O singură școală din județul Bistrița-Năsăud oferă elevilor o masă caldă. Inspectorul școlar general: Niciuna dintre școlile din program nu are cantină să poată prepara masa caldă

302 vizualizări
Foto: © Wooden Earth – Trays
Peste 2.600 de elevi din județul Bistrița-Năsăud ar trebui să primească o masă caldă în valoare de 15 lei/zi prin programul derulat de Ministerul Educației. Dintre cele nouă școli înscrise în program, una singură, cea din Parva, a găsit soluția să le dea copiilor în căminul cultural mâncare caldă, restul oferindu-le un pachet alimentar rece, sandwich-uri la care se mai adaugă cel mult un fruct, potrivit timponline.ro.
  • Lipsa cantinelor este principala problemă în desfășurarea programului “Masă caldă în școli”, arată un raport al ministerului Educației, despre care a scris Edupedu.ro. În toată țara, doar 10% dintre unitățile de învățământ din țară au cantine.

”În acest an, programul Masă caldă se desfășoară pentru 2.634 de elevi din nouă școli, însă pentru anul următor am înțeles că se dorește o suplimentare masivă astfel încât să intre și mai multe școli. La noi, au fost și școli care au aplicat mai târziu, dar, în momentul de față funcționează peste tot. Niciuna dintre școlile din program nu are cantină să poată prepara masa caldă, așa încât s-a apelat la firme de catering. Sunt școli care au optat pentru masă caldă și au reușit acest lucru, dar altele le oferă elevilor hrană rece. Programul se derulează prin Ministerul Educației și deconturile se fac prin Finanțe. Nu sunt probleme”, a explicat inspectorul școlar general Cristian Nicula într-o conferință de presă, conform timponline.ro.

În program sunt înscrise următoarele școli:

  • Școala Gimnazială ”Vasile Scurtu” Parva – 345 elevi
  • Școala Profesională Târlișua – 320 elevi
  • Școala Gimnazială Livezile – 468 elevi
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Leșu – 296 elevi
  • Școala Gimnazială Matei – 114 elevi
  • Școala Gimnazială ”Vasile Grigore Borgovan” Corvinești -129 elevi
  • Școala Gimnazială Tiha Bârgăului – 380 elevi
  • Școala Gimnazială Tureac – 445 de elevi
  • Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie – 137 de elevi

Cristian Nicula a precizat că este de dorit ca peste tot să fie servită masa caldă, dar în majoritatea școlilor nu există condiții. Elevii din aceste nouă școli primesc în plus lapte și corn, însă la ore diferite, potrivit timponline.ro.

Citește și:
Lipsa cantinelor, principala problemă în desfășurarea programului “Masă caldă în școli”, arată un raport al ministerului / Existența unei cantine nu este criteriu în alegerea școlilor din programul pilot. În toată țara, doar 10% dintre unitățile de învățământ din țară au cantine


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Schimbare de tactică a sindicatelor FSLI, care se implică în dezbaterea pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu și anunță întâlniri cu profesorii, directorii și inspectorii școlari în 20 de orașe – lista / Hăncescu: Nu putem să facem schimbări din pix, din faţa unui birou, dacă nu mergem direct în faţa profesorilor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunță o „Caravană națională de consultare privind planurile-cadru pentru liceu”. Într-un comunicat de presă FSLI, cea mai mare organizație sindicală din Învățământ, scrie despre „un…
Vezi articolul

BAC 2025. Variantele de rezervă la Istorie și la Matematică, publicate de Ministerul Educației și Cercetării / Eseu de două pagini despre evoluția statului român în perioada 1875-1930, la subiectul al III-lea de la Istorie

Ministerul Educației și Cercetării a publicat variantele de rezervă pentru Istorie și Matematică. Proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de BAC 2025 a fost susținută, miercuri, 11 iunie,…
Vezi articolul

FOTO VIDEO Protest antiplagiat în fața Ministerului de Interne din București. Protestatarii au purtat măști cu chipurile lui Klaus Iohannis și ale politicienilor acuzați de plagiat, printre care Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Nicolae Ciucă și Victor Ponta

Un protest anti-plagiat a avut loc marți dimineață în fața sediului Ministerului de Interne din București, scrie G4Media.ro. Câțiva participanți la protest au purtat măști reprezentând fețele lui Nicolae Ciucă,…
Vezi articolul

UPDATE Anchetă a Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, după ce subiectele la Bacalaureat – proba scrisă de Limba și literatura română au apărut pe Internet, fotografiate la Liceul Ștefan Procopiu, la puțin timp după începerea probei

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui face o anchetă după ce subiectele de la bacalaureatul de toamnă 2024, proba scrisă de limba și literatura română, au apărut pe internet la puțin…
Vezi articolul

Șerban Iosifescu, despre anomaliile actualei legi a educației: Directorul de școală are doi șefi, prioritatea decizională o are cel care are banul și pârghiile administrative, fără ca decizia să fie neapărat în interesul elevului

Actuala organizare a sistemului de învățământ generează confuzie și tensiuni în luarea deciziilor, având efecte negative asupra calității actului educațional, a declarat Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al…
Vezi articolul