OFICIAL Bursele de merit nu se mai acordă elevilor sub media 9.50, față de 8.50 cum era până acum, iar cele de studiu sunt condiționate de media 7.50, în loc de 7.00

166.471 de vizualizări
Foto: Max Fischer – Pexels.com
Criteriile de acordare a burselor școlare sunt schimbate după 10 ani, de către Ministerul Educației, potrivit unui ordin de ministru publicat marți seara în Monitorul Oficial. Bursele de merit se acordă din semestrul II al acestui an școlar pentru elevii cu medii peste 9.50, față de 8.50 cum era până acum. Bursele de studiu vor fi acordate celor cu media între 7.50 și 9.50, în loc de 7.00 – 8.50, cum era pragul în ordinul precedent.

Ordinul 5.870 din 22 decembrie 2021, publicat pe 4 ianuarie 2022, prevede aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat.

Criteriile noi schimbă pragul de acordare a burselor de merit, ridicând media la 9.50 de la 8.50, cât era din 2011 încoace, de la ordinul nr. 5.576 semnat de ministrul de la acea vreme, Daniel Funeriu.

Bursele devin obligatorii pentru autoritățile locale, nu mai sunt facultative

În ordinul de ministru precedent formularea permitea autorităților locale să acorde sau nu burse elevilor, în funcție de cum votau consilierii locali. „Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”, prevedea ordinul vechi.

În actualul act normativ, formularea este diferită: „Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanță, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social, denumite în continuare burse”.

Bursele de performanță au, în mare, criterii de acordare neschimbate. A fost eliminat articolul care prevedea că „în perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacă nota la purtare într-un semestru este mai mică de 10”, fiind înlocuit cu „pot primi bursa doar elevii promovați”, deci un olimpic nu mai are condiția purtării exemplare sau neacumulării de absențe care pot duce la scăderea notei la purtare pentru a lua acești bani. Reamintim că recent cuantumul burselor de performanță s-a dublat.

Noile cuantumuri minime ale burselor sunt:

  • 500 lei, pentru bursa de performanță,
  • 200 lei, pentru bursa de merit,
  • 150 lei, pentru bursa de studiu,
  • 200 lei, pentru bursa de ajutor social.
Pragul mediei crește pe baza unui motiv care nu mai există

Pentru bursele de merit, pragul mediei crește cu un punct, de la 8.50 cum era până acum, dar facultativ pentru autoritățile locale, la 9.50 obligatoriu. Practic vor lua bursă de merit doar elevii cu media între 9.50 și 10.

Măsura fusese anunțată pe 7 octombrie 2021 de ministrul Educației, după o ședință de guvern în care s-au stabilit noile cuantumuri ale burselor școlare. Acesta anunța atunci că va adopta prin ordin de ministru aceste criterii și justifica creșterea pragului pentru bursa de merit prin creșterea notelor în perioada școlii online.

„Bursele de merit se dublează, de la 100 la 200 de lei, în același timp crește plafonul de la care acestea vor putea fi acordate, de la media 8.50 la media 9.50. Aș vrea să vă reamintesc faptul că, urmare a predării online, urmare a renunțării la teze, rezultatele au fost mult distorsionate astfel încât 50% din elevii României s-ar fi încadrat la bursa de merit, ca urmare a rezultatelor înregistrate la nivelul anului școlar 2020-2021”, a declarat la vremea respectivă ministrul Cîmpeanu.

Criteriile actuale se aplică, însă, din semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022, potrivit ordinului recent, lucru care face ca elevii să primească bursele pentru mediile obținute în perioada școlii cu prezență fizică din semestrul I.

Care sunt noile criterii pentru bursa de merit

A fost eliminat și la bursele de merit criteriul notei la purtare, acesta fiind asimilat mediei semestriale 9.50.

