Sunt în plin curs cu educatoare de grădiniță. Sunt aproape 150 de femei, împreună pentru 10 săptămâni. Între sesiunile online, comunicăm zilnic pe tot felul de situații de criză. Cea mai mare aşteptare a lor este legată de strategii simple de supraviețuire în clasă. Marea problemă a educației timpurii în România nu mai este dotarea grădinițelor. Nu mai e sărăcie acolo.
Sărăcia şi drama s-au mutat în clase. Sunt multe educatoare singure cu 25-30 de copii, dintre care 3-4 cu nevoi speciale severe, pe lângă agitația naturală a celorlalți, şi ei afectați de ecrane – cu deficit de atenție, hiperkinetism, reactivitate, toleranță mică la frustrare. Clasele sunt greu de dirijat, educatoarele sunt mereu în alertă, fără energie de investit în strategii de lucru creativ sau precis organizat. La fel şi la nivelul învățământului primar.
S-au construit clădiri noi, moderne şi frumoase. Ele nu aduc mare creştere intelectuală şi socială fără investiție în oameni.
Mai bine de jumătate din educatori au nevoie de cel puțin un profesor însoțitor la clasă. Plus un ajutor.
Adevăratul salt în învățare al comunităților va fi făcut când ele vor găsi o cale de a angaja personal suficient pentru susținerea copiilor cu tot felul de nevoi. Care sunt din ce în ce mai numeroşi – în clase din ce în ce mai instabile, agitate, cu explozii emoționale mult sub media vârstelor. Nu mai există colective de copii fără 5-6 cu deficit grav de atenție, fără 4-5 cu tulburări de vorbire, fără 4-5 hiperkinetici etc. Nu mai zic de 1-2 cu întârzieri în dezvoltare sau tulburări comportamentale serioase.
Fără personal de sprijin în grădinițe şi şcoli primare, România va avea în clase o cultură predominantă a agitației şi a fragmentării mentale, parțial controlate cu nervi, oboseală şi amenințări.
___
Oana Moraru este formatoare, profesoară și fondatoarea Școlii Helikon din București și Călărași, cu peste 30 de ani de experiență în învățământul de stat și privat. Este consultant educațional, coordonatoarea platformei Vocea Părinților, autoarea volumelor „Copilul tău citește” și „Copilul tău scrie”, precum și coautoarea unui caiet de literație și a unei serii de cărți destinate în special copiilor de învățământ primar. Desfășoară conferințe și sesiuni de formare cu părinți și profesori, în toată țara.
C.I.
Daniel Funeriu
Raluca Pantazi
Dacian Dolean
Ștefan Lefter
Redacția
7 comments
Vaicareala asta nu duce nicaieri. Intr-o clasa pot sa fie maxim 3 copii cu CES. Nu cred ca in Bucuresti exista prea multe exceptii. Inspectoratul are situatia lor si ar fi trebuit sa intervina daca directorul nu respecta legea.
In Bucuresti cat de cat exista un numar minim de profesori de sprijin, care daca nu ar face aiurea hartii ar avea timp mai mult pentru copii.
La scolile mele sunt 4 copii cu TSA (autism), toti bine integrati, in ciuda problemelor. Bine integrat inseamna program redus in clasa (atat cat pot rezista in galagie, agitatie, lumina puternica), unul dintre ei poarta casti antifonice in clasa, doi „vorbesc” doar cu PECS (imagini), program personalizat la cabinetul de sprijin, insotitor (pentru ca unii au handicap grav cu insotitor). Toti fac ABA, trei merg la logoped. Numai parintii stiu de unde fac rost de bani pentru terapie. Nu se plange nimeni, mai mult se minuneaza cat de repede invata, in ciuda problemelor mari copiii fac fata.
Am multi copii cu ADHD. Creierul unui copil cu ADHD are nevoie de stimulare. Majoritatea iau medicamente psihostimulante si sunt monitorizati. Unii fac in plus terapie comportamentala. Unii fac sport pentru ca miscarea ii ajuta sa se concentreze mai bine. In timpul orelor trebuie lasati sa se miste (miscare controlata), trebuie sa li se aminteasca mereu ce au de facut pentru ca isi uita si capul, uita de la mana pana la gura. Sarcinile primite trebuie sa fie impartite in pasi mici. Feedback-ul trebuie sa fie constructiv si imediat. Cam 20% dintre copiii cu ADHD au un zgomot de fond mare in creier, ceea ce face concentrarea aproape imposibila. Psihiatrul are cateva medicamente non-stimulante care pot ajuta. O comunicare intre cadrul didactic, profesorul de sprijin si psihiatru e necesara pentru ca psihiatrul sa ajusteze dozele si sa incerce diferite medicamente.
Cu un elev cu Asperger (autism inalt functional), in principiu, este o placere sa lucrezi pentru ca are o inteligenta superioara. In cazul lor comunicarea cu parintii este esentiala pentru a intelege comportamentul copilului. De exemplu sa intelegi ca o grimasa infioratoare nu este „se stramba la mine”, ci este cauzata de „descarcari electrice” involuntare in creier.
Numarul mai mare de profesori de sprijin nu este de ajuns. Este nevoie de o reforma serioasa a sistemului de sprijin si de finantare. Este nevoie de o reforma a formarii initiale si continue.
