Noile standarde minimale propuse pentru titlurile de conferențiar și profesor în domeniile Sociologie, Științe Administrative și ale Comunicării nu includ indicatori pentru componenta didactică / Era nevoie de o dezbatere mult mai largă – Memoriul unei Facultăți a Universității Al. I. Cuza din Iași

6.076 de vizualizări
Foto: © Hurricanehank | Dreamstime.com

Standardele minimale pentru acordarea titlurile de conferențiar și profesor universitar, diploma de doctor și atestatul de abilitare propuse într-o serie de domenii asociate sociologiei și aflate în dezbatere până la sfârșitul săptămânii trecute ar fi avut nevoie de o perioadă mai lungă de dezbatere „largă și constructivă”, afirmă reprezentanții Facultății de Filologie și Științe Social-Politice a Universității Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iași. Aceștia au transmis, săptămâna trecută, ministrului Educației, Ligia Deca, un memoriu în care ridică o serie de obiecții și propun schimbări în privința standardelor respective, memoriu transmis ulterior și redacției Edupedu.ro.

Documentul, aparținând Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane din cadrul UAIC, pune în discuție standardele minimale propuse de Comisia de Sociologie, Științe Administrative și Științele Comunicării din cadrul CNATDCU. 

În ceea ce privește memoriul Facultății ieșene, acesta face o serie de recomandări și exprimă, la rândul lui, o serie de critici privind felul cum au fost elaborate standardele.

Pe de o parte, el arată că, în condițiile în care modificările vor „avea un impact major”, „este absolut necesară o mult mai susținută consultare a comunității academice, precum și stabilirea unui interval rezonabil de timp, de minim 18 luni, după care aceste noi criterii să intre în vigoare”. Memoriul spune că, în schimb, consultarea adecvată a comunității academice „a lipsit cu desăvârșire fiind impuse o serie de criterii fără niciun fel de argumentare sau de explicare a principiilor care au stat la baza delimitării acestora”.

Iar principala obiecție ridicată de reprezentanții facultății menționate spune că una dintre componentele parcursului academic, anume componenta didactică, este ignorată în standarde: 

  • „În elaborarea prezentelor observații și propuneri, am pornit de la premisa că parcursul profesional academic este compus din trei elemente esențiale, ce pot contribui la dezvoltarea în carieră: (1) componentă didactică, (2) componenta de cercetare și (3) componenta instituțională. Din păcate, în noile standarde propuse nu există nici un indicator care să vizeze componenta didactică, în condițiile în care standardele vizează și pozițiile didactice de conferențiar și profesor.”
Observațiile și propunerile Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice – Departamentul de Sociologie, UAIC, pe larg:

Foto © Hurricanehank | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. România educată de suplinitorul de fizică.

  2. La multe specializări evaluarea activitatii didactice are o pondere minimă sau nu e considerată, deși rolul dascălului ( profesorului, conferențiar, etc) este în primul rând activitatea didactică. Se pune un accent major însă pe activitatea de cercetare…… Se pun boii în spatele carului!

  3. Cineva indignat de demersul facultății ieșene dezvăluie unul din mobilurile noilor standarde propuse: accederea în sistemul universitar, la titlurile de conf. și prof., a celor care lucrează în cercetare. Ceea ce este corect, până la un punct. După acest punct, intervine premisa incorectă. Cercetătorii din diverse institute și centre au în normă doar activități de cercetare, pe când cadrele didactice din universități au în normă în principal activități didactice (cursuri, seminarii, stagii de practică), tutoriat cu studenții, plus dosare ARACIS, RNCIS, plus etc. etc. Ca urmare, corect ar fi ca punctajul minimal cerut pentru ocuparea unui post de conf. sau prof. să fie cu cel puțin o treime mai mare pentru candidații provenind din cercetare decât pentru candidații care provin din universități. Tocmai pentru că, făcând doar cercetare, cei din structurile de cercetare pot accesa proiecte și pot publica (ar trebui să publice) mult mai frecvent în reviste de prestigiu, ceea ce le aduce punctaje mari, în termen scurt.

  4. Acestea sunt , de regula, atacuri ale specialistilor slab pregatiti! Se scrie clar ca universitatile pot pune criterii suplimentare atat stiintifice cat si didactice, deci nu avea sens sa fie trecute criterii didactice in aceste conditii propuse de CNATDCU. In plus, daca se pun criterii didactice (zeci de cursuri si sute de indrumatoare sau culegeri de exercitii aiurea!) atunci specialistii foarte buni care lucreaza in cercetare nu mai pot candida la posturi in universitati. Acesti universitari care propun asemenea aiureli, de exemplu, criterii didactice, concureaza, de regula pe sistemul: omul si postul! Nu este o concurenta reala la concursurile de conferentiar si profesor! Pana cand vom accepta aceasta anomalie in concursurile universitare? De ce trebuie toti sa promoveze daca nu au suficienta activitate stiintifica si nu pot indruma doctoranzii? Nu-i suficient sa aiba activitate didactica si aceea mediocra (daca nu scrii lucrari bune, nici indrumare serioasa pentru masterat si doctorat nu poti face)!

    1. Stimate domnule profesor, situatiile difera in functie de profil. Uneori GB Shaw are dreptate: He who can, does; he who cannot, teaches…Apropo de profesori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții îi cer ministrului Deca și premierului Ciucă o procedură de constatare a plagiatelor „realmente funcțională”, cu restabilirea CNATDCU în poziția de for care analizează plângerile. Amendamentele cerute de ANOSR la proiectul Legilor Deca

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere oficial Ministerului Educației, Guvernului și Parlamentului să modifice procedura de constatare a plagiatelor, în proiectele legilor Deca, „astfel încât aceasta să…
Vezi articolul

DOCUMENT Motivarea judecătorilor: Mircea Beuran a fost înregistrat în timp ce recunoștea că ar fi primit 10.000 de euro pentru a truca un concurs la Universitatea de Medicină / Tribunalul a invocat exodul medicilor nemulțumiți de pilele din sistemul de sănătate

Mircea Beuran a fost înregistrat atât de denunțătoare, cât și de procurori în dosarul instrumentat de DNA privind o presupusă luare de mită, arată motivarea judecătorilor care au decis arestul…
Vezi articolul

Universitatea de Vest din Timișoara propune Ministerului să le acorde universităților acces la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului, pentru preluarea online a datelor despre elevii care trec Bacalaureatul, în admiterea la facultate din acest an

Universitatea de Vest din Timişoara a lansat, marţi, un semnal public pentru identificarea de soluţii prin care să fie administrate cu precizie viitoarele procese de admitere online din învăţământul superior,…
Vezi articolul