Mircea Miclea: Greva profesorilor trebuie să continue, prin solicitarea a 6% din PIB pentru educație. Această revendicare rezolvă problema pe termen lung și ar coagula interesul publicului larg

Mircea Miclea / Foto: Marius Tucă Show

„Rezolvarea pe termen lung a crizei din învățământ înseamnă alocarea substanțială, de 5-6% pentru educație, și atunci cred că greva ar trebui continuată, cu această revendicare principală: pentru a ne rezolva problema pe termen lung, cerem 6% din PIB pentru educație. O astfel de abordare a lucrurilor cred că ar coagula și interesul publicului larg, care ar avea dovada clară că profesorii nu susțin doar creșterea salariilor lor, ci vor investiții în sistemul de educație”, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul Mircea Miclea.

Mircea Miclea este singurul ministru al educației din istoria României care a demisionat după ce Guvernul său nu a acordat Educației bugetul promis la preluarea mandatului. Concret, Executivul condus de Călin Popescu Tăriceanu nu i-a acordat cei 5% din PIB pentru educație ceruți la preluarea portofoliului, motiv pentru care Miclea a demisionat în 2005, încurajând protestele masive de acum 18 ani care s-au finalizat cu acordarea a 1 miliard de euro pentru modernizarea infrastructurii sistemului de învățământ românesc, alocarea a 4,8% din PIB pentru educaţie şi o mărire salarială de aproape 12% (detalii aici).

Contactat de Edupedu.ro în a treia săptămână de grevă generală a profesorilor, Mircea Miclea a declarat că „trebuie folosită această grevă ca modalitate de a rezolva problemele pe termen lung. Majorările salariale acordate de guvern nu fac decât să încerce să stingă un foc. Rezolvarea problemei pe termen lung se face prin acordarea a minimum 6% din PIB pentru educație, deci greva trebuie să continue prin solicitarea a 6% din PIB pentru educație, solicitare care va rezolva și salarizarea, dar și alte probleme din sistem, iar această reconfigurare a revendicărilor va reduce conflictele pe care guvernul vrea să le creeze”.

„Criminal este faptul că clasa politica știa asta cel puțin din 2005, când mi-am dat demisia. Eu mi-am depus demisia după ce nu am obținut bugetul cerut pentru aceste modificări și după aceea s-a făcut greva. Se știa de 18 ani, nu este nimic nou. Vă dați seama ce se întâmpla din 2005, dacă se alocau acești 6% din PIB? Ce corp profesoral aveam acum? Nu a fost o idiosincrazie personală decizia de a pleca din Guvern, am văzut o chestie esențială care nu s-a făcut”, a atras atenția Mircea Miclea.

Declarațiile integrale acordate pentru Edupedu.ro de Mircea Miclea, singurul ministru din istorie care a demisionat din cauza bugetului educației, demisie care a declanșat marile proteste de acum 18 ani care au adus investiții de 1 miliard de euro în educație:

„Rezolvarea pe termen scurt a problemei nu va face altceva decât să cronicizeze problema. Rezolvarea pe termen lung a crizei din învățământ înseamnă alocarea substanțială, de 5-6% pentru educație, și atunci cred că greva ar trebui continuată, cu această revendicare principală: pentru a ne rezolva problema pe termen lung, cerem 6% din PIB pentru educație. O astfel de abordare a lucrurilor cred că ar coagula și interesul publicului larg, care ar avea dovada clară că profesorii nu susțin doar creșterea salariilor lor, ci vor investiții în sistemul de educație. Asta ar crește presiunea generală și ar reduce conflictele pe care guvernul încearcă să le creeze între profesori și alte categorii sociale. 

Cred că asta ar fi soluția: continuarea grevei și reconfigurarea revendicărilor. Majorarea salarială alocată de guvernare [majorare cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic a salariilor – N.Red.] nu face decât să încerce să stingă un foc, nu să rezolve problema. Dacă vrem o rezolvare pe termen lung a problemei, atunci trebuie o alocare substanțială. 

Trebuie folosită această grevă ca modalitate de a rezolva problemele pe termen lung. Majorările salariale acordate de guvern nu fac decât să încerce să stingă un foc. Rezolvarea problemei pe termen lung se face prin acordarea a minimum 6% din PIB pentru educație, deci greva trebuie să continue prin solicitarea a 6% din PIB pentru educație, solicitare care va rezolva și salarizarea, dar și alte probleme din sistem, iar această reconfigurare a revendicărilor va reduce conflictele pe care guvernul vrea să le creeze.

Cred că toată societatea vrea o creștere substanțială pentru educație, pentru că este în joc educația copiilor noștri, în prezent și viitor. 

Pentru banii alocați acum nu se pune problema unei salarizări diferențiate. Suma este mult prea mică, deci suma aceasta cerută trebuie dată la toată lumea. 

