“O perspectivă europeană mai largă” inclusă în curriculum și cel puțin două limbi europene învățate până la finalul liceului – printre cererile membrilor Parlamentului European către Comisie și statele membre, în vederea Spațiului European pentru Educație

830 de vizualizări
Noi condiții de angajare în UE
Foto: © Dreamstime.com
Acum un an, în plină criză pandemică ce punea o presiune fără precedent asupra educației, Comisia Europeană contura planurile înființării unui Spațiu European al Educației, un cadru de cooperare care să sprijine sistemele de învățământ din țările membre. Un an mai târziu, parlamentarii europeni au adoptat luna aceasta un raport ce semnalează executivului european că e momentul să facă ceva în sensul ăsta: Comisia să facă pași concreți pentru a transforma Spațiul pentru educație în realitate. În acest sens, europarlamentarii cer măsuri punctuale ce vizează inclusiv schimbări în curriculum la nivelul țărilor membre. 

Raportul, adoptat cu 483 de voturi pentru și doar 25 împotrivă, cere măsuri concrete, ținte realiste și termene clare pentru aplicarea acestor măsuri, pentru ca Spațiul European al Educației să devină realitate așa cum s-a propus, până în 2025. Modul de abordare a fost rezumat de raportorul PE Michaela Šojdrová, care a declarat în Parlamentul European:

  • “Pe când învățământul superior a avut mereu o dimensiune internațională, cel primar și secundar a fost mereu înrădăcinat în contexte specifice, naționale și regionale. Avem nevoie să clădim un spațiu comun de învățare în Europa, pentru a crea noi oportunități de educație și locuri de muncă (…)”

Printre cererile adresate de parlamentarii europeni Comisiei și statelor membre, prin intermediul raportului:

  • Să se asigure recunoașterea reciprocă a aptitudinilor, calificărilor, diplomelor și gradelor la nivelul întregii Uniuni, cu recunoașterea automată a perioadelor de studii în străinătate, inclusiv la nivelul învățământului vocațional și al microcreditelor.
  • Să se stabilească ținte mai ambițioase în privința reducerii numărului de elevi cu rezultate slabe până la 10% la nivel european, dar și reducerea proporției de elevi care părăsesc timpuriu școala de la 10% la 5%.
  • Să se asigure că toți elevii din UE au suficiente cunoștințe pentru cel puțin două limbi oficiale ale UE, până la finalul învățământului secundar, cu o atenție aparte pentru limba engleză.
  • Includerea unei “perspective europene mai largi” în curriculum și în programele de pregătire a profesorilor.

Documentul adoptat de Parlamentul European poate fi consultat aici.

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.

Foto: © ArtjazzDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. 

Citește și:
Planurile Comisiei Europene de “resetare a educației”: competențe digitale pentru toți profesorii, investiții în conectivitate și echipamente, incluziune / Un nou Spațiu euopean al educației și un plan de acțiune pentru educație digitală

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Ministerul Educației a scos schema de responsabilități cu cine, ce face exact în cazurile de violență școlară și suspiciune de consum de droguri, din procedura privind managementul cazurilor de violență

Ministerul Educației a abrogat prin ordin de ministru schema de responsabilități din procedura privind managementul cazurilor de violență, unde se prezenta cine este responsabil de raportarea, sesizarea instituțiilor abilitate, desemnarea…
Vezi articolul

“Cei mai valoroși cercetători români” vor primi trofee pentru realizările lor, la Gala Cercetării Românești – prima ediție, pe 31 ianuarie / “Recunoaștere simbolică” pentru performanță în domeniul în care guvernul alocă sub 0,2% din PIB

O Gală a Cercetării Românești va fi organizată, în premieră, de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), pe 31 ianuarie, pentru a “premia realizările celor mai valoroși cercetători români,…
Vezi articolul

Csaba Aszalos, președintele CNCD – avertisment cu privire la impactul următoarelor alegeri asupra Legilor educației: Avem un proiect de lege care, dacă va intra în Parlament în acest an electoral, în contextul competiției politice, va fi zdruncinat, ca să mă exprim elegant

“Să lansezi în dezbatere publică și în dezbatere parlamentară un proiect de lege de anvergura unei Legi a educației, într-un an electoral, nu cred că este cea mai bună abordare”,…
Vezi articolul