OFICIAL Calendarul anului școlar viitor, pe module, prezentat de ministrul Educației. Prima zi de școală este pe 5 septembrie 2022, iar în februarie 2023 elevii au o vacanță „mobilă”, de o săptămână, decisă de inspectoratele școlare

372.056 de vizualizări
Calendarul anului școlar pe module, pentru anul 2022-2023, a fost anunțat de Ministrul Educației într-un briefing de presă de la Guvern. Trecerea de la semestre va fi făcută cu renunțarea la teze și cu un nou sistem de notare, diferit de cel actual, sistem care va fi anunțat ulterior prin schimbările pe care autoritățile le vor face în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP). Metoda de evaluare susținută la nivel ministerial este evaluarea standardizată digitalizată.

Noua structură a anului școlar 2022-2023, propusă de ministrul Educației și aprobată în unanimitate de reprezentanții elevilor, ai profesorilor și ai părinților în ședința Consiliului pentru Dialog Social, este următoarea:

  • 5 septembrie – 24 octombrie – modulul 1
  • 24-30 octombrie – vacanță de toamnă pentru toți elevii
  • 31 octombrie – 22 decembrie – modulul 2
  • 23 decembrie – 8 ianuarie 2023 – vacanța de iarnă
  • 9 ianuarie – 6 aprilie – modulele 3 și 4
  • 8 aprilie – 23 aprilie – vacanța de primăvară
  • 24 aprilie – 16 iunie – modulul 5
  • 17 iunie – 4 septembrie – vacanța de vară

Vacanța din luna februarie 2023 va fi decisă de fiecare inspectorat școlar județean pentru toate școalile din județ în perioada 6-24 februarie și va avea o durată de o săptămână.

  • Școala altfel – o săptămână la alegerea școlilor în perioada 26 februarie – 6 aprilie
  • Săptămâna verde – o săptămână la alegerea școlilor în perioada 24 aprilie – 16 iunie 2023

Sorin Cîmpeanu a declarat că „propunerea agreată fost ca școala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prim modul de învățare. După o perioadă de câteva săptămâni, în data de 24 octombrie, elevii ar urma să intre în vacanță. La finele lunii octombrie, 24 – 30 octombrie ar urma să fie prima vacanță, acordată tuturor elevilor și preșcolarilor în egală măsură.

După această vacanță, urmează modulul doi de învățare care se va derula până în preajma sărbătorilor de iarnă. Apoi va fi cea de-a doua vacanță: 23 decembrie – 8 ianuarie.

Urmează modulul trei care ar începe în data de 9 ianuarie. În premieră, acest modul se va derula până în luna februarie când vom avea cea de-a treia vacanță, care va putea fi acordată în a doua săptămână a lunii februarie, în a treia săptămână a lunii februarie sau în a patra săptămână a lunii februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar județean prin consultare cu cei implicați. Este vorba despre o vacanță de o săptămână, mobilă, în luna februarie.

După vacanța din luna februarie ar urma să înceapă cel de-al patrulea modul, care se va derula până în apropierea sărbătorilor pascale, mai exact vacanța ar urma să fie organizată în perioada 8 – 23 aprilie.

Urmează modulul cinci și ultimul, care se derulează până în data de 16 iunie. Cea de-a cincea vacanță este și cea mai mare, vacanța de vară care urmează să înceapă pe 17 iunie și să dureze până în data din septembrie când va începe anul școlar următor.

Aș mai face încă o precizare: avem o altă noutate alături de săptămâna Școala altfel, avem și Săptămâna verde. Această săptămână va putea fi introdusă și am agreat că va fi introdusă în structura anului școlar 2022 – 2023 în modulele patru și cinci de învățare. Școlile vor avea libertatea să-și aleagă, în funcție și de condițiile meteo și de alte specificități locale, să fie Săptămâna verde în modulul patru și Școala altfel în modulul cinci sau Săptămâna altfel în modul patru și Săptămâna verde în modul cinci”.