Deci, pasul 1, guvernul trebuie să facă mai atractivă meseria de profesori, iar pasul 2: trebuie găsite metrici pentru o salarizare bazată pe performanță. De exemplu, la învățământul primar ai Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a. Fiecare învățător are un scor al clasei lui în clasa a II-a și un alt scor în clasa a IV-a. Se măsoară ecartul dintre media clasei tale și media județeană și națională, iar după evaluarea de la clasa a IV-a te compari pe tine cu tine: ai redus din ecart? Deci se ia performanța la momentul T1 (media clasei la evaluarea din clasa a II-a) și se raportează la media județeană sau națională, după care se ia performanța la momentul T2 care înseamnă evaluarea de la clasa a IV-a. În final, avem harta evoluției clasei și dovada efortului învățătorului. Și atunci directorul poate spune: domnule învățător, ce ai făcut în acești 5 ani?

Suma pe care o alocă guvernarea este mult prea mică pentru a permite o diferențiere, ea trebuie dată la toată lumea, abia după aceea adăugate o diferențiere. Altfel, problema este recurentă. Ei asta trebuie să schimbe: revendicarea principală a acestei greve la 6% din PIB pentru educație. Adică solicitare și pentru salariile profesorilor, dar și pentru remedial, pentru optimizarea curriculumului, pentru refacerea clădirilor. Asta rezolvă problema pe termen lung. 

Criminal este faptul că clasa politica știa asta cel puțin din 2005, când mi-am dat demisia. Eu mi-am depus demisia după ce nu am obținut bugetul cerut pentru aceste modificări și după aceea s-a făcut greva. Se știa de 18 ani, nu este nimic nou. Vă dați seama ce se întâmpla din 2005, dacă se alocau acești 6% din PIB? Ce corp profesoral aveam acum? Nu a fost o idiosincrazie personală decizia de a pleca din Guvern, am văzut o chestie esențială care nu s-a făcut. 

Rep: Ce ne spun despre Guvernul Ciucă și președintele Klaus Iohannis adoptarea în forță a unei OUG cu o majorare salarială refuzată clar de profesori și mesajul președintelui „Cum îndrăznește cineva să puna în dificultate examenele naționale? După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei mai continuă greva?”

Mircea Miclea: Ne spun că disprețuiesc această categorie profesională, pentru că nu sunt dispuși să le înțeleagă cu adevărat revendicările. Arată neputința lor de a găsi o soluție de substanță. Ei încearcă să găsească o soluție paliativă, nu una de substanță la problemele privind subfinanțarea și calitatea din educație. Deci arată dispreț și incapacitate de a rezolva o problemă de fond, ci doar încercarea de a o rezolva printr-o soluție de tip cosmetic: fardăm realitatea, dar sub fard realitatea rămâne aceeași. 

Rep: Ce ne spun despre profesori faptul că nu au renunțat la grevă nici în fața promisiunilor de a primi vouchere, nici în fața OUG-ului adoptat în forță, nici după jignirea adresată de președinte și faptul riscă să nu își ia salariul pe jumătate de lună? 

Mircea Miclea: Ne spune că situația lor este dramatică. Cu siguranță reacția lor nu este legată numai de salariu, ci de situația generală din învățământ. Și au observat și ei că, din păcate, clasa politică nu reacționează decât la presiune. Nu este o clasă politică care să recunoască preventiv o problemă, ci doar dacă se face presiune asupra ei este dispusă să rezolve problemele sociale. 

Problemele sociale se rezolvă în aceasta țară numai dacă un grup face presiune asupra puterii. Altfel, puterea ignoră mereu problemele cetățenilor. 

Iar acum avem o conștientizare socială a unei probleme reale, un grup social masiv care susține rezolvarea problemei, format din profesori, părinți și societatea civilă.”

