VIDEO Mircea Miclea, despre obezitatea informațională: Cum ne împinge un vechi mecanism al creierului să stăm cu orele pe internet “de-a moaca” și care este cheia de a rezolva problema

Creierul uman reacționează atunci când găsește o informație pe net – “recompensează” de fiecare dată mecanismul funcțional și vechi al curiozității prin dopamine, spune psihologul și profesorul universitar Mircea Miclea. Într-un interviu pentru Romanian Business Leaders, cercetătorul explică mecanismul prin care ajungem să “pierdem ore întregi de-a moaca stând pe internet”, pentru a sfârși într-un “fel de obezitate informațională”, stare în care ne este foarte greu să cernem informația relevantă.

Într-o conferință care a avut loc la Cluj-Napoca, Miclea le-a vorbit antreprenorilor despre cum pot face diferența între informația relevantă și “zgomotul” informațional, dar și despre cheia de a rezolva o astfel de problemă.

Mircea Miclea: „Informația are valoare adaptativă foarte mare. Uitați-vă, chiar atunci când nevoile fundamentale sunt satisfăcute, avem ce mânca, avem ce bea, ne replicăm genele, apare nevoia de a căuta informație, apare nevoia de a vedea ce se întâmplă dincolo de râu, dincolo de tufișul cutare, dincolo de cutare munte. De la început a apărut acest mecanism, pe care noi îl numim curiozitate. E mecanismul prin care, deși nevoile de bază sunt satisfăcute, spunem ‘caută totuși informația, că s-ar putea să aibă valoare adaptativă’ și datorită prelucrării acestei informații a crescut capacitatea noastră adaptativă. Acest mecanism de curiozitate s-a dezvoltat într-o lume săracă informațional. ‘Blueprint’-ul creierului nostru s-a creat în Paleolitic, în mare măsură. Atunci era foarte greu să ai acces la informații și atunci mecanismul ăsta era extrem de important pentru că spunea ‘caută!, caută!, caută!, caută!’, ‘chiar dacă nu-ți trebuie, caută!’.

Lumea s-a schimbat acum complet, noi trăim în mare măsură nu într-o lume săracă în informații, ci într-o lume supra-abundentă în informații, în foarte multe informații, dar mecanismul a rămas. Curiozitatea rămas.

La fiecare informație nouă, avem o mică descărcare de dopamine în creier în diverse zone unde sunt neuronii care secretă dopamine. Deci avem o recompensă pentru fiecare noutate.

Și atunci ai un mecanism vechi, construit într-o lume săracă în informații, săracă informațional, care operează într-o lume nouă, ultra-bogată în informații. Efectul e ceea ce vedem cu toții: pierdem ore întregi de-a moaca stând pe internet, căutând mereu tot felul de informații, adesea inutile, ne prinde tot jocul acesta pentru că avem descărcările acelea de dopamină de fiecare dată. Înghițim mult mai multă informație decât e cazul, ajungem la ceea ce, printr-o analogie cu mâncarea, este un fel de obezitate informațională: asimilăm mult mai multe informații decât e cazul și efectul e că ne tot mai greu să facem diferența între semnal și zgomot, adică între informația relevantă și informația nerelevantă.

Cheia de a rezolva o astfel de problemă, nu există o soluție unică, dar cheia este ca, din când în când, să oprești fluxurile informaționale, să stai cu tine însuți, să îți dai timp de reflecție. Deci din când în când toți trebuie să facem lucrul acesta. Închidem toate device-urile, plecăm undeva singuri, nu luăm cu noi nici măcar o carte, nimic, și stăm câteva zile.

În prima zi, o să auzim cacofoniile trecutului nostru imediat: ‘de ce nu am dat telefon la cutare?’, ‘dacă se întâmplă ceva?’, ‘ce se întâmplă?’ ș.a.m.d. În a doua zi și a treia zi, dacă mai avem șanse, atunci începem să auzim vocea noastră interioară. Începem să ne gândim ‘dar ce-i cu noi în lumea asta?’… ‘ce facem noi acum, în această perioadă a vieții?’, ‘asumpțiile în baza cărora am trăit în ultimii ani mai sunt valabile acum, în viața mea personală, în viața mea de business, în viața mea, în general, mai sunt valabile?’.

Dar ne trebuie acest ‘step back’, ceea ce Seneca numea contemplare. E o artă veche, arta contemplării. Și e cu atât mai necesară această artă, pentru a lua decizii relevante într-o lume supra-abundentă informațional, pentru că este modalitatea prin care noi ne dăm șansa de a identifica ce informație e relevantă, ce informație nu e relevantă. Altfel, dacă rămânem mereu aici, am încurca-o.

