O studentă la ASE răspunde la sugestia ministrului Educației de a lucra part-time, în contextul tăierilor de burse: În România nu este posibil ca studenții să se angajeze, întrucât universitățile pun foarte mult accentul pe prezență

24.290 de vizualizări
Foto by Sincerely Media on Unsplash
O studentă i-a răspuns ministrului Educației, după ce acesta le-a sugerat tinerilor să ia în calcul un job part-time, în contextul tăierilor de burse: „În România considerăm că nu este posibil, întrucât universitățile pun foarte mult accentul pe prezență”, a declarat Alexia, studentă la ASE, la protestul studenților din Vama Nădlac, potrivit Europa FM.
  • Peste 300 de reprezentanți ai studenților din țară au protestat marți la Vama Nădlac din vestul țării: „Măsurile de austeritate adoptate de către Guvern ne împing până la granițe, ne forțează să alegem alte variante pentru a studia, pentru a munci și ne simțim în calitate de comunitate de studenți alungați din propria țară”, a spus președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Sergiu Covaci, într-o declarație pentru Edupedu.ro.

„În România considerăm că nu este posibil, întrucât universitățile pun foarte mult accentul pe prezență și atunci studenții preferă ori să-și continue studiile și să fie implicați în activitățile academice, ori să se angajeze full-time. Part-time nu se pune problema și s-a dovedit că nu este eficient pentru studenți în România”, a replicat studenta, cu privire la soluția ministrului ca studenții să se angajeze part-time pentru a-și suplimenta veniturile.

Informații de context

Ministrul s-a întâlnit marți cu reprezentanții studenților după ce tinerii au reclamat tăierea burselor prin legea nr. 141/2025.

În timpul dezbaterii naționale de la Forumul Național al Organizațiilor Studențești, Daniel David a fost întrebat de un student:

„Ca de la om la om, ce sfaturi aveți, ce să fac de acum încolo și care ar trebui să fie parcursul vieții mele din momentul actual?”

Daniel David a răspuns că poate s-ar gândi la un job part-time, deși „noi nu avem această cultură”:

„În primul rând, m-aș adresa universității pentru suport. Chiar dacă poate mecanismul nu există încă creat, m-aș adresa facultății și departamentului pentru suport. Nu vreau să vă supăr, dar cumva poate că m-aș gândi să îmi iau un job part-time. Știu, noi nu avem cultura asta, dar eu sunt mai familiarizat un pic cu mediul american, în care studenții au un job part-time, inclusiv nu doar peste vară, când nu au cursuri, uneori și pe parcursul anului”, a declarat Daniel David.

După întâlnirea cu studenții, aceștia au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a semnala faptul că „studenții nu acceptă lipsa unui dialog deschis, transparent și fundamentat pe date ce ilustrează situația reală în care se află studenții”.

O analiză ANOSR arată că peste 44.000 de studenți pierd bursele, iar impactul asupra deficitului bugetar este de doar 0,2%. Alianța organizațiilor studențești cere Guvernului burse acordate 12 luni pe an, majorarea fondului și reincluderea studenților de la taxă.

Citește și:
Sfatul ministrului Educației către un student, într-o dezbatere unde bursele au fost tema centrală: Nu vreau să vă supăr, dar cumva poate că m-aș gândi să îmi iau un job part-time


31 comments
  1. Nu vreți a înțelege că bursa este opțională si nu obligatorie.O bursă se acorda pentru diferite merite sau dacă facultatea vede într-un student o valoare care aduce beneficiu facultății. Bursa poate fi una ,două, zece sau niciuna. Nu înțeleg agitația in jurul acestei probleme . Vedeți-vă de învățat stimați studenți, nu mai cereți un lucru care nu vă este menit.

  2. Cred că e chiar educativ un job part-time…Prin alte părți, gen Apple, Steve Jobs, Zuckerberg nu încurajează obținerea de averi ca moștenire. Macar in vacanțe se poate munci…Ce să mai zic de miile de studenți înscriși pe dosar, fără examen care și cu media 6 la bac intra oriunde pe la tot felul de facultăți inutile…Ăia chiar „învață pe rupte” nu au timp de job part-time

    1. În Anglia, dar cred că și în celelalte mari puteri economice din Europa, pentru part-time nu ar plătesc taxe. În România muncitorul part-time e silit să plătească taxele la nivel full-time, astfel că aproape devine un voluntar al statului. După ce își plătește transportul, echipamente, îmbrăcămintea și celelalte necesare, rămâne cu echivalentul bursei care i s-a tăiat. Domnul David a fost student în România sau în America?