Citește și:
BREAKING Ligia Deca: 60% dintre profesori sunt încă în grevă / Reluarea negocierilor cu sindicatele va avea loc miercuri
Marius Nistor, FSE: La greva din 2005, care a durat 3 săptămâni, s-a câștigat un miliard de euro pentru modernizarea infrastructurii din școli. Degeaba am școlile dotate, atâta vreme cât nu am și oameni, atâta vreme cât oamenii pe care îi avem între aceste ziduri nu sunt motivați
Daniel Funeriu: Soluția, azi, este ca de mâine părinții să iasă masiv în stradă. Elevii suferă nu din cauza profesorilor, ci din cauza lui Iohannis și a guvernelor sale, începând cu guvernul Ponta și terminând cu guvernul Ciucă
Mircea Bertea: Nu profesorii ar trebui să fie în stradă. Aceasta n-ar trebui să fie greva profesorilor
VIDEO “Elevii sunt cu voi!” / “Nu vă opriți, oricâte amenințări primiți” – Mesaj de sprijin pentru profesori, din partea mai multor asociații de elevi din țară
UPDATE Guvernul Ciucă, abuz de putere la adresa profesorilor: a adoptat prin OUG majorarea cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic a salariilor, ofertă respinsă aseară, după care le-a chemat pe sindicate la discuții / Simion Hăncescu, FSLI: „Oamenii au semnat pentru grevă generală, oamenii nu cedează”
BREAKING Guvernul vrea să forțeze închiderea grevei, băgând pumnul în gură profesorilor, prin adoptarea astăzi a unei Ordonanțe de Urgență care conține oferta de creștere salarială cu 1.000 de lei brut, care a fost respinsă aseară de sindicate. OUG cu oferta refuzată prin referendum de profesori apare pe ordinea de zi a ședinței de guvern extraordinare astăzi
BREAKING Atac al Guvernului Ciucă în plină grevă generală a angajaților din Educație: a aprobat prin ordonanță de urgență o modificare la legea dialogului social pentru ca profesorilor care intră în grevă să le fie afectată vechimea / Surse: Ar putea să fie pusă în pericol participarea la Definitivat
Mesaj al premierul lui Ciucă, de Ziua Învățătorului, după ce a aprobat cu forța OUG fără un acord al cadrelor didactice și după o serie de minciuni: Am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ / Greva profesorilor continuă
Reacție la cald după promisiunea Guvernului pentru profesori. Suma e mai mică decât cea promisă prin vouchere și aflăm că timp de o săptămână și jumătate politicienii și președintele au mințit public, de la nivel înalt, toată populația și pe toți angajații din Învățământ
BREAKING Greva profesorilor continuă – anunță cele două sindicate din preuniversitar: „Această grevă nu este doar pentru salarii” / „Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională”
BREAKING Sindicatele acuză purtătorul de cuvânt al Guvernului că a dat informații incorecte într-un comunicat oficial: Sindicatele nu au fost de acord cu eșalonarea creșterilor salariale pe 3 ani, prin noua lege a salarizării
Capcanele întinse de Guvernul Ciucă profesorilor, după ce în ultimii doi ani miniștrii Educației au promovat intens creșterea salariului debutantului la nivelul salariului mediu pe economie din anul bugetar încheiat
Ligia Deca, întrebată de ce nu și-a dat demisia, în condițiile în care timp de o săptămână guvernanții au mințit public profesorii că nu se pot face creșteri de salarii: “Evaluările privind performanța ministrului pot fi realizate după ce ne reasigurăm că sistemul de învățământ continuă în mod normal”
SURSE G4Media.ro: Premierul Ciucă demisionează la sfârșitul săptămânii viitoare, dacă se încheie greva generală din Educație / Liderul PNL ar urma să preia șefia Senatului
Noile grile de salarii, trimise de Ministerul Educației în școli, pe fiecare gradație de vechime, funcție și grade didactice. Instituția arată exemple majorări ce ar urma să fie aplicate după ordonanța de urgență aprobată forțat de Guvern, fără acceptul celor aflați în grevă generală
Ligia Deca, despre „valoarea“ notei de fundamentare în care apare garanția cerută de profesori că de anul viitor salarizarea în Educație va porni de la salariul mediu pe economie: Are semnăturile a doi miniștri / Nota de fundamentare a unei OUG adoptate este un simplu document care facilitează înțelegerea OUG, fără nicio altă valoare, potrivit CCR
“Luăm în calcul refacerea calendarului pentru BAC și Evaluarea Națională. Nu există varianta în care să anulăm examenele naționale”, spune ministra Educației
Klaus Iohannis în cartea „Pas cu pas”: Consider că este profund în neregulă dacă președintele țării vorbește de rău despre dascăli, despre elevi sau despre părinți, ori dacă îi răzvrătește pe unii împotriva celorlalți. Este greu să aștepți de la un profesor de liceu să aibă performanțe excepționale dacă nu reușește să întrețină o familie cu salariul pe care îl primește
Ligia Deca: Dacă nu ne vom întoarce cu toții la clasă săptămâna viitoare va trebui să ne gândim la prelungirea perioadei de cursuri și a examenelor naționale
Salariul de profesor al soției președintelui: 3.440 de lei, net / În 2022 a câștigat mai mult din chirii, decât de la școală / Președintele Iohannis și-a publicat declarația de avere pe anul în curs
Exemple de calcul. Salariile pe care le vor avea profesorii după majorarea prevăzută în ordonanța de urgență adoptată ieri de Guvern
VIDEO Ligia Deca: În ultimele săptămâni am observat un semnal de alarmă dinspre profesori, pe care l-am înțeles. Toate salariile din educație vor crește, niciun salariu nu va scădea. Salariul debutantului crește aproape cu 25%
Daniel Funeriu despre ieșirea președintelui Iohannis la adresa profesorilor: Aparent e în liga mare a conducătorilor lumii, de fapt acasă nu mai controlează nimic / Nu i-a mai rămas decât să hrănească rățuștele de la Cotroceni
“Garanția” prezentată de guvern pentru creșterea salariilor profesorilor debutanți, cerință-cheie a greviștilor ignorată acum: a adăugat o referință la “Alte informații” în Nota de fundamentare a ordonanței adoptate joi
VIDEO Președintele Klaus Iohannis îi ceartă pe profesori: Cum îndrăznește cineva să puna în dificultate examenele naționale? După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei mai continuă greva?
Scriitorul Radu Vancu: De 1 iunie, Ciucă & Iohannis au dat o ordonanță împotriva profesorilor – care e, de fapt, o ordonanță împotriva copiilor. Și care arată ce e “România educată”: cea mai sistematică distrugere a educației
Exit mobile version