Ministrul Educației constată din nou problema bullying-ului în școli și vine cu același discurs ca in vara anului trecut, când vorbea despre măsuri aplicabile în toamna anului 2021

1.343 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro
În legătură cu necesitatea consilierilor școlari, Sorin Cîmpeanu a declarat vineri la B1TV că „o modalitate eficientă nu poate fi alta decât aceea prin care avem un număr suficient de consilieri cu dublă competență: orientare școlară și asistență psihopedagogică. Am dimensionat pentru școlile care au până la 500 de elevi – pot să fie și doar 200 – să fie un consilier, peste 500 până la 1.000 – al doilea, peste 1.500 al treilea”.

Amintim că Edupedu.ro a scris în luna iunie 2021 că Sorin Cîmpeanu anunța câte un consilier școlar, plătit din fonduri europene timp de doi ani, în 1.000 de școli. Ministrul afirma la acea vreme că „vrem să aibă câte un consilier școlar, câte un psiholog (…) până la finalul anului 2023, începând, dacă se poate, din toamna acestui an”.

Tot atunci, ministrul a mai spus că „din toamnă, toți consilierii și psihologii sunt în sistem și au o singură competență de asistență psihopedagogică, spre exemplu, vor avea un termen de grație pentru a achiziționa cea de-a doua competență în orientare școlară”. Precizăm că, dintre aceste măsuri, niciuna nu a fost amintită de Sorin Cîmpeanu în intervenția sa de vineri seara.

În urmă cu o săptămână, Sorin Cîmpeanu explica că există probleme „extrem de grave” în școli, fără să menționeze vreo măsură care să le combată: „Există o explozie a fenomenului de bullying în școli – extrem de grav”.

Vineri seara, el a oferit o soluție în privința fenomenului de bullying din școli, aceea de a angaja 1.000 de consilieri școlari. Cu propunerea aceasta a venit și în vara anului 2021:

Cîmpeanu a mai afirmat vineri seara că „suntem în negocieri cu MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) pentru finanțarea unui proiect prin care până în 2023 să beneficiem (timp – n. red.) de doi ani (de – n. red.) 1000 de consilierii școlari angajați și plătiți din fonduri europene, dar nu din PNRR, pentru a face față acestei situații. Important este să găsim acele persoane. Aici rolul universităților este absolut esențial, pentru că în universități se formează acești absolvenți cu competență de asistență psihopedagogică”.

„Și acești consilieri să stea în școală pentru a cunoaște elevii, pentru a cunoaște mediul școlar, pentru a cunoaște problemele copiilor, pentru a le cunoaște în ultimă instanță și familiile, pentru că de multe ori, multe probleme – și vedem o amplificare, multiplicare fără precedent a tulburărilor socio-emoționale a altor afecțiuni”, a mai spus Ministrul Educației.

Dialogul dintre ministrul Educației și moderatoare:

Sorin Cîmpeanu: Există o șansă a investițiilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență în infrastructura școlară. Este nevoie, de asemenea, de personal medical, este nevoie de echipamente, dar este nevoie și de infrastructură. Acest lucru va trebui să fie clarificat, legiferat cât se poate de repede, în paralel cu nevoia manifestată din ce în ce mai mult de consiliere și asistență psihopedagogică făcută într-o modalitate eficientă, iar o modalitate eficientă nu poate fi alta decât aceea prin care avem un număr suficient de consilieri cu dublă competență: orientare școlară și asistență psihopedagogică. Am dimensionat pentru școlile care au până la 500 de elevi – pot să fie și doar 200 – să fie un consilier, peste 500 până la 1.000 – al doilea, peste 1.500 al treilea.

Și acești consilieri să stea în școală pentru a cunoaște elevii, pentru a cunoaște mediul școlar, pentru a cunoaște problemele copiilor, pentru a le cunoaște în ultimă instanță și familiile, pentru că de multe ori, multe probleme – și vedem o amplificare, o multiplicare fără precedent a tulburărilor socio-emoționale a altor afecțiuni. Este dramatic numărul tentativelor de suicid – unele dintre ele, din păcate, materializate în rândul copiilor și adolescenților. Acest lucru este una dintre consecințele grave ale acestei perioade pe care încă o mai traversăm și care necesită alături de medicină școlară, și consilieri cu dublă competență, asistență psihopedagogică.

Moderator: Să înțelegem că a crescut sensibil numărul acestor tentative despre care vorbiți.

Sorin Cîmpeanu: Da. A crescut, de asemenea, și numărul cazurilor de bullying semnalate, deci comportamente total inadecvate și intolerabile din partea elevilor către alți colegi de-ai lor. 