“(1) Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la învățătură și se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:

a) au obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate/semestru în anul școlar anterior, cu excepția clasei a V-a și a clasei a IX-a;

b) au obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în primul semestru al anului școlar, pentru elevii din clasa a V-a;

c) au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50, pentru elevii din clasa a IX-a, pentru cei care vor beneficia de bursă de merit în semestrul I, respectiv au obținut media de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în semestrul I, pentru cei care vor beneficia de bursă de merit în semestrul al II-lea;

d) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor școlare naționale organizate de ME;

e) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de ME.

(2) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), b) și c) se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii din clasa a V-a, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii din celelalte clase ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional.

(3) Lista elevilor care beneficiază de bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), b) și c) este revizuită semestrial, în funcție de modificările intervenite în situația școlară a elevilor.

(4) Lista competițiilor școlare naționale, precum și a competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, pentru care se acordă bursele de merit menționate la alin. (1) lit. d) sau e), este aprobată și publicată de ME.

(5) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. d) și e) se acordă pe perioada anului școlar care urmează anului în care s-au obținut rezultatele menționate la alin. (1) lit. d) și e).

Art. 9. — Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform prevederilor alin. (1) lit. a), b), c), d) și e), atestate prin documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul, la nivelul unității de învățământ, de pe diplomele obținute la competiții, la propunerea dirigintelui, nefiind condiționată de depunerea unei cereri în acest sens.”

Ordinul cu noile criterii este aici:
Bursele de studiu au un și ele un alt prag de acordare – media 7.50, în loc de 7.00

Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie (n.red. până acum era luat în calcul salariul brut, pentru că nu se specifica) și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

“a) au obținut media generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate/semestru în anul școlar anterior, cu excepția clasei a V-a și a clasei a IX-a;

b) au obținut media generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în primul semestru al anului școlar, pentru elevii din clasa a V-a;

c) au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 7,50, pentru elevii din clasa a IX-a, pentru cei care vor beneficia de bursă de studiu în semestrul I, respectiv au obținut media de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în semestrul I, pentru cei care vor beneficia de bursă de studiu în semestrul al II-lea.

(2) Bursele de studiu sunt revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei și în situația școlară a elevilor.

(3) Pentru obținerea bursei de studiu, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de studiu, în primele 10 zile lucrătoare ale fiecărui semestru.

(4) La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii.

Art. 11. — Bursele de studiu se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii din clasa a V-a, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii din celelalte clase ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional.”

Bursele sociale au criterii noi de acordare și categorii noi de elevi care le primesc

Oridinul nou prevede acordarea acestor burse de ajutor social mai multor elevi decât până acum.

„Bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcție de situația materială a familiei sau a susținătorilor legali.

Art. 13. — (1) Bursele de ajutor social se stabilesc la începutul anului școlar, fiind revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei.

(2) Elevii care acumulează 10 absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa de ajutor social pentru luna respectivă.

Art. 14. — (1) Bursele de ajutor social se acordă următoarelor categorii de elevi înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv cei școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, din învățământul preuniversitar de stat:

a) elevi proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii;

b) elevi orfani sau crescuți de un singur părinte sau elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială;

c) elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

  • I. boli și tulburări ale sistemului nervos și ale funcțiilor mentale globale;
  • II. boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale;
  • III. boli ale structurii laringelui și funcțiilor sale;
  • IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular și ale funcțiilor sale;
  • V. boli ale structurii aparatului respirator și ale funcțiilor sale;
  • VI. boli ale structurii sistemului imunitar și ale funcțiilor sale;
  • VII. boli ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic și endocrin;
  • VIII. boli ale structurii funcțiilor aparatului urinar cu sau fără insuficiență renală cronică (IRC), indiferent de cauză;
  • IX. boli ale structurii și funcțiilor aparatului locomotor și corespunzătoare mișcării;
  • X. boli ale structurii pielii, anexelor și funcțiilor tegumentului;
  • XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele și metastazele);
  • XII. boli genetice;
  • XIII. transplantul de organe, țesuturi și celule, stările posttransplant;
  • XIV. orice altă boală, tulburare sau afecțiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puțin 6 luni sau servicii de abilitare și reabilitare pentru cel puțin 6 luni sau îngrijiri paliative și care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I—XIII este luată în considerare;

d) elevi din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu.

