Schimbări de scenarii în școlile din Capitală. Monica Anisie: Astăzi se va întruni Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. Unele școli au cerut alt scenariu / Școala Centrală din București și grădinița Zâna florilor vor începe în scenariul roșu

5.124 de vizualizări
Monica Anisie / Foto: Captura Digi 24
Astăzi se va întruni Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, a anunțat în urmă cu puțin timp ministrul Educației, Monica Anisie. La ieșirea de la o ședință pe care a convocat-o în această dimineață la Inspectoratul Școlar București, Anisie a declarat că Școala Centrală din București și grădinița Zâna florilor vor începe în scenariul roșu, după confirmarea unor cazuri de infectare cu COVID-19.

Intrucât la București au apărut unele situații de pe o zi pe alta, iar ieri și alaltăieri au fost unele școli care au solicitat altceva decât au decis inițial, am venit la Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureșt. Am avut o întâlnire și ieri cu dl inspector școlar general și cu câțiva inspectori de sector, a fost prezent și dl prefect, și dna director de la Direcția de Sănătate Publică, au făcut apoi o analiză, au reevaluat fiecare unitate de învățământ în parte și astăzi înțeleg că dl prefect va realiza Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. Se va întruni și acolo se vor lua decizii„, a declarat în această dimineață Monica Anisie.

Potrivit surselor Edupedu.ro, în cadrul ședinței de astăzi școala numărul 156 va intra pe scenariul galben (deci cu sistem hibrid) din scenariul roșu în care fusese plasat inițial (ceea ce însemna predare exclusiv online). Alte școli, din sectorul 5, vor ieși din scenariul galben și vor intra în roșu, pentru că nu s-au terminat lucrările de renovare, conform surselor noastre.

Schimbările vin cu mai puțin de 24 de ore înainte ca elevii să înceapă prima zi de școală din anul școlar 2020-2021.

Răzgândirile din Capitală vin la o zi după o decizie similară în Sibiu, unde toţi cei 1.440 de elevi din municipiu care figurau joi, în documentele publicate de Ministerul Sănătății, în scenariul roşu, au aflat că vor putea să înceapă de fapt de luni școala fie în formă hibrid, fie 100% în clase. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu a fost nevoit să îşi schimbe decizia, la intervenţia Primăriei, relatează Agerpres, așa că elevii, părinții și profesorii din 3 licee din Sibiu au aflat abia în sâmbăta dinaintea începerii anului școlar că se vor duce fizic de luni la școală.

Amintim că Guvernul Orban a lăsat pe ultima sută de metri decizia privind modul în care va gestiona deschiderea școlilor în anul școlar 2020-2021, după ce le-a închis de pe 11 martie 2020 în contextul pandemiei COVID-19.

Întrebat constant pe parcursul verii cum se deschid școlile, premierul Ludovic Orban răspundea, pe 29 iuliePresiunea de a comunica informații despre deschiderea școlilor acum este, mai degrabă, rezultatul inițiativei demagogice a PSD.

Autoritățile locale și directorii de școli au aflat, odată cu întreaga societate, abia pe 5 august (cu o lună înainte de începerea oficială a anului școlar pentru profesori) că decizia deschiderii școlii se descentralizează și că ei joacă, așadar, rolul decisiv în modul în care vor învăța elevii din comunitățile lor.

“Normele au fost transmise, spunem noi, în timp util”, a declarat sâmbătă, 12 septembrie 2020, Monica Anisie, în ceea ce privește normele sanitare privind deschiderea școlilor.

Citește și:
Surse: Se schimbă scenariul în școli din București, cu o zi înainte de începerea școlii. Comitetul municipal pentru Situații de Urgență se reunește duminică dimineața
Monica Anisie, în ședință la Inspectoratul Școlar București: Astăzi vor decide dacă este nevoie să revizuiască unele scenarii / Am avut o discuție și cu prefectul, cu inspectorul școlar și cu directoarea de la DSP, i-am rugat să verifice toate scenariile


1 comment
  1. O bataie de joc, absolut lipsita de sens. Suedezii au tinut scolile deschise in cea mai grea perioada pentru ei, cand aveau peste 100 de decese zilnic (la o populatie aproape jumatate fata de a noastra) si nu a murit nici un copil si nici nu s-au imbolnavit profesorii lor din cauza ca au mers la scoala. Nu mai zic ca nici nu s-a pomenit la ei vreodata de masca. https://www.folkhalsomyndigheten.se/contentassets/c1b78bffbfde4a7899eb0d8ffdb57b09/covid-19-school-aged-children.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultatele TIMSS la matematică, contrast izbitor cu concluziile evaluării din proiectul ROSE / Cercetătorul Dacian Dolean: dna Preoteasa a fost informată greșit – centilul 37 nu înseamnă că performanța elevilor e echivalentă notei 3,7. Performanța elevilor de la liceele tehnologice e doar puțin mai slabă decât media pe țară

Rezultatele TIMSS 2023 analizează comparativ competențele de matematică și științe (biologie, fizică, chimie) în rândul elevilor, iar anul acesta România a participat atât cu elevii de clasa a VIII-a, ca…
Vezi articolul

65 de lei net va primi în medie fiecare salariat din educație, de la 1 iulie, din diferențele restante – „o altă formă de umilire a personalului” din acest sector, afirmă federațiile sindicale din învățământ. Acestea anunță ample proteste în septembrie, dacă Guvernul nu le invită la negocieri

Angajații din educație vor primi în medie, din 1 iulie, „65 de lei net pentru fiecare salariat”, sumă ce reprezintă „o altă formă de umilire a personalului din educație”, afirmă…
Vezi articolul

Transportul „gratuit” al elevilor încă are sincope la 3 luni de când a început școala. Secretarul de stat Zoltan Kallos anunță că se lucrează la o hotărâre de guvern “tocmai pentru a asigura gratuitatea elevilor”

La începutul celui de-al doilea modul de școală, secretarul de stat în Ministerul Educației, Zoltan Kallos, anunță că „în acest moment este pe circuitul de avizare o hotărâre de guvern…
Vezi articolul
Diferențe majore rural-urban în rezultatele Evaluării Naționale

Protecția la incendiu și reducerea concentrației de radon, gaz radioactiv, nu sunt prevăzute în proiectul de finanțare lansat de Ministerul Mediului pentru ca școlile și grădinițele să fie reabilitate termic, deși sunt obligatorii prin legislație

Nicio condiție pentru protecția la incendiu a școlilor și grădinițelor și nici pentru reducerea expunerii copiilor la gazul radioactiv radon în sălile de clasă nu este prevăzută în Ghidul de…
Vezi articolul

Ministrul educației spune că va „veni cu o lege în Parlament” pentru parteneriate public-private în cercetare, iar peste 2-3 săptămâni va prezenta o „situație reală” a finanțărilor în domeniu

Ținta de 1% din PIB pentru cercetare a fost prezentată, marți, de ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, drept o „problemă care văd că se perpetuează” de aproape 20 de…
Vezi articolul