    2. În Anglia, dar cred că și în celelalte mari puteri economice din Europa, pentru part-time nu ar plătesc taxe. În România muncitorul part-time e silit să plătească taxele la nivel full-time, astfel că aproape devine un voluntar al statului. După ce își plătește transportul, echipamente, îmbrăcămintea și celelalte necesare, rămâne cu echivalentul bursei care i s-a tăiat. Domnul David a fost student în România sau în America?

  3. bine ca Ministrul Romaniei e mai familiarizat cu sistemul american. Baiete, daca nu stii de Romania, pleaca de pe post, avem nevoie de oameni competenti in Romania nu pentru America, ce vorbesti tu aici? Cum adica eu fac facultate in tara ca sa stiu despre ce vorbesc cand ma angajez, si tu vii pe un post pe care nu esfi competent ? Ca sa rim seriosi, daca nu esti in stare sa stii cum functioneaza universitatile de la tine din tara cum te poti numi Ministru al Educatiei, sincer acum…..

  4. Tocmai se vorbește ministrul la tv. despre cumul pensie-salariu.In învățământul primar,gimnazial,liceal nu a fost permis de multă vreme acest lucru,doar plata cu ora putea fi pe lângă pensie.

  5. Am un comentariu legat de un articol Hot N.in care se afirmă că în prezent și în învățământ se poate cumula pensia cu salariul Eu știu că nu e posibil decât pensie și plata cu ora 1/2 norma.Se pare ,așa mi s- a spus,că doar din vina ISJ.Ma întreb de ce sindicatele nu suflă un cuvânt?Stiti ceva despre acest subiect?

  6. Îmi pare rău că nu sunt de acord cu afirmațiile studentei de la ASE. Amandoi copiii mei au fost studenți, au absolvit cu brio facultatea de Automatica, au făcut și master și atât ei cât și mulți dintre colegii lor au lucrat part-time in timpul facultății. Nu ajută pe nimeni asemenea generalizări.

    1. Dumneavoastră generalizăti un caz particular. Asa ca va dau contraexemplul facultăților de arhitectura de la noi sinde aiurea: in momentul în care studentii arhitecți se angajeaza part-time intr-un birou de arhitectura, notele și performanța academica, in general, scade. Majoritatea nu are încontro, deoarece provin nu din medii defavorizate, ci din familii obișnuite care nu-și permit sa-i întrețină șase ani de facultate.
      Aceasta este situația generală si general-valabila. Nu excepția copiilor dumneavoastră.

      In afara de aceasta, domnul ministru vorbeste din filmele americane, nu din realitatea lumii academice americane: spre deosebire de Romania, unde prezenta la cursuri nune obligatorie, in SUA este. Deci studenții care lucrează part-time, putini la număr, o fac seara si noaptea. In restul timpului trebuie sa fie la școală. Ministrul vorbeste despre un sistem de învățământ privat, in care cei care au bani studiaza, iar cei saraci, dar excelenti, primesc burse de studiu. Nu poti plati 35 000 – 48 000 de dolari pe an lucrand part-time. poti diar sa faci un împrumut pe care să-l plătești pana mori, si asta fac multi, într-adevăr.
      Cat despre sistemul de stat din SUA, nici nu prea n-are sens sa discutam.

    2. Automatică, da. Dar au avut noroc, că au prins niste vremuri în care, in domeniul IT te angaja și cu 2 ore numai sa clămpăni doi algoritmi pe tastatură. Acum nu mai e valabil nici pentru automatică și în nici un caz pentru alte domenii. Iar IT-ul a fost un domeniu în care lucrătorul era privilegiat atât în ceea ce privește condițiile de muncă precum și salariul.
      Dar având în vedere că majoritatea studenților l-au votat pe „eminent” și implicit pe Bolovani, cred că ce li se întâmplă acum, pentru cei mai mulți se poate numi karma.