(2) Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5) și avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap, fără a fi condiționată de venitul net lunar al familiei.

Art. 15. — Pentru obținerea bursei de ajutor social, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de ajutor social, în primele 10 zile lucrătoare ale fiecărui semestru.

Art. 16. — (1) Bursa de ajutor social se poate acorda ocazional, o dată pe an, și elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 75% din salariul minim net pe economie.

(2) Acordarea bursei de ajutor social ocazional se face pe baza documentelor doveditoare ale veniturilor, prevăzute la art. 14 și 15.

(3) Cuantumul bursei de ajutor social ocazional trebuie să fie cel puțin egal cu cuantumul lunar al bursei de ajutor social.

A fost scoasă din criteriile de acordare a burselor sociale condiția ca familiile elevilor să nu dețină terenuri „nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 mp, în zonele montane”, condiție impusă prin ordinul anterior.

Elevii cu CES pot primi și ei burse, chiar dacă beneficiază deja de o măsură de protecție socială

Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

“(2) Elevii care au dreptul să primească atât bursă de performanță, cât și bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din acestea, putând să o aleagă pe cea cu valoare mai mare sau acordată pentru o perioadă de timp mai mare.

(3) Elevii cu cerințe educaționale speciale pot obține bursă de studiu/merit/performanță /ajutor social, indiferent dacă beneficiază și de o măsură de protecție socială.

Art. 18. — Bursele de ajutor social se acordă și pe perioada vacanțelor școlare pentru elevii prevăzuți la art. 13, în următoarele situații:

a) elevilor care au promovat anul școlar sau celor care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la o singură disciplină de învățământ și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate/ semestru;

b) absolvenților învățământului gimnazial care fac dovada că au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;

c) elevilor care repetă anul din motive medicale, dovedite prin documente medicale”, se arată tot în ordinul de ministru citat, publicat în Monitorul Oficial.

Articol în curs de actualizare


34 comments
  1. Am o întrebare nepotica mea este în clasa 4 beneficiază de bursa monoparentale și acum 2 luni a fost diagnosticata cu asm bronsic doamna doctor ia făcut dosar sa beneficieze de bursa medicala dar de la școală nepoatei sa spus ca nu poate beneficia ca deja beneficiază de una .Întrebarea mea este dacă poate beneficia și de a 2 bursa mulțumesc.

  2. Susțin scăderea mediei la 9, pt a acorda bursa. La liceu, sunt profiluri ușoare, cele de uman, unde elevii obțin cu ușurință medii mari. Comparativ cu profilul real, unde pretențiile și gradul de dificultate sunt mari, e dificil …..

  3. Buna ziua! Dacă un copil cu media 9,44 nu merită bursă…..
    Va rog să scădeți pragul de acordare a
    burselor de la 9,50 măcar la 9,00.
    Pentru câteva sutimi sunt copii care se simt neindreptatiti.
    Dacă are media 9,44 nu înseamnă că nu a învățat sau ca are medii slabe și nu merită sa ia bursă.

  4. Buna ziua.Am 3 copii dintre care 2 sunt in clasele primare.Din cauza acelor clauze de venituri copii nu mai pot beneficia de bursă socială, ținând cont că pe primul semestru am luat.Cel din clasa 1 abia aștepta să beneficieze și el de bursă,dar din cauza că acum se ia în calcul și alocația copiilor nu ne mai încadram.Doar soțul lucrează și are un venit de 3300 lei.Daca facem un calcul ne incadram foarte ușor,dar așa nu.De ce își bat joc de copii?Cei din clasele primare nu au dreptul să primească și ei burse sociale?De ce este condiționat lucrul acesta?Este meritul lor.In loc sa ii încurajeze mai rău le fac.