Moderator: (…) Ca ordin de timp, când putem spune că România pune bazele unui astfel de proiect atât de așteptat al psihologilor în școli?

Sorin Cîmpeanu: Am început deja Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar. Astă-seară avem înscrise pe site-ul Ministerului Educației, întâmplător astă-seară se încheie o etapă de înscriere, peste 3.800 de școli vulnerabile din perspectiva abandonului școlar. (…)  Ministerul Educației a elaborat un program de apreciere obiectivă a riscului de abandon școlar, a vulnerabilității. Prin aplicarea acestui program la datele pe care le avem în sistemul informatic integrat al învățământului din România, în care avem înscriși numărul de elevi care au început, care pe parcurs au abandonat școala, avem rezultatele acestor elevi, avem toate datele prin care putem să apreciem obiectiv vulnerabilitatea. Am avut 3.235 de școli identificate obiectiv, fără niciun fel de intervenție a factorului uman. Mai departe, în etapa a doua am cerut școlilor care se apreciază ca fiind vulnerabile să se înscrie, să depună o cerere de finanțare, pentru că finanțarea poate merge până la 200.000 de euro pe școală.

(…) Deci avem o listă de școli: aproape 4.000 de școli. Vom aplica din nou acest algoritm de identificare a unui număr de 2.500 de școli care sunt cele mai vulnerabile. Mai apoi, în luna martie, cât se poate de repede vom semna contractul de finanțare pentru primele 750 de școli. E vorba de o finanțare de 750 de milioane de lei (…), bani care vin din PNRR care în momentul de față se găsesc în bugetul MIPE și, de îndată ce vom semna aceste contracte, ei vor fi transferați din bugetul MIPE către Ministerul Educației. Sunt bani care fac parte din avansul Comisiei Europene pentru PNRR. Deci proiectul va demara inclusiv din perspectiva consilierii școlare în luna martie.

Al doilea răspuns pe această linie: suntem în negocieri cu MIPE pentru finanțarea unui proiect prin care până în 2023 să beneficiem (timp – n. red.) de doi ani (de – n. red.) 1000 de consilierii școlari angajați și plătiți din fonduri europene, dar nu din PNRR, pentru a face față acestei situații. Important este să găsim acele persoane. Aici rolul universităților este absolut esențial, pentru că în universități se formează acești absolvenți cu competență de asistență psihopedagogică.”

Pentru a se desfășura pe o perioadă de doi ani, proiectul ar fi trebuit să fie deja în derulare. Până la finalul anului 2023 rămâne un timp de un an și 11 luni.

Video, la minutul 33:14:
Citește și:
Ministrul Educației anunță probleme „extrem de grave” în școli, fără să menționeze vreo măsură care să le combată: “Există o explozie a fenomenului de bullying în școli – extrem de grav, o multiplicare a tentativelor de suicid în rândul adolescenților, o multiplicare a afecțiunilor oftalmologice”
Câte un consilier școlar plătit din fonduri europene timp de doi ani, în 1.000 de școli, anunță ministrul Educației: Din toamnă, toți consilierii și psihologii care sunt în sistem și au o singură competență vor avea un termen de grație pentru a o achiziționa pe cea de-a doua


6 comments
  1. Bate campii, habar nu are despre ce vorbeste. Bullying nu se rezolva cu un consilier scolar, nici cu 100.
    E nevoie de programe speciale la care participa TOATA scoala, mai multi ani.

  2. He! He!
    Voi chiar mai urmăriți aceste declarații?
    Sunt apriori false.
    Ipochimenul nici nu mai stie ce monolog a ținut săptămâna trecută dar acum un an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BAC 2023 – sesiunea specială. Elevii susțin joi, 18 mai, proba scrisă la Limba română. Candidații vor avea asupra lor doar cartea de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă de culoare albastră

Elevii care s-au înscris la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2023 susțin joi, 18 mai, proba scrisă la Limba și literatura română, potrivit calendarului oficial. Ieri a avut loc…
Vezi articolul

SURSE De luni, 8 ianuarie, ar trebui să înceapă distribuirea în școli a tichetelor educaționale de 500 de lei în județele unde au ajuns deja cardurile / Inspectoratele vor primi un ordin de ministru cu procedura prin care părinții vor primi cardurile

De luni, 8 ianuarie, părinții ar fi putea primi de la școală tichetele educaționale de 500 de lei, acolo unde cardurile au ajuns deja sau urmează să fie distribuite, spun…
Vezi articolul