Suprapuse pe calendar, modulele arată în felul următor, într-o schemă realizată de Edupedu.ro:

Calendar realizat de Edupedu.ro pe baza datelor publice și a declarațiilor ministrului Educației

Calendarul anului școlar urmează să fie aprobat prin ordin de ministru și abia după publicarea în Monitorul Oficial acesta va intra în vigoare. Dacă apar modificări, în varianta finală, vom actualiza articolul.


58 comments
  1. Cica reprezentanti elevilor, parintilor si profesorilor, au fost de acord cu aceasta structura propusa de minister. Dar problema este că acești reprezentanți nu ne a întrebat si pe noi, ce părere avem? În rândul profesorilor, sindicatele nu au lansat nici un chestionar cu privire la schimbarea structurii anului. De ce s a luat din vac de vara, dacă au pus vacante în octombrie su februarie, luni moarte, nu oferă multe posibilități de petrecere a timpului liber, pe bune, dacă începea sc pe 15 sept si se termina pe 15 iunie ce avea, 15 sept este o data cunoscuta de vechile generații ca fiind data când se începea sc.

  2. Faceti experimente pe viitorul țarii! Educati parintii!Din birouri distrugeti tot! Sunteti rupti de realitate! Ingineri pe banda rulanta,fara sa studiati necesarul real. Repetenti nu mai exista! N ai ce face cu un inginer care si baga surubelnita in ochi! N ai ce face cu medici care omoara oameni! Meseriile sunt pe cale de disparitie! Toti se inghesuie sa lucreze la stat sau pleaca in strainatate! Scolile la sate sunt pe cale de disparitie! Orasele sunt sufocate de masinile celor de la sate care si aduc odraslele la scoala sau gradinita.In cativa ani vom fi o tara de analfabeti functionali si pensionari fara pensii!Tara a devenit o colonie ! A ti copiat tot ce e mai rau si viciat de la ,,statele avansate”! A ti imprastiat romanii in toata lumea! O tara de supusi,datori si ascultatori ai ordinelor papusarilor corupti !Romania isi merita soarta!

  3. Nu s-a schimbat nicio programa. Esti din alt film si nu ai proprietatea termenilor. S-a schimbat din temelii DOAR structura anului scolar. Nici vorba de programa. Daca se schimba ceva la programa toata lumea ar fi fost fericita. Dar iata ca tocmai, schimbam total lucruri aiurea, in loc sa ajustam programele si alte lucruri importante.

  4. Avem certitudinea că toate inspectoratele vor acorda acea vacanţă dintre modulele 3 şi 4? Nu mai bine fixa clar şi vacanţa aceea?

  5. Citez:
    Rezistenta la nou parese ca se manifesta “la greu”. Si ce este ingrijorator este ca in mare parte vine din randul profesorilor. Treziti-va domnilor si doamnelor, suntem in deceniul doi al secolului 21, a-ti ramas incremniti in ani ’80 ai secolului trecut. E drept ca majoritatea oponentilor se tem di incompetenta si tema de a nu face fata noilor provocari ynde elevul trebuie sa fie in centrul activitati nu ” dom profesor” Hai indrazniti sa va pensionati sau sa va cautati un alt job, zarurile au fost aruncate, schimdarea oricum va “matura” pleava inadaptabila.
    Comentez :
    Ești așa de plin de tine, că nici nu meriți să fii contrazis… Și, vezi, poate mai ajustezi ortografia aia până la pensie…

  6. Pentru mine vacantele astea sunt minunate.Sa ai un moment de respiro la fiecare 6-7 săptămâni e ideal dar nu cred ca o sa fie bine cu căldura.In București în septembrie este o căldură insuportabilă. Mie una mi-a venit rău de la căldură.

  7. O schimbare binevenita. Sistemul romanesc de invatamant are nevoie de evolutie. De ce sa nu luam exemplu de la alte tari? Am locuit in Anglia o perioada de timp cu cei doi copii de scoala gimnaziala si structura anului era ceva asemanator, una foarte benefica pentru elevi, mult mai aerisita si productiva.
    Felicitari!

    1. Și acolo era așa cald ca la noi?Veneau profesorii cu coli de acasă pentru a multiplica testele elevilor și nu numai?Câți elevi erau în clasă?