      1. clampane și mata doi algoritmi și vezi dc merg.
        Da cumpăra ți și oleacă de creier

  7. Din ce platesti caminul, Ion?
    De mancat, plata unui serviciu oricare ( de exemplu telefonia)? Apoi, sa mergi in orisice mall nu pare a fi extravaganta sau la un festival,.. Felicitari pentru rezultatele bune la invatatura, iata Guvernul Statului Roman te si ajuta!?
    Sacrificiile parintilor sunt concretizate in ajutoare materiale in corcumstantele date.

    1. un abonament la RDS e 30 roni
      SI DREPT SA TI SPUN , FESTIVALURI DIN BANII STRANSI DIN TAXELE DE LA POPULATIE ?!?!

  8. Depinde de la facultate la facultate. Și mie mi sa spus că facultatea este facultativă. Trebuie să decid ce este mai important, jobul sau facultatea.

  9. Lucrez la o multinationala din Timisoara si avem multi studenti, in special de la economie, care lucreaza full time, merg la examene, apoi recupereaza timpul si se descurca foarte bine in ambele directii. Corect, poate seara se culca mai repede de obositi ce sunt si nu atarna prin cluburi. Aprope toti raman pe pozitie permanenta. Domnisoara pare cam lenesa si mincinoasa !

  10. Domnule ministru am o recomandare pentru dumneavoastră: DEMISIA! Nu cred că veți dori să plecați într-un mod rușinos! Ați dat dovadă de cel mai josnic fel de INCOMPETENȚĂ! Ce ați făcut cu preuniversitar este genocid! Ce faceți cu studenții este crimă! Eu cred că nici o funcție nu merită că un singur om să decisese mii de vieți de cadre didactice și să omoare posibilele genii ale studenților!

  11. Serios?! Fix o studenta de la ASE? Au prezenta doar la seminar și mult mai puține ore decât la Matematica sau Politehnica. Nu e reprezentativa opinia aceasta. Sunt foarte mulți studenți buni la ASE care au timp si de școală si de un loc de munca.

    1. Ca să te angajezi part time, angajatorul trebuie sa îți plătească dările ca și când ai lucra cu normă întreagă, deci puțini sunt dispuși la așa ceva.
      Tare aș vrea să văd următoarele generații de medici care în timpul facultății au lucrat part time.
      Bolojane ești groparul Educatiei.

      1. la medicina este cu totul altceva , se impune prezenta la patul bolnavului , la seminarii și cursuri.Dar la ASE?????80 la sută din studenți lucrează , chiar este amuzanta domnișoara.Mai ales că peste tot se accepta muncă remote.

        1. Pai daca lucrează, la cursuri când mai merg. Ca așa cum spunea cineva, tot PNL-SD a dat legea că dacă lucrezi part time, angajatorul trebuie sa plătească dările ca pentru full time. Cine te angajează în condițiile astea, part time? Înseamnă că lucrează full-time. Deci la cursuri mai merg, sau…de asta „specialiștii” din ziua de azi sunt din ce in ce mai habarniști, că fac facultățile numai la fără frecvență?

  12. Part-time poate fi posibil, indiferent de conditiile „impuse” (de fapt, normale).
    Dar pentru aceasta Universitatile trebuie sa poata oferi un orar destul de stabil. De exemplu, sa poata planifica toate activitatile didactice pana la ora 15.00.
    Dar majoritatea Universitatilor s-au intins mai mult decat le permite plapuma, astfel incat exista activitati de la prima ora a zilei pana seara tarziu.
    Cred ca la UBB s-a inventat orarul care incepea la ora 7.00 sau 7:30, prin 2021, la revenirea din pandemie; banuiesc ca intre timp au renuntat la bazaconia asta. Dar sunt convins ca, in continuare, au zile in care orele sunt si la prima ora, dimineata, si dupa-amiaza/seara.

    1. Depinde de facultate. Daca sunt laboratoare de facut, trebuiesc recuperaate. Ca student nu poti muncii decat in vacante. Mai usor cu insulta de lene!!!

