Nu putem tăia de la Educație, anunță Ligia Deca, în contextul reducerilor de cheltuieli cerute de premier. Ministra vrea bani în plus la rectificare / În decembrie spunea că bugetul de 2,1% din PIB e „acoperitor“

1.906 vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
„Din păcate, Ministerul Educației nu poate face reduceri bugetare“, a declarat Ligia Deca la finalul dezbaterilor de miercuri, din Camera Deputaților, pe marginea legilor Educației. Aceasta a fost întrebată de jurnaliști dacă a trimis planul de reducere a cheltuielilor, solicitat de premierul Ciucă, la Guvern, în condițiile unui deficit bugetar mai amplu decât cel estimat. Deca a precizat că nu numai că nu poate face reduceri de fonduri, dar că are nevoie de mai multi bani pentru Educației.

Deca a precizat că „nu putem tăia de la educație“, „dacă vrem să avem un viitor sustenabil“.

Ligia Deca: „Având în vedere nevoia crescută de investiții în educație și având în vedere iminența adoptării pachetului de legi ale educației, nu am considerat că putem avea reduceri. Din contră, ne așteptăm să avem nevoie din ce în ce mai mult de cadre didactice, consilieri școlari, alți specialiști și a menționat acest lucru. Din păcate, Ministerul Educației nu poate face reduceri bugetare. Mai mult, cred că dacă vrem să avem un viitor sustenabil, nu putem tăia de la educație“.

Reporter: Deci, practic aveți nevoie de mai mulți bani?

Ligia Deca: „Sistemul de educație, da, are nevoie de investiții suplimentare și am și menționat acest lucru, la rectificare vom veni cu propuneri concrete“.

Șeful Guvernului, Nicolae Ciucă, a cerut tuturor ministerelor o reducere a cheltuielilor, astfel încât să obțină o economie de 20 de miliarde de lei. După ședința de Guvern de miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a precizat că „majoritatea ministerelor au depus deja planurile de reducere a cheltuielilor bugetare. Procesul de centralizare este încă în derulare, documentele fiind preluate la nivelul Guvernului. Analiza propunerilor ministerelor va fi derulată la următoarea ședință a Executivului“.

Reacția Ligiei Deca vine la 6 luni de la preluarea mandatului și la 4 luni de la momentul în care, în decembrie 2022, când a fost anunțat proiectul de buget și a primit doar 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației, a declarat pentru Edupedu.ro că este „acoperitor pentru funcționarea normală a sistemului de învățământ în anul următor, pe actuala lege“. Deca spunea la acel moment că „în momentul adoptării noilor legi, vom solicita actualizarea bugetului în concordanță cu noile prevederi”.

  • Amintim că bugetul Ministerului Educației pentru anul 2023 este de 32,5 miliarde de lei, potrivit legii bugetului de stat. Astfel, raportat la Produsul Intern Brut, procentul care revine Ministerului Educației este de 2,1%, fiind cea mai mică alocare raportată la PIB din 2018 încoace, de la momentul trecerii salarizării profesorilor și personalului din învățământ în bugetul instituției.
  • Pentru comparație, anul trecut bugetul propus al Educației a fost de 2,28% din PIB, iar execuția a fost peste estimarea inițială. 

În tabelul de mai jos puteți vedea alocările bugetare și execuțiile, adică cheltuielile din acele alocări, pentru Ministerul Educației, în perioada 2018-2023, cu mențiunea că pentru 2022 execuția era cea preliminată.


6 comments
  1. Ministerul Edicației ar trebui să poată să reducă cheltuielile cu formarea vocațională….burse, transport…așa scrie la manualul de capitalism și libertate de Friedman pe care nu l-a citit nimeni. Sunt specializări conform regulilor de piață care pregătesc pentru locuri de muncă și nu se justifică alocări ca specializările teoretice.

  2. De unde sa taie daca nu a cerut nimic in plus cand s-a facut bugetul (cum au facut ceilalti ministri), educatia a mers pe austeritate de la inceput. Aici poate a fost pacalita de vulpoii mai vechi si a ramas cu un buget fix, iar acum culege roadele.
    Cred ca in luna mai, sindicatele ne spun ca am avut noroc la rectificarea bugetara si ar fi bine sa stam cuminti. Inca putin si mai trece un an scolar.

    1. Oare? Oare vom mai incheia acest an scolar? Oare mai poate cineva suporta asemenea magarie? Atunci ne meritam soarta. Dragi colegi, inseamna ca sunteti la fel de „ghiocei” ca si sindicatele. Cu parere de rau, dar eu nu calc in mai in clasa daca nu se rezolva. Si ies si din sindicat.

  3. Eu zic sa taiati, macar 25% ca pe vremea lui Basescu si o sa mai faca elevii ore cu parintii pe post de „profesori”. Ca au plecat destui si in conditiile acestor salarii mizerabile, daca mai taiati o sa mai vina cucu sau mierla sa mai faca ore, ca profesorii mai bine pleaca in strainatate sau se angajeaza la un chiosc sau o multinationala, ca avem destule.

  4. Daca ar taia de la educatie am ramane cu un PIB de sub 2%, am fi de rasul Europei, oricum profesorii nu prea au sporuri (unul singur de 10% care il iau toti profesorii), nici speciali nu sunt sa cumuleze pensia cu salariul de la 50 ani.

  5. Ce sa mai tai din Educația asta fir-ar mama ei de educație…aveam și multe resurse rău de unde poți tăia. Căpușele ordinare din aparatul de stat care au îngropat țara asta frumoasa…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții, propusă de secretarul de stat Sorin Ion: În fața elevului la clasă să poată să fie nu numai un profesor pe diploma căruia scrie profesor

Angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții, a fost propusă de secretarul de stat în ministerul Educației, Sorin Ion, în cadrul…
Vezi articolul

Scandalul amânării dezbaterilor pe legea educației, în Parlament. Pălărie, USR: Reforma în Educație este utilizată ca o armă politică / Intotero (PSD) susține că Ministerul Educației nu a avut o opinie pe amendamentul legat de dogme religioase și de aceea a suspendat ședința

Senatorul USR Ștefan Pălărie spune că suspendarea dezbaterilor pe amendamentele aduse proiectelor legilor educației de joi, din cadrul comisiei de învățământ din Camera Deputaților, are legătură „mai degrabă cu rotativa…
Vezi articolul

Tăieri de sume pentru transportul elevilor, înainte de campania electorală, făcute Ministerul Educației într-un nou proiect de HG. După ce în urmă cu o lună solicita 99 de milioane de lei, acum suma e mai mică cu două treimi

Ministerul Educației taie din sumele pentru transportul elevilor, într-un proiect de hotărâre de Guvern, pus în dezbatere publică la aproape o lună de când a depus un proiect similar. Propunerea…
Vezi articolul

BREAKING Raed Arafat: Se suspendă activitatea cu prezența fizică în școlile și grădinițele particulare. Nimeni nu-i oprește să facă online / Nu este discriminare, este abordare diferită față de stat

Hotărârea de Guvern prevede suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ private. Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că „prezența fizică este interzisă, nimeni nu-i oprește să facă…
Vezi articolul

Profesoara Iuliana Căplescu, despre Titularizare: Examenul să se organizeze direct la școală, iar comisiile de evaluare să nu mai fie formate din profesori, ci din specialiști, poate din afara județului

Examenul de Titularizare ar trebui să se desfășoare la nivelul școlilor care au posturi disponibile, a spus Iuliana Căplescu, profesoară de istorie la Colegiul Național „Matei Basarab” din București, la…
Vezi articolul