    1. Nu beneficiază cei din clasele primare.E o tâmpenie.Nu mi se pare corect că nici cei din clasele primare sa nu poată beneficia de bursă socială.Am 3 copii dintre care 2 sunt in clasele primare și din cauza că depășesc cu 50 lei copii nu mai pot beneficia.Eu nu lucrez dar din cauza acelor clauze sa le zicem că a fost adăugată și alocația de stat,nu mă incadrez.E o aberație.Copii au fost foarte dezamăgiti,doar e dreptul lor.De ce,cei care au pământ mult pot beneficia?

  5. Noi avem 9.90 pe finalul anului trecut clasa V-a si 9.78 semestrul I clasa VI-a. Azi ( 18.ian.2022) am fost anuntati de catre scoala, ca media 9.91 e ultima care ia bursa.

    Pai daca in ordin scrie 9.50… de ce mai publicam in MO legi, daca nu le resepctam? Trebuia sa scrie… ” dam cui vrem noi si cand vrem noi” stiam o treaba.

    Este ceva de facut?

    1. Bursele se dau până la 9.50 dar prioritatea creste o data cu nota, școală acorda burse dintr-un anumit buget care nu garantează că toți vor lua.

      1. BUNA SEARA ! Numele meu este Tudor si as vrea sa va intreb ceva. Am u COPIL elev în clasa a 10 a care beneficiază de programul ..BANI DE LICEU…. ,anul trecut a terminat cu media 9.52. Anul acesta a termina primul semestru cu 9.17 as vrea sa stiu daca poate beneficia de o anumită bursa. Bursele de merit, de studiu sau sociale se pot suprapune cu programul BANI DE LICEU? Va multumesc

      2. Dar legea nouă este cu titlu executoriu ,nu facultativ.Deci sunt obligați să de-a la toți cei ce se încadrează.

  6. Buna seara!

    Am o intebare referitoare la bursele sociale.Elevii care nu si-au depus dosare la inceputul anului scolar, pot sa- si depuna acum, la inceputul semestrului al II -lea?

    Gabriela M.
    Multumesc!

  7. Buna ziua!As dori sa intreb cum ar trebui sa procedez pt a obtine bursa rurala pt copilul meu care studiaza la un liceu din Constanta si i s a spus ca nu poate primi bursa decat daca se incadreaza in acel venit de 693 ron pe membru de familie.Va intreb pt ca fosti colegi care nu se incadreaza in acest venit ,dar studiaza la alt liceu in Constanta primesc aceasta bursa .Alt motiv este ca avem un liceu Tehnologic in localitate.Intrebarea mea este cum de la unele licee primesc aceasta buesa si la noi nu fiind vorba de copii din aceasi localitate.Multumesc!

  8. Bursele de merit peste 8.50 chiar incurajau copiii sa invete. Sa maresti de la 8.50 la 9.50 chiar mi se pare prea mult. Puteau fi lasate macar peste 9. Copiii chiar invatau pt aceste note si maroritatea se cam incadrau intre 8.50 si 9.50. copilul meu are media 9.40 si nu mai ia bursa. Mi se pare foarte nedrept si nu va pot spune cat de dezamagit a fost el

  9. Credeți că de acum copiii o sa se motiveze sa învețe mai mult? S-o creadă ei. Abandonul școlar o sa mult mai ridicat decât acum câțiva ani. Este total incorectă aceasta decizie. Nu mai au de unde sa bage bani în buzunare și se amesteca banii copiilor. Cata nesimțire și aroganța….

