“Oferta finală” completă a Guvernului “în numele actualului și viitorului prim-ministru”, în a treia zi de grevă generală în învățământ – document

Creșterile salariale ale profesorilor nu sunt prevăzute în oferta Guvernului, ci doar carduri de sprijin, potrivit unui document al sindicatelor trimis în teritoriu și consultat de Edupedu.ro. Executivul a propus acordarea unui card pentru cadrele didactice și auxiliare cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 în octombrie. Vezi mai jos, în articol, „oferta finală” a Guvernului. Miercuri seara a avut loc o ședință a sindicatelor, pe tema grevei profesorilor, la care au fost invitați reprezentanții Guvernului.

„Reprezentanții Guvernului au precizat expres că, din cauza condiționalităților europene, nu se pot acorda creșteri salariale, sporuri, indexări cu rata inflației și nici scutiri de la plata impozitului pentru personalul din învățământ”, se arată în documentul sindicatelor.

După negocierile cu sindicatele, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, a declarat că PNRR nu permite creșteri de salarii sau sporuri la profesori. Realitatea este că în PNRR nu apare nici o interdicție legată de majorări salariale, iar guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari, scrie G4Media.ro.

„Totodată, ni s-a solicitat ca, până în data de 25 mai 2023, orele 12:00, să ne precizăm expres poziția față de oferta mai sus prezentată”, conform documentului consultat de Edupedu.ro.

Greva generală în școli și grădinițe continuă și joi, după cum au anunțat reprezentanții profesorilor. Marius Nistor, liderul FSE „Spiru Haret”, a declarat că „mâine (joi, 25 mai – N.Red.) vom da un răspuns foarte clar. Mâine va exista un răspuns foarte clar din partea organizațiilor sindicale ai căror membri au intrat în grevă generală”.

Conform surselor Edupedu.ro, răspunsul e mitingul uriaș pregătit azi in București.

Oferta venită din partea Guvernului

I. Pe termen lung:

„1) Se va prevedea expres în programul de Guvernare că Educația este prioritate.

2) Vor lua măsuri astfel încât salariații din educație „să nu fie dezamăgiți” de noua lege privind salarizarea și au dat asigurări că se va discuta, cu prioritate, grila de salarizare cu reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ, începând cu 15 iulie 2023.

II. Pe termen scurt:

1. Pentru personalul didactic (cadrele didactice, didactice auxiliare) se vor acorda carduri de sprijin pentru carieră, în două tranșe, astfel: câte 1000 de lei sumă forfetară (în luna iunie 2023) și 1500 de lei, din care 30% garantat suma forfetară (în luna octombrie 2023); se vor căuta soluții pentru ca și diferența de 70% să fie sumă forfetară.

2. Pentru personalul nedidactic: carduri de sprijin de câte 500 de lei (în luna iunie 2023) și 500 de lei (în luna octombrie 2023).

3. Tot pentru personalul nedidactic; acordarea salariilor prevăzute în Anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

4. Se acordă din acest moment, pentru viitor, indemnizația de concediu de odihnă calculată, prin luarea în considerare a indemnizației de hrană.

5. În ceea ce privește solicitarea noastră de adoptare a unui proiect de ordonanță de urgență pentru plata retroactivă a diferențelor reprezentând indemnizația de hrană, ca parte a indemnizației de concediu, pe o perioada de 5 ani (de când se aplică Legea-cadru nr. 153/2017), ni s-a comunicat că nu au acoperire bugetară, dar analizează; sigur este că vor avea loc discuții cu federațiile sindicale pe acest proiect, dar sumele nu se vor plăti într-o singură tranșă.”

De ce fac profesorii grevă. Revendicările sindicatelor din educație:
Citește și:
BREAKING Greva generală în școli și grădinițe continuă și joi, până acum mesajele care vin sunt de respingere a ofertei Guvernului care nu prevede nicio majorare salarială, anunță liderii sindicali din educație / Nistor: La ora 12 vom da un răspuns clar
Cine a negociat cu sindicatele viitorul școlii: Marian Neacșu, trimis de Nicolae Ciucă în fața profesorilor, a fost condamnat penal pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiica la cabinetul parlamentar
BREAKING Oferta Guvernului după întâlnirea cu sindicatele: Un card pentru cadrele didactice și auxiliare cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 în octombrie / Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului: Condiționalitățile impuse de PNRR nu ar permite nicio majorare de salarii, de sporuri nu poate fi vorba
Ciolacu și Ciucă îi sfidează pe reprezentanții profesorilor și angajaților din Educație, discută despre rotativă la Guvern – surse / La ședința sindicatelor au venit patru miniștri, niciunul cu putere de decizie politică pe revendicările cadrelor didactice
Ministrul Muncii, Budăi, după negocierile cu sindicatele profesorilor: Eu sunt un prieten al sindicaliştilor şi cu siguranţă că tot ce au spus şi noi am spus public de la bun început că solicitările dumnealor sunt legitime, dar trebuie să găsim un echilibru
Peste 43.000 de semnături pentru petiția ce susține greva generală din Educație și majorarea salariilor din învățământ
Împărate, ești gol!
Săraca țară condusă de proști
Sindicate: Circa 15.000 de angajați din Educație vor protesta joi, 25 mai, în Piața Victoriei, după refuzul constant al guvernanților de a purta negocieri reale
Mesajul unui profesor pentru liderii sindicali din Educație: Trebuie să negociați cu cârmuitorii țării, pentru a reda demnitatea, inclusiv sub aspect salarial, dascălului din România. Altfel, nu veți mai fi lideri, pentru că Sindicatul din Învățământ se va face… praf și pulbere
Iohannis le transmite sindicaliștilor din educație să accepte că „o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc” / “Promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice” / Aprecieri pentru „disponibilitatea” premierului Ciucă și a ministrei Deca
VIDEO Mii de profesori au ieșit în stradă la Iași, într-un miting de amploare. “Tristețea noastră, nepăsarea voastră! Doar uniți putem învinge” – printre scandările profesorilor
Exit mobile version