații sterile poate ajunge într-o stare de irascibilitate și atunci este înregistrat.
    Și chiar credeți ca elevii care au tăcut în timp ce profesorul era agasat verbal, pana a ajuns la limita, vor telefona la tel verde?

  3. Veti fi sunati numai in cazuri de violenta verbala sau fizica din partea profesorilor asupra elevilor.

    Mai aveti idei de-astea stralucite?

    Ca noi profesorii nu mai avem gâşte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava reclamă că sunt obligați să poarte uniformă din 5 septembrie 2022 pentru a intra în școală / Directorul spune că este doar o recomandare

Un anunț postat pe coli A4 în interiorul Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava precizează că “începând cu data de 5 septembrie 2022 accesul în unitatea de învățământ este…
Vezi articolul

Cîțu: Am văzut că există foarte mulți care vor să își lege și mandatul de un buget. Foarte bine, îl legăm și de execuție / Îi anunț pe membrii cabinetului că la jumătatea anului vom face o evaluare cu mandatele pe masă

Premierul Florin Cîțu a anunțat că cei care au amenințat cu demisia dacă nu primesc un buget mai mare, vor trece și prin evaluarea execuției bugetare la jumătatea anului „cu…
Vezi articolul

De vină pentru rezultatele de la Titularizare este clasa politică din ultimii 30 de ani, susține federația sindicală FSLI / “Majorarea salarială care ar fi trebuit să se acorde în anul 2020 a fost ‘sărită’ și anul acesta”

“Rezultatele Examenului Național de Titularizare sunt eșecul clasei politice care a condus România în ultimii 30 de ani”, afirmă, într-un comunicat transmis Edupedu.ro, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Aceasta susține…
Vezi articolul