  13. păi e și normal , de asta e învățământ la ZI CU FRECVENȚĂ
    pentru cei care lucrează exista învățământ la distanță sau fara frecvență
    nu e normal sa fi posesorul unei diplome de stat învățământ cu frecvență și tu să stai majoreta in mall , făcând reclama la țigări iar alții să și tocească coatele prin biblioteci
    nu coboram academicul in mall.
    cine vrea sa fie mai mult decât vânzătoare in mall , sa poftească in amfiteatru. educația e un privilegiu pentru un tânăr.
    toți părinții își susțin copiii să facă trei ani de studii. își iau de la gură.
    studiile universitare la zi , nu sânt pentru cine vrea stat în chirie și independența financiara la 18 ani, asta vine după .
    și așa prin cursurile și seminariile și evaluările online s a coborât jos de tot cu calitatea
    educației , frauda academica a luat proporții si așa juniorii făcuți cu chatgpt nu SI găsesc de munca . Mai jos de atât nu se poate. Câtă bursa vrei daca un asistent universitar , șef de promoție , cu publicații și un doctorat ia 4500de roni amariti ?!?!
    tu vrei bursa și job și să stai în mall să zâmbești la lume , sa mai dai un click de prezenta la seminarul x și să meargă treaba ?!?
    p.s. și să ști că amaratul despre care am scris mai sus a făcut și liceul și facultatea în cămin , a lipsit la maxim 10 cursuri in 5 ani , a avut bursa de merit 700 de roni și a fost primul din 375 de studenți la informatica nu la facultatea de științele comunicării. ( fără intenție de a jignii comunicarea)

    1. Rău ai ajuns! Frustrat și răutăcios…Problema e la tine, că ai salar prea mic, nu la bieții copii, unii de la tara, cu posibilități modeste, care se chinuie sa supraviețuiesca cu amarata aia de bursă. În străinătate, facultățile chiar îi și angajează pentru tot felul de activități. La noi, profesorii iau tot caimacul și restul se calca in picioare…

      1. nu am frustrări , al meu nu mi a cerut bani de festivaluri valuri cum vedeam mai sus , a tras de a rupt cartea
        răutăcios , mai sânt uneori , păcatele mele .. mă ia cu amețeală când văd cum zboară dronele cu probe de analize ptr BTS , de la untolduri și alte cele
        n ai cum ..mai vor și transport gratuit pân la cloooj
        hai , bunăsara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

Acordăm burse de cercetare de până la 10.000 de lei per student, spune Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca: Studenții noștri de azi sunt mai pretenţioşi faţă de actul educaţional şi mult mai critici, fapt care ne bucură / Politica noastră este ca toți cei din anul I să primească loc în cămin

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este pe locul 1 în rankingul Scimago 2021, după activitatea de cercetare și pe locul 4 în metarankingul național al celor…
Vezi articolul

Profesori ai Facultății de Chimie de la Universitatea din București solicită Ministerului Educației să respingă noile propuneri de standarde minimale elaborate de Comisia de Chimie a CNATDCU: S-a omis componenta didactică și sunt discriminatorii prin limitarea evaluării activității la 10 ani

Profesori ai Facultății de Chimie de la Universitatea din București continuă protestul față de noile propuneri de standarde minimale elaborate de Comisia de Chimie a CNATDCU si solicită Ministerului Educației…
Vezi articolul
scoala online si accesul elevilor la ore

Ministerul Educației anunță măsuri pentru universitar: organizarea parțială on-line a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor / Universitățile vor verifica direct în SIIIR rezultatele la BAC, evitând prezența fizică a candidaților la facultate

Ministerul Educației anunță un set de „măsuri adoptate în sistemul universitar românesc, în contextul pandemiei COVID-19”. „Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, alături de Consiliul Național al Rectorilor, Sindicatul Alma…
Vezi articolul
conducătorii de doctorate

Scrisoare a ministrului Anisie, către cercetătorii care propun viitorii membri CNATDCU: România nu poate progresa fără universități în care un doctorat să însemne consacrarea unei munci asidue de cercetare, nu un copy-paste. Identificați personalități care să susțină integritatea morală

Ministrul Educației le-a trimis o scrisoare cercetătorilor care trebuie să-i propună noii membri ai CNATDCU. Acesta este forul cu rol decisiv în stabilirea standardelor științifice pe care trebuie să le…
Vezi articolul