  10. Buna ziua! M-ar ajuta o clarificare in legatura cu un comentariu din articol: “Criteriile actuale se aplică, însă, din semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022, potrivit ordinului recent, lucru care face ca elevii să primească bursele pentru mediile obținute în perioada școlii cu prezență fizică din semestrul I. ” De se se iau in considerare mediile din semestrul I, daca in Ordin se mentioneaza “anul scolar anterior”? Ma intereseaza pentru bursele de merit. Multumesc anticipat!

    1. Buna ziua. Da, se iau in considerare mediile din Semestrul I pentru elevii din clasele de început de ciclu – a V-a și a IX-a. Pentru ceilalți se iau în considerare mediile de final de an, dar ordinul prevede acest paragraf: „ Lista elevilor care beneficiază de bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), b) și c) este revizuită semestrial, în funcție de modificările intervenite în situația școlară a elevilor.” care inca nu a fost interpretat oficial de minister, dar care poate insemna ca, chiar daca media anuala a fost de peste 9,50 in anul anterior, daca elevul nu a avut tot peste 9,50 si pe semestrul I al anului actual, atunci nu mai ia bursa. Am solicitat clarificari, atunci cand le primim, publicam. Toate bune!

      1. Multumesc frumos pentru raspunsul prompt! Am inteles partea care se referea la cei din clasele a V-a si a IX-a, dar in ce priveste revizuirea am presupus ca se referea la absentele nemotivate din semestrul anterior (acestea fiind unul dintre criteriile de acordare). Cred ca aceasta confuzie a aparut deja la nivelul scolilor pentru cei care in acest semestru au scazut sub media 9,50, deoarece am primit mesaje contradictorii din partea scolii. Sper sa primiti clarificari cat de curand! O seara buna!

      2. Bună seara! În cazul in care, elevul este în clasa a IX-a, poate beneficia de bursa de merit pentru media obținută la Evaluarea Nationala de peste 9,50? Înțeleg ca aceasta bursa s-ar acorda pentru sem I , deci retroactiv.

      3. Buna ziua!Ar fi corect sa nu se țină cont de venituri mai ales sa nu se ia în calcul și alocația de stat sau bursele școlare.Doar salariul sa se ia în considerare sau daca au alte venituri în afara de cele menționate mai sus.Va mulțumesc frumos.Poate se va soluționa problema și să beneficieze și restul.Pentru că în vremurile acestea este foarte greu, mai ales daca stai la țară.

  11. in 21.10.2021 a aparut un comunicat prin care se anunta acordarea unei burse de merit pentru elevii cu media 10…care a disparut…

    Copilul meu care e clasa a XII-a la Colegiul National Onisifor Ghibu Oradea are media 10 din clasa 1 pana acum si media 10 si la evaluarea nationala din clasa VIII-a…deci nu-i o intamplare

    Astfel de elevi unde s-ar incadra? la bursa de merit de 200 lei ca si bursa sociala fara nici o diferenta?

    Eu cred ca merita rasplatite valorile si promovate….

    Mai jos un extras din comunicatul din 21.10.2021

    Cu stima
    Un parinte dezamagit de dezamagirea copilului.

    Burse de merit 2021-2022

    bursa de merit pentru media 10 – 600 lei/luna
    bursa de merit pentru medii cuprinse intre 9,99 si 9,50 – 300 lei/luna
    bursa de merit pentru medii cuprinse intre 9,49 si 9,00 – 200 lei/luna
    bursa de merit pentru medii cuprinse intre 8,99 si 8,50 – 100 lei/luna

  12. Mizerabili sa termini cu media 9.40 și să nu iei bursă .unde este meritul copilului.Era oglinda notelor sale aceasta bursă

  13. Din punctul meu de vedere ca elev observ ca ministrul educatiei nu face niste alegeri in acord cu dorintele elevilor,pentru 2 sapt de vacanta am fost taxati cu 3 sapt de recuperare si ca asta nefiind suficient acum bursele sunt la o medie unde poti ajunge doar cu meditatii si invatat minim 4 ore pe zi datorita sistemului de invatamant din ro.Sincer nu mai am nici o motivatie sa invat

  14. Stie cineva daca se dau burse de performanta in acest an scolar, pentru rezultatele din anul anterior? In Constanta ne-au comunicat, in decembrie abia, ca nu se dau, desi ne-au pus in septembrie sa completam cererea.