Pana atunci doamna Moraru oferiti solutii la cursurile dvs. Nu va transformati in dirijor al corului de bocitoare.
Dumneavoastră cu cati astfel de copii lucrați în aceeași ora?
caz concret, scoala din Bucuresti: 22 elevi, 3 cu Adhd( confirmat la specialist,nu e parerea mea,caci nu sunt avizata) si unul cu tulburare TSA( diagnosticata tot la specialist). Clasa pe care am avut-o inainte,in alta scoala,tot in Bucuresti: 25 elevi, unul cu tulburare opozitionist-sfidatoare( mie mi se pare cel mai greu de dus pentru invatator,dar mai ales pentru colegii de clasa), unul cu Asperger si doi cu Adhd. Asa arata realitatea. Nu mai.pun la socoteala pe cei catalogati de parinti drept „rasfatati”, cand de fapt sunt probleme negate si neinvestigate. Or fi si clase de alt fel,nu zic nu, dar unul-doi tot sunt.
in primul rand, e foarte trist ca sunt atatia copii bolnavi. Niciun parinte nu isi doreste un astfel de copil. Dar daca asa stau lucrurile,ar trebui sa inteleaga si sa faca tot ce este in puterea lor pentru a-i atinge potentialul maxim. Nu inteleg partea cu negarea.
In al doilea rand, unii.pot fi integrati,altii chiar nu.Este un chin si pentru ei ,este frustrant ca nu pot face conexiune cu clasa,cu ceilalti. Nu mai vorbesc de partea educationala.
Este foarte nedrept pentru ceilalti,care pot si vor sa asimileze,dar nu au conditiile necesare. Ora se transforma in circ. Pentru ca acesti copii alearga in clasa,tipa,rad, bat puternic in banca ,scuipa ,se tavalesc etc Ceilalti sunt,totusi, copii! Cum sa-i faci sa se concentreze in astfel de conditii?? Si asta se intampla zilnic.
Consider ca aceasta este principala problema a invatamantului romanesc. Un act educational de calitate este ceva ce iti propui,ca profesor, cand pleci de acasa, dar nu ai cum realizezi la clasa in astfel de conditii.Sub nicio forma.
Concluzii putem trage toți, atât părinții, cât și profesorii. Întrebarea mea este, ce măsuri urmează să fie implementate? Această problemă este în școli/grădinițe de câțiva ani buni, dar oricât s-a atras atenția, nimeni nu a luat nici o măsură. Este necesar să distrugem generații pentru că sunt profesorii obligați să „integreze” astfel de copii? De ce nu se înființează clase speciale, unde să se poată ocupa profesori specializați în lucrul cu astfel de copii? Este mai ieftin să-i arunci în învățământul de masă și să te aștepți ca 1 persoană să se ocupe la nivel superior de toți cei 25 de copii+ să facă terapie cu cei 4 copii speciali. Nu zic să fie excluși total. Ar putea participa la 1-2 ore cu ceilalți copii, iar restul cu un profesor specializat. Prea multe se pun în spatele profesorilor, părinților și copiilor.
O parte lemn-OASĂ, pentru gândit, o parte fer-OASĂ, pentru tăiat!
De-aia-i place lui să lucreze cu intelectuali!
Pentru cultura generala a acestei doamne, numita de unii „expert”:
Prevalenta ADHD in Europa este intre 3 si 7%, la copii. Asta inseamna ca in Romania, daca avem in clasa 30 de elevi, maxim 2 vor fi cu ADHD (prevalenta 7%). In Romania prevalenta ADHD nu este cunoscuta, doar estimata.
„Deficit grav de atentie” nu este o categorie standardizata în statisticile epidemiologice. Este inventia si estimarea doamnei numita de unii „expert”.
Cifrele doamnei „expert” sunt foarte exagerate si nu sunt sustinute de nimic.
Ca fapt divers, la cele doua scoli la care sunt profesor de sprijin, sunt in total 8 copiii cu ADHD. Pe langa cei cu diagnostic probabil mai sunt inca pe atat fara diagnostic pus de psihiatru. Cu 16 elevi ajung la o prevalenta de 3%.
Scoala trebuie sa se adapteze la schimbari. Sper ca asta preda doamna profesor la cursurile dansei: colaborarea cu profesorii de sprijin, predare flexibila, evaluarea flexibila etc.
Doamna profesor de sprijin, faptul divers e fapt divers. Școlile/ grădinițele sunt multe și diferite, iar dvs. nu aveți cum să cunoașteți situația reală din mai multe școli) grădinițe din mai multe orașe/ sate ale României.
Faceți să pară că e ceva banal numărul de elevi cu nevoi speciale în creștere în ultimii ani. La nivelul preșcolar acum doamnele educatoare văd exact unde ne situăm aproximativ.
Pentru informarea dvs, în unele școli există deja 25 – 30 de elevi în total cu diagnostic de la medic. Cam 2-3 în fiecare clasă de la ciclul primar, de exemplu.
Nu mai generalizați, cine predă cunoaște de fapt realitatea ca profesor săptămână de săptămână, zi de zi la clasă.