      1. In clasa erau intre 30 si 35 de elevi. Scoala asigura necesarul de caiete si carti, care erau aduse acasa doar daca aveau teme. In schimb cumparam uniforme cu emblema scolii care nu erau ieftine deloc. Fiecare scoala avea o culoare diferita de uniforma. Recunosc ca aratau foarte bine in uniforme, pacat ca nu e asa si la noi.

        1. Am așteptat cu replica pentru că am vrut să fiu sigură de răspuns: am doi foști colegi de serviciu , cuplu , care au predat 5 ani în UK. CINCI ! I-am întrebat legat de numărul de elevi dintr-o clasă și mu se mai opreau din râs : nu există 30-35 de elevi într-un singur colectiv ! Pur și simplu , școala nu acceptă ! Maxim 22 -23 , dar și așa , cu rezerve ! Deja la 24 de elevi într-o clasă le vin pe cap diverse organisme , organizații , structuri care încep să măsoare / verifice : calitatea aerului , a luminii, starea de bine , eficiența predării , a înțelegerii noțiunilor , gradul de satisfacție al părinților etc.
          Decât așa o belea pe cap , școala preferă să mai înființeze o clasă. Repet , informația vine de la doi profesori care au predat cinci ani în UK , în patru școli , așa că le acord credit .

  8. Nu este ok.!vacante multe…parinti la serviciu…asta ne trebuie skimbam structura anului scolar dar programa cine o v a skimba…noi incepem de jos in sus!? Jale mare!

  9. Și pt clasele termi ale a 8 și a 12 ce facem.nu mai sunt teste când se dau examenele.anul viitor îmi yermina copila cls 8 el vb de module dar de examene nu.cum se procedează cu înscrierea la liceu nimic.pt el contează sa fistula învățământul cu totul

  10. Alte experimente pe pielea copiilor! mai bine se subtiaza curricula, si sa mai scoatem din materii inutile apoi sa ne uitam cum impartim anul scolar! cu siguranta prima saptamana din septembrie se vor confrunta cu un absenteism foarte mare, inceputul de septembrie este o perioada preferata de foarte multi pentru concedii, va fi o saptamana pierduta!

  11. Rezistenta la nou parese ca se manifesta “la greu”. Si ce este ingrijorator este ca in mare parte vine din randul profesorilor. Treziti-va domnilor si doamnelor, suntem in deceniul doi al secolului 21, a-ti ramas incremniti in ani ’80 ai secolului trecut. E drept ca majoritatea oponentilor se tem di incompetenta si tema de a nu face fata noilor provocari ynde elevul trebuie sa fie in centrul activitati nu ” dom profesor” Hai indrazniti sa va pensionati sau sa va cautati un alt job, zarurile au fost aruncate, schimdarea oricum va “matura” pleava inadaptabila.

    1. Foarte frumos! De acord. Problema e că cei care ar trebui să se pensioneze,nu o fac pentru că Au Pile la ISJ, iar competenții nu au șanse datorită legii aberante a MEC . Ai nota peste 8,95 in fiecare an la Examenul de Titularizare, și nu ai nici continuitate, nici post. In sistem stau pilele și preferații directorului de la școală, dacă nu știți. Inclusiv, cei de pensionare.De aceea, e sistemul praf. Dnul ministru nu vrea să facă curățenie cu adevărat.

  12. Ce sistem de învățământ este copiat? Ce rezultate are acel sistem?
    Dar nu vreți mai întâi să plecăm de la coadă, în sensul de a menționa ce se urmărește? Care este politica de stat în privința educației pe termen lung?
    Dar ce se aude cu dotarea școlilor (laboratoarele, că doar vreți oameni de știință)? Cum rămâne cu digitalizarea? Dar separarea ciclurilor primar și gimnazial astfel încât toată lumea să învețe dimineața?

  13. Și despre reducerea materiei atât de stufoasă și inutilă, chiar nu s-a discutat? Asta este cea mai mare problema a învățământului românesc! Despre a găsi variante de a își lasă copiii cărțile la școală ca sa nu fie nevoiți să care 7 kg in ghiozdan, vorbesc despre copii de clasa 1 și a 2, nu mai mari!?

