Modelul francez de ascensiune în clasamentul Shanghai al universităților, în care România nu mai apare anul acesta: în top sunt universități noi, formate prin asocierea unora vechi și prin integrarea unor institute de cercetare, plus finanțări prin programe speciale, sprijinite sistematic de autorități

1.693 de vizualizări
Universitatile franceze din top 100 – clasamentul Shanghai / Sursa: Captura ShanghaiRanking.com
“Vă mulțumesc!”, a transmis președintele francez, Emmanuel Macron, mediului academic și de cercetare, după ce, săptămâna aceasta, a fost anunțată ultima ediție a rankingului universitar internațional Shanghai. “Vom continua să vă sprijinim”, a promis liderul de la Paris, făcând referire la cele 27 de universități franceze care apar în clasamentul menționat. În aceeași ediție, România, după mulți ani, nu mai e reprezentată deloc. Păstrând proporțiile, Franța și România au început “de jos” în ceea ce privește Shanghai. Dar, spre deosebire de universitățile românești, cele franceze și-au consolidat poziția cu ajutorul sistematic oferit de autorități de-a lungul anilor, potrivit unor analize publicate zilele acestea de Le Monde și Campus France.
  • Încă din primii ani de apariție a rankingului internațional Shanghai, care s-a impus de la bun început prin accentul pe rezultatele universităților, în special în domeniul cercetării, România și-a dorit să apară în clasament. A reușit acest lucru abia în 2017, după ce rankingul a fost extins la 800, apoi la 1000 de universități, fiind reprezentată de atunci, la fiecare ediție, de una sau două universități. Până anul acesta, când nu mai apare niciuna.

Pe de altă parte, Franța e reprezentată acum de 27, dintre care 4 în top 100, iar 3 – în top 50. Le Monde descrie, într-o analiză, cum s-a ajuns aici, deși universitățile franceze au pornit cu stângul în urmă cu două decenii.

Și acum 20 de ani Franța apărea cu un număr mare de universități în clasamentul Shanghai: 22. Dar, potrivit analizei citate, niciuna nu era în top 50, ceea ce a produs un șoc pentru elita academică și politică, deoarece așteptările pentru cele mai bune universități franceze ale momentului erau mult mai ridicate.

De atunci, potrivit Le Monde, guverne succesive au încercat să ajute universitățile să se ridice la standardele cerute de acest clasament. Iar în 2010 președintele de atunci, Nicolas Sarkozy, i-a dat ministrului responsabil cu învățământul superior un obiectiv precis: două universități franceze să intre în top 20, iar 10 – în top 100 al rankingului Shanghai.

Potrivit analizei citate, universitățile, școlile superioare și organizațiile de cercetare au primit stimulente pentru a-și uni forțele sub diverse forme și pentru a profita, astfel, de pe urma unor investiții publice substanțiale.

„Succesul noilor modele universitare ale Franței”

Acum, potrivit portalului dedicat învățământului superior din Franța, Campus France, rezultatele universităților din această țară în rankingul Shanghai demonstrează, în vorbele ministrului Învățământului Superior și Cercetării, Sylvie Retailleau, “succesul noilor modele universitare ale Franței”. Iar președintele Macron îi laudă public pe cercetători și profesori pentru că “faceți din Franța o mare națiune a formării, cercetării și inovației”.

Campus France notează că cea mai bine clasată universitate franceză, Universitatea Paris-Sarclay, este și cea mai bună universitate din UE în cadrul acestui ranking, unde ocupă poziția 15. Și este vorba despre o instituție creată în 2019.

Ce caracterizează celelalte universități franceze din top 100?

  • Paris Sciences Lettres (locul 41) a fost creată prin integrarea a 11 instituții academice și de cercetare, cu sprijinul a trei organizații de cercetare.
  • Sorbonne Université (locul 46) a apărut în 2018, prin fuziunea dintre Paris-Sorbonne și Pierre-et-Marie-Curie
  • Université Paris Cité (locul 68) a fost creată în 2019, ca experiment, prin fuziunea universităților Paris-Descartes și Paris-Diderot și prin integrarea Institut de Physique du Globe de Paris (IPGP).

Potrivit Campus France, care o citează pe Sylvie Retailleau, “noile modele universitare ale Franței” se remarcă astfel:

  • 12 dintre universitățile franceze din clasament sunt rezultatul unei politici de grupare a instituțiilor de profil, în urma unei legi din 2018 ce încurajează, fie și la nivel experimental, eforturile de integrare a instituțiilor de învățământ superior și de cercetare
  • Cele 8 universități franceze din top 200 au beneficiat de finanțări prin programe speciale, timp de mai bine de 10 ani, finanțări ce au “contribuit la transformarea lor structurală”
  • 14 dintre universitățile din clasament sunt “purtătoare ale unei inițiative de excelență” în domeniul științific.
Citește și:
Ligia Deca, despre ieșirea universităților românești din topul Shanghai: O oglindă a politicilor publice din ultimul deceniu / Universitățile s-au concentrat pe asigurarea unui act educațional de calitate pentru studenți, nu pe rezultatele cercetării sau premianți Nobel ori Fields / Vom adopta noi standarde minimale pentru conferențiar și profesor
România nu mai e reprezentată de nicio universitate în reputatul clasament internațional Shanghai / După șase ani de prezență continuă, Universitatea Babeș-Bolyai iese din topul 1000 global – Academic Ranking of World Universities 2023
INTERVIU Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan: Sistemul românesc va fi „mapat” până la mijlocul lui 2024, împreună cu Banca Mondială, cu efect asupra trecerii institutelor de cercetare la universități sau în consorții / Câte institute vor fi comasate?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 800 de studenți și tineri s-au înscris la sesiunea de dialog cu vicepreședinta Comisiei Europene Roxana Mînzatu, de la Universitatea din București – vineri, 21 noiembrie, de la ora 15

Peste 800 de participanți s-au înscris la Dialogul cu Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene, potrivit unui comunicat transmis de Europuls – Centrul de Expertiză Europeană. Evenimentul va avea…
Vezi articolul

Ministerul Educației, despre rezultatele TIMSS 2023: Competențele elevilor de clasa a VIII-a s-au îmbunătățit semnificativ în ultimii 4 ani la matematică și au avut un regres la științe / La clasa a IV-a rezultatele semnificativ îmbunătățite în ultimii 12 ani / Ligia Deca: Trebuie să investim mai mult în educația matematică și științifică la gimnaziu

Progresul semnificativ al elevilor români la matematică, conform rezultatelor raportului internațional TIMSS 2023, este salutat de Ministerul Educației într-un comunicat publicat miercuri seara, pe 4 decembrie. Instituția subliniază că sunt necesare…
Vezi articolul

România – pe contrasens cu Europa în cercetarea spațială: își reduce cu 35% contribuțiile la Agenția Spațială Europeană – ESA, într-un moment în care aproape toate țările membre decid creșteri masive ale investițiilor în domeniu / ESA: Cele mai mari contribuții din istorie au fost decise la reuniunea ministerială de la Bremen

Contribuția României la viitoarele programe ale Agenției Spațiale Europene, anunțată la reuniunea ministerială desfășurată săptămâna aceasta la Bremen, în Germania, a fost de 78 de milioane de euro, potrivit datelor…
Vezi articolul

Cele mai bune universități din România – metaranking 2021, clasamentul Ministerului Educației: Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București și Politehnica București – în top 3

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, urmată de Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București, sunt cele mai bune instituții de invățământ superior din România, conform raportului anual privind metarankingul național…
Vezi articolul