Moderator: Aș vrea să vorbim despre un exemplu foarte practic și pragmatic. Îmi povesteai la un moment dat că tu călătorești foarte mult exact în acest scop și mi-ai spus că ‘dacă vrei să înțelegi și să iei decizii mai bune, du-te la Calcutta. Ieși din lumea care îți este foarte familiară!’. Vreau să te întreb foarte scurt și concret care sunt cele câteva lucruri pe care le-ai descoperit sau câteva foloase foarte practice, lucruri de care ți-ai dat seama făcând acest exercițiu de a te rupe complet de realitatea cotidiană și a intra în altă lume?

Mircea Miclea: Fac sistematic lucrul ăsta. De regulă, călătoresc pe perioade mai lungi de timp și, de regulă, călătoresc în zone foarte inconfortabile. Am fost prin Siberia cu trenurile de clasa a III-a, am fost în Calcutta și nu numai Calcutta, în India vreo lună și jumătate prin slum-uri. E clar că nu te simți foarte bine făcând lucrurile acestea, dar de ce o fac? Vedeți, mintea așa funcționează că dacă nu te expui deliberat la diversitate, sau nu cauți mereu experiențe noi, în timp, ceea ce e diferit de modul tău de a fi nu mai e perceput doar ca diferit, e perceput ca amenințător.

Așa cum avem o imunizare din punct de vedere biologic, ne putem imuniza expunându-ne la diverse surse de pericole, ne creștem sistemul imunitar dacă noi ne expunem la diverse medii ș.a.m.d., așa e și psihologic. Trebuie să ne expunem la medii diferite decât mediile în care suntem noi, lucru care crește rezilienta minții noastre.

Pentru că altfel, dacă stăm în același loc, mergem pe aceleași străzi, stăm la același birou, facem aceleași lucruri, ne întâlnim cu aceiași oameni, în timp ceea ce e diferit de ce facem noi nu mai e perceput de minte doar diferit, e perceput ca fiind periculos și o să vedem că devenim tot mai limitativi. Adică nu mai mergem în alte locuri, nu ne mai interesează alte opinii, ba chiar dezvoltăm câteodată o agresivitate defensivă se numește asta, adică ceea ce ți se pare periculos ți se pare amenințător și atunci tu te aperi.

Te aperi în sensul că devii ultra-critic, de exemplu, de orice poziție care e diferită de a ta. Pentru că nu ți-ai dat zilnic bucata de diversitate. A călători înseamnă a-ți da diversitatea. Dându-ți diversitate, practic mintea ta devine din ce în ce mai rezilientă și ai mult mai puține șanse de a deveni anxios. Dacă rămâi în același mediu, ai mult mai multe șanse să devii anxios, pentru că tot ceea ce e diferit începe să fie, în timp, perceput ca amenințător.

Și al doilea beneficiu care cred că este foarte important este că ne dăm seama cu adevărat cât de puțin însemnăm noi în lumea asta. Noi stăm în lumile noastre mici, cunoaștem câteva sute de oameni, ne întâlnim cotidian cu ei, unii ne iubesc, alții ne înjură, nu contează, devenim totuși importanți. Prin faptul că cineva te înjură tu ești important, înseamnă că o parte din timpul lui este alocată pentru tine, ca să te înjure, ca să te bârfească, deci ești în centru, ești important. Faptul că stăm mereu în lumile acestea ale noastre poate să ne creeze iluzia că lumea e asta. Confundăm lumea noastră mică, cu Lumea. Și atunci trebuie să te duci pe străzile din Calcutta, să vezi roind în jurul tău zeci de mii de oameni tot timpul, se dormi într-un hotel de carton, să auzi și noaptea roirile astea, și să ai o criză existențială cum am avut eu acolo și să-mi dau seama că “ok, aici dacă eu în următoarea secundă mor, nimeni nu o să reacționeze în niciun fel. Asta este valoarea mea adevărată. În raport cu lumea cea mare, asta e valoarea mea”. Și nu trebuie să o teoretizezi, ci să o trăiești.

Asta este o foarte bună modalitate de a scăpa de de egoismul pe care noi îl avem, de centrare excesivă pe noi înșine, adică de a ne vedea pe noi în perspectivă mai corectă. E o bună igienă mintală.

Viitorul va fi tot mai volatil, este evident că va fi tot mai volatil. Mintea noastră este mult mai sensibilă la perceperea diversității, decât la perceperea constanței. Hai să luăm un exemplu simplu: dacă noi stăm tot timpul în lumină, afară, și după aceea intrăm într-o cameră întunecoasă, întunericul este perceput mult mai intens de către creierul nostru, decât dacă am sta mereu în întuneric. La fel, lumina ar fi percepută mult mai puțin intens dacă am sta numai în lumină. Dacă mergem de la întuneric la lumină, lumina e percepută mult mai intens. Prin urmare, creierul e în așa fel setat încât diferențele sunt percepute mai intens.

