Notele elevilor de la simularea Evaluării Naționale 2026 vor fi comunicate luni, 30 martie, individual / Școlile care obțin rezultate „necorespunzătoare” vor fi monitorizate de inspectoratul școlar, potrivit procedurii Ministerului Educației și Cercetării

3.866 de vizualizări
Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com
Luni, 30 martie, elevii de clasa a VIII-a află notele de la simularea Evaluării Naționale 2026, potrivit calendarului oficial. Notele vor fi comunicate individual, după cum se arată în procedura Ministerului Educației și Cercetării. Simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2026 a avut loc în perioada 16-18 martie.

Potrivit procedurii, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

În procedură se arată că fiecare școală va analiza rezultatele elevilor de la simulări și va elabora un raport care urmează să fie transmis inspectoratului școlar. Conform sursei citate, școlile care obțin rezultate necorespunzătoare la simulările naționale sunt monitorizate și îndrumate constant de către inspectoratul şcolar

Cum se corectează lucrările, potrivit procedurii oficiale

Conform procedurii, fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori evaluatori, selectați, cu prioritate, dintre profesorii care au urmat Programul de formare continuă în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN), astfel încât fiecare lucrare să fie evaluată de cel puțin un astfel de profesor evaluator.

Profesorii vor avea, de regulă, 50 de lucrări de evaluat:

Art. 13 – „(4) Distribuirea lucrărilor de evaluat se face în mod aleatoriu, prin intermediul platformei destinate evaluării digitalizate, astfel încât fiecare profesor evaluator să primească, de regulă, 50 de lucrări pentru evaluare. Numărul lucrărilor distribuite unui profesor evaluator, pentru evaluare, poate fi mai mare, în situația în care platforma semnalează existenţa unei diferente mai mari de un punct între notele acordate de către cei doi profesori evaluatori și care presupune reevaluarea lucrării, respectiv în situația în care se impune redistribuirea unor lucrări din cauza indisponibilității de ultim moment a unor profesori evaluatori.”

Dacă între notele acordate de cei doi evaluatori există o diferență mai mare de un punct, lucrarea este automat redistribuită altor doi profesori.

Art. 13 – „(8) În situaţia în care platforma semnalează o diferenţă mai mare de un punct între notele acordate de cei doi profesori evaluatori, lucrarea va fi transmisă automat şi aleatoriu către alti doi profesori evaluatori.

(9) După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note – valori centrale.

(10) Rezultatele obținute la simulările naționale nu se contestă.”

Comunicarea și analiza rezultatelor

Art. 19 – „(1) Rezultatele obtinute la simulările naţionale nu sunt afișate şi nu sunt făcute publice.

(2) Comunicarea rezultatelor obţinute la simulările naționale se face individual.”

Conform procedurii, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

În procedură se arată că fiecare școală va analiza rezultatele elevilor de la simulări și va elabora un raport care urmează să fie transmis inspectoratului școlar. Conform sursei citate, școlile care obțin rezultate necorespunzătoare la simulările naționale sunt monitorizate și îndrumate constant de către inspectoratul şcolar.

Art. 20 – „(3) Fiecare unitate de învăţământ analizează rezultatele la simulările naţionale pentru elevii pe care îi şcolarizează şi elaborează un raport pe care il transmite inspectoratului şcolar. Raportul include un plan de actiune care cuprinde măsurile de remediere în cazul în care acest fapt se impune.

(4) Inspectoratele şcolare analizează rezultatele simulărilor naționale şi elaborează un raport pe baza rapoartelor unităţilor de învăţământ. Acesta include un plan de acțiune care cuprinde măsurile de monitorizare, control şi remediere în cazul în care acest fapt se impune.

(5) Raportul se transmite MEC în termen de maximum o lună de la afișarea rezultatelor simulărilor naționale.

(6) Unitățile de învăţământ care obțin rezultate necorespunzătoare la simulările naționale sunt monitorizate și îndrumate constant de către inspectoratul şcolar, în vederea îmbunătăţirii performanţelor şcolare ale elevilor.”

Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:
  • 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
  • 18 martie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor

Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Procedură simulare Evaluare Națională 2026. Subiectele sunt tip broșură și colţul lucrării cu datele personale ale elevului nu se închide şi nu se lipește / Cum pot corecta elevii o greșeală – precizările Ministerului Educației și Cercetării


2 comments
  1. ca în comunism!

  2. Oricum rezultatele ,,corespunzătoare” ale școlilor au la baza ani de meditatii făcute de elevi în particular pe banii părinților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Criteriile de acordare a burselor, în analiza Ligiei Deca: „O să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”, unde niciun elev nu primește acest drept. Ministrul mai spune că nu a existat nicio “evaluare a nevoii reale” în cazul burselor rurale pentru liceenii care învață în altă localitate, eliminate de Cîmpeanu luna trecută

Ligia Deca a spus că se va uita pe ordinul cu bursele ce vizează elevii de clasa a V-a și liceenii care învață într-o altă localitate: „O să mă uit…
Vezi articolul

De ce a modificat Sorin Cîmpeanu structura anului școlar și data Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a, plus Admiterea la liceu: Dacă nu ar fi fost această variantă, ar fi fost destul de clară închiderea școlilor inclusiv pentru derularea simulărilor. În București, încă de mâine

Dacă nu ar fi fost această variantă a prelungirii vacanței de primăvară cu două săptămâni și a mutării Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a după bacalaureat, cu tot cu Admiterea…
Vezi articolul