Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a declarat astăzi că „nu crede” că Evaluarea Națională și Bacalaureatul de anul acesta ar putea fi boicotate de profesori. Acesta a motivat că ministerul se află „într-un continuu dialog cu persoane” și caută soluții pentru „rezolvarea anumitor situații”.
- Amintim că simularea Evaluării Naționale 2026, care a început ieri, 16 martie, nu s-a organizat în 104 școli din țară. Sindicatele au anunțat la începutul săptămânii trecute că Peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale de anul acesta.
„Nu cred că există acest risc [n. red. ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul să nu se organizeze] atât timp cât ne aflăm într-un continuu dialog cu persoane, încercăm să găsim soluții pentru rezolvarea anumitor situații și, totodată, să avem o speranță pentru viitor. Este un buget de la care putem construi”, a explicat ministrul.
Amintim că vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat că cei mai mulți profesori care au răspuns la sondajul sindicatelor doresc să facă grevă generală în a doua decadă a lunii mai.
- „Așa cum am anunțat încă din vară, nu vom opri ceea ce înseamnă formele de protest până la greva generală, până când toate măsurile din Legea 141 nu vor fi abrogate”, a spus aceasta duminică, 8 martie, pentru Euronews România.
În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.
Recent, Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a fost întrebat, la TVR Info, dacă sindicatele se pregătesc de grevă generală. „Se pare că da. Nu mai avem altă soluție în momentul de față. Nu mai există alternative”, a răspuns acesta.
Explicațiile despre ceea ce înseamnă participarea profesorilor la grevă au fost transmise în teritoriu de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. În documentul FSE „Spiru Haret” este menționat că participarea la grevă este complet liberă. Nimeni nu te poate obliga să participi, dar nici nu te poate opri, dacă vrei să o faci”.
Directorul Ion Ionici a subliniat că sunt șanse destul de mari ca profesorii să intre în grevă în perioada examenelor naționale din acest an. „Totul depinde de mobilizarea sindicatelor”, a precizat el.
Nemulțumire fără precedent în sistemul de învățământ
Potrivit unui chestionar realizat de FSE „Spiru Haret” în perioada 14-31 ianuarie 2026, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ, mai mult de 74% dintre profesori declară că sunt dispuși să participe la grevă.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat ca greva să aibă loc la finalul de an școlar, după cum a spus liderul sindical.
Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
- Comasările de școli au avut loc după reguli stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel
- Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025. Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent
- Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august, până în 2028. Reducerea la transportul cu trenul se acordă și în 2026 doar între domiciliu și facultate
- Norma didactică pentru toți profesorii din România crește de la 1 septembrie 2025, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, prin Legea 141 din 2025
- Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună
- Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor
- Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.