Profesoara Gabriela Olimpia Sabău a declarat, legat de presiunea birocrației din școli, că, „de multe ori, sunt lucruri irelevante, dar trebuie să existe. Încercăm să nu ne plângem, pentru că dacă devenim tot timpul victima sistemului, nu mai facem nimic”. Aceasta a oferit și un exemplu de procedura birocratică, proiectele didactice la ora de dirigenție, unde discuțiile pot să ducă în altă direcție, în emisiunea InfoEdu de la TVR, de pe 11 mai.
Adrian (Doru) Modrișan, profesor de Informatică, Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, a dat un alt exemplu, legat de hârtiile cerute diriginților.
„Dacă e vorba de consumul de substanțe interzise, în loc să se facă ceva practic, vine câte o circulară. Fiecare diriginte să prelucreze asta la casă și să facă o foaie cu semnăturile tuturor elevilor și părinților, și, de obicei, vine de pe o zi pe alta. Asta nu mi se pare în regulă. În loc să faci ceva concret, de fapt, ți se cer niște semnături”, a spus Adrian Modrișan.
- Gabriela Olimpia Sabău și Adrian (Doru) Modrișan sunt doi dintre cei 13 profesori premiați la Gala Merito 2025.
Declarațiile celor doi profesori Merito la emisiunea InfoEdu
Diana Dumitrașcu: E greu să fii diriginte astăzi într-un sistem educațional sufocat de birocrație, deși tehnologia e la îndemână a tuturor.
Gabriela Olimpia Sabău: Din punctul meu de vedere, dacă deții arma secretă și anume comunicarea, eu zic că nu e greu dacă știi și ai aplecare către ei, către vârsta lor. Eu zic că nu imposibil și e chiar frumos.
Diana Dumitrașcu: Totuși, simțiți presiunea aceasta a hârtiei la hârtie, dosarului la dosar și multe astfel de exemple?
Gabriela Olimpia Sabău: Lucruri irelevante de multe ori, dar trebuie să existe. Le facem pentru că nu avem altceva și încercăm să nu ne plângem, pentru că, dacă devenim tot timpul victima sistemului, nu mai facem nimic. Eu așa o iau.
Diana Dumitrașcu: Dați-mi un exemplu de o procedură care, spre exemplu, ar putea fi foarte rapid eliminată?
Adrian (Doru) Modrişan: Mie îmi place foarte mult să fiu diriginte. Nu aș concepe meseria asta fără să fiu diriginte. Pentru că, dincolo de informatică, îi pot forma pe copii din punct de vedere cultural, este foarte important să le arătăm adevăratele valori ale umanității, valori culturale de orice fel ar fi ele, artistice, științifice, umaniste. Nu simt o presiune extraordinar de mare din punct de vedere al anumitor documente.
Din păcate, de multe ori ni se cer hârtii, în urma unui caz care a necesitat o atenție deosebită, de exemplu, dacă e vorba de consumul de substanțe interzise, în loc să se facă ceva practic, vine câte o circulară. Fiecare diriginte să prelucreze asta la casă și să facă o foaie cu semnăturile tuturor elevilor și părinților și de obicei vine de pe o zi pe alta.
Asta nu mi se pare în regulă. În loc să faci ceva concret, de fapt, ți se cer niște semnături.
Gabriela Olimpia Sabău: Eu m-am dus cu gândul către proiectele didactice la ora de dirigenție. De ce? Pentru că oricât ai încerca să-ți faci un proiect, nu e matematică, nu e chimie, nu e o lecție tip, e o lecție mai neconvențională. Adică, discuțiile pot să ducă la ora de dirigenție, indiferent ce temă ți-ai alege, într-o direcție pe care tu nu o ai acolo, în proiect și ce faci în momentul acela?
1 comment
Managerii sistemului-de la orice nivel- amestecă lucruri (la care ar putea pune stop -pentru că da, unele cerințe sunt consumatoare de resurse fără a aduce beneficii prea mari) cu ,, hârtii ” care trebuie făcute obligatoriu pentru că, dpdv managerial ar duce spre progres ( ex.-procedurile)!
Asta înseamnă management sistemic neperformant!
Ierarhizarea indivizilor (că nu-i putem numi pe toți profesioniști ai sistemului, chiar dacă se declară) descrescător după criteriul ,,cine laudă mai mult” redefinindu-se apoi criteriul ca fiind al celor competenți ne-a adus aici!
Mai vrem, nu mai vrem? Știm cum să facem altfel, dar facem altfel sau doar vorbim de zeci de ani?