  15. b) elevi orfani sau crescuți de un singur părinte sau elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială;

    sau crescuți de un singur părinte = adica la ce se refera? Custodie exclusiva….orfan de un parinte……liniuta in certificat in dreptul unui parinte?

  16. Pentru că pot!
    Atâta vreme cât sistemul de haită, securicii și alte scursuri cu legături la vârful statului, ori prin instituțiile politizate ale acestuia vor putea să decidă fără să fie trași la răspundere, iar beneficiarii învățământului sunt doar spectatori, mafia politrucilor va continua să rânjească la tembelizor. Despre tâmpeanu…?!

  17. Au furat atat de mult ca au ajuns sa ia si bursele ca de, au nevoie de bani. Dupa ce s-au jucat cu destinele acestor generatii, cu nervii profesorilor, dupa ce au aratat ca nu dau doi bani pe școală isi dau in stamba si isi arata netrebnicia pana la capat. Au scos bani din facaturile de teste dar foamea ii impinge sa ia si bruma de bursa ca de, copiii oricum nu au valorat vreodata ceva pentru ei.

  18. Ce cauta acest incompetent in fruntea ministerului? Cum sa schimbi regulile in timpul jocului, si pentru a cata oara sa faci asta? Pana cand il lasam sa isi bata joc de copiii nostri?

  19. Taman a fost la News Hour acest domn. Este incredibil cât de arogant este. INCREDIBIL!
    Nu înțeleg cine îl susține și de ce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT A fost lansat apelul de proiecte pentru școli prin care pot accesa până la 1 miliard de euro din PNRR pentru dotarea laboratoarelor de informatică și a claselor cu mobilier sau înlocuirea mobilierului mai vechi de 5 ani / Primăriile pot aplica până în data de 19 martie 2023

Ministerul Educației a lansat apelul competitiv de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” (palatele și cluburile copiilor, cluburile sportive,…
Vezi articolul

Eleva care a prezentat situația colectării ilegale de fonduri de la liceul din Mangalia a fost intimidată de profesori, susține Asociația Elevilor din Constanța, care amenință cu plângere penală pe numele celor implicați

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) susţine că eleva care a prezentat situaţia colectării ilegale de fonduri de la Liceul Callatis din Mangalia a fost intimidată de conducerea unităţii de învăţământ…
Vezi articolul

Subiecte și soluții Olimpiada județeană de Informatică 2024 – liceu. Problemă prin care să calculeze câștigurile unui afacerist care trece prin mai multe birouri dintr-o clădire, printre cerințe la clasele XI-XII

Subiectele de la olimpiada județeană de informatică (OJI) 2024 pentru elevii de liceu, de sâmbătă, 16 martie, au fost publicate pe site-ul sepi.ro. Elevii de clasele IX-XIII au avut de rezolvat…
Vezi articolul

Înscrieri pentru lecții gratuite de recuperare online la limba română și matematică, de două ori pe săptămână. Sunt peste 2.000 de locuri pentru elevi din primar și gimnaziu

Școala Remedială lansată în vară de Alianța pentru Educație Remedială (A.E.R.) anunță reluarea, începând de astăzi, a cursurilor gratuite ale Școlii Remediale, potrivit unui comunicat de presă. Cea de-a doua…
Vezi articolul

Școala începe peste o lună – calendarul anului școlar 2022-2023. Care sunt principalele modificări pentru elevi și profesori în primul an școlar „modular” din istoria educației românești

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile sau activitățile din anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial din luna aprilie. Este primul an școlar…
Vezi articolul