Și atunci, dacă noi ne producem diversitate în viață – mergem în alte zone decât zona noastră de confort – ajutăm creierul nostru să prelucreze mai în adâncime ceea ce noi facem, ce e cu noi. Pentru că creăm diversitate: vedem că se mănâncă în alte feluri, că sunt alte practici, că sunt alternative, că sunt alte abordări și atunci creierul spune: hai să vedem ce se întâmplă cu abordarea ta. Și atunci începem să ne cunoaștem mai bine. Deci, cum spune cartea: ‘Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi’ [versetul 32 din capitolul 8 al Evangheliei lui Ioan – N.Red.].

Ideea este că dobândim mai multă libertate, pentru că dacă eu îmi creez diversitatea aceasta de toate felurile – și trebuie să fie un fel de politică cotidiană de a ne crea diversități – e simplă politica asta. Mă duc la restaurant și încerc alte feluri de mâncare decât cele care știu clar că îmi plac, așa, să vedem ce se întâmplă. Pot să am un disconfort? Da, dar îmi dă diversitate. Mă duc pe alte străzi la birou, stau de vorbă cu oameni necunoscuți, decât doar cu oameni cunoscuți, abordez alte opinii, stau de vorbă cu oameni care sunt exact opuși decât mine ca opinii politice, îmi dau zilnic doza de diversitate. E ca și cum m-aș imuniza zilnic.

Și atunci, mintea mea se eliberează de un anumit parti-pris pe care ea și-l face, la un moment dat. Devenim mai independenți de trecutul nostru și de opiniile noastre din trecut.

Altfel, trecutul ne confiscă. Apare ceea ce în literatură se numește “Path dependence decision” – adică luăm decizii în funcție de deciziile pe care le-am luat deja în trecut și mergem pe o abordare din ce în ce mai stereotipă. Și atunci noi, dacă ne creăm diversitatea aceasta, ne eliberăm un pic de deciziile pe care le-am luat în trecut, de un mod de a fi, de un mod de a gândi, de un mod de a lua decizii, și dacă ne eliberăm de trecut suntem mai detașați de trecut. Vedem modul nostru de a decide, de a avea opinii politice ca unul dintre cele posibile, ne e mai ușor să creăm altele. Flexibilitatea noastră crește.

Așadar, diversitatea are două beneficii: forțează creierul să prelucreze mai în adâncime ce faci tu; altfel, dacă stăm în același mediu, la un moment dat nu mai prelucrăm intens ce facem. Dacă noi toți stăm numai între noi tot timpul, următorii 10 ani, la un moment dat mintea noastră n-o să mai meargă la fel de bine, pentru că diversitatea se va reduce și atunci vom gândi toți la fel, stereotip. Probabilitatea noutății este foarte redusă.

Levi Strauss, un antropolog francez, a analizat unde apare mai multă inovație – nu o numea atunci inovație, unde apare evoluția culturală cea mai rapidă. Și teza lui era așa: acolo unde e diversitate mai mare, inovația e mult mai rapidă. De exemplu, dădea situația din Grecia antică: câtă vreme Grecia era făcută din cetăți distincte, Atena, Sparta, și ei navigau peste tot prin Orient, cultura greacă a devenit extraordinară. Când grecii au cucerit tot bazinul Mediteranei cu Alexandru, Grecia s-a dus în jos și a înflorit la periferie, adică unde se întâlnea cultura greacă cu cultura romană, la Tarent, în Sicilia. După care a venit imperiul Roman, a cucerit toată lumea romană, și din nou s-a prăbușit cultura romană și a înflorit cultura în Alexandria, în Egipt, a apărut Biblioteca din Alexandria, pentru că din nou era un loc de întâlnire între culturile occidentale, romane, și cultura orientului. La fel, primele universități au apărut la Salamanca, în Spania, unde s-a întâlnit cultura arabă care a intrat în Europa, cu cultura creștină.

Teza era foarte clară: acolo unde e diversitate, evoluția e mai rapidă. Unde e omogenitate, evoluția stagnează.

Noi înșine, în viața noastră, ne putem oferi doza de diversitate. Câteodată este inconfortabilă, dar trebuie să facem diferența între ce ne folosește și ce ne place. Ne place confortul, nu ne folosește foarte tare”.

Interviul moderat de Andreea Roșca a avut loc pe data de 23 octombrie 2019 și poate fi urmărit integral aici.

Total
1K
Shares
1 comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că vrea să creeze un pol al universităților din Transilvania, după ce a ratat intrarea în primele consorții paneuropene cu finanțare europeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își anunță intenția de a construi “un pol academic în Transilvania”, după ce a ratat primul val de finanțări europene pentru construirea de „Universități europene”. UBB…
Vezi articolul