  14. De ce bulverseaza sistemul de invatamant, copiind sisteme, care nu sunt macar testate la noi in tara? Nu era mai firesc sa testeze acest sistem nou, revolutionar, intr-un program pilot, in care pedagogii si elevii/parintii sa vada cum functioneaza insinte de aplicarea lui intempestiva intregii societati? De ce reduce vacanta de vara a copiilor? Este cea mai importanta vacanta, cand ei pot calatori si obtine noi experiente. Inceputul de septembrie este cea mai frumoasa perioada de vacanta, cand copiii pot fi dusi la mare, in excursii la munte si in alte locuri. Este o traditie frumoasa si indelungata aceasta vacanta pana la 15 septembrie. Chiar trebuie sa distruga toate traditiile frumoase ale acestei tari? Iei o săptămână din vacanta din septembrie ca sa o dai in noiembrie sau in cine stie ce perioada, cand copiii stau mai mult in casa?

    1. Foarte corect tot ce spuneți, ceea ce ma intrigat este faptul ca acest ministru face numai ce-i trece lui prin cap.
      Fara a testa ceea ce propune, fără argumente, fără consultare publica ( gen referendum) nu o întâlnire cu câțiva reprezentanți (elevi, părinți, profesori, etc) care-i susțin aberațiile.
      Încă o nemernicie pe spatele copiilor noștri.
      Pentru a aplica asa ceva trebuie revăzut tot ce înseamnă învațămant preuniversitar : programa, manuale, nr. elevi în clasă, diminuarea nr de ore ( elevii romani au program precum salariații – 6,7 ore de scoala, plus drumul dus întors = 8, 9 ore).
      Lăsați vacanta pana în 15 septembrie, nu mai inventați câte 5 zile de vacanta în octombrie și februarie!!!!!

    2. Bună ziua, vacanta de vara a fost mai scurta în ultimii doi ani oricum, vacantele dintre module sunt gândite cu cap, elevii având timp sa se relaxeze și sa îsi revină după 6 saptamani de învățat, acest sistem este prezent în România și la ora actuala, cu mici schimbări, dar funcționează foarte bine în facultăți, de peste tot din România. Interesați-vă înainte de a comenta pe un site public pentru toată lumea. O zi frumoasa!

      1. Elevul, mereu elevul. Odihna, odihna si iar odihna. Dar profesorul nu are dreptul la odihna? Ca pana la urma elevul nu si preda singur. Si profesorul nu si alege concediul. Ce odihna am eu 2 saptamani in plina toamna sau iarna cand nu pot merge nici la mare, nici la munte si fac treaba casnica in propria gospodarie? Ce odihna am alergand 2 saptamani altfel pe coclauri la strans gunoiul si munci agricole?? Nivelul meu de oboseala si stres nerezolvate se rasfrange automat asupra elevului odihnit. As spune mult prea odihnit. Mie mi se pare ca generatia asta s-a nascut obosita.

    3. De acord cu comentariul dv. Nu ni se spune ce aduce bun aceasta schimbare, nu au fost consultati elevii/parintii.

  15. O mare bătaie de joc.Spuneti ca vreți sa progresati cu invatamantul românesc.Cu aceste modificari nu ajutati cu nimic.Nu am înțeles niciodată de ce parerea elevilor nu contează asupra schimbarilor asupra invatamantului,de ce nu se cere opinia oamenilor care stau cate 6,7,8 ore într-o banca și după sunt batjocoriti de profesori de ce nu inteleg din clasa cand in fiecare zi intra cate un profesor și preda lucruri total diferite.Atentie 8 ore.8 ore tine un job,platit.

    1. Ca eleva de liceu, cu aceasta noua programa, simt pentru prima data ca sunt luata în serios, părerea mea este ca e o schimbare în bine asupra învățământului românesc.

      1. Despre ce programă vorbești ? În articol este prezentată structura anului școlar viitor . Atât. Citește cu atenție .

    2. Aceasta programa a fost propusă de consiliul elevilor, va rog sa va informați înainte si sa citiți cu atenție cele propuse in aceasta, fiind prezentate beneficii in capacitatea de învățare a elevilor si echilibrarea vieții sociale si școlii. O zi frumoasa!

      1. Programa prezintă ceea ce trebuie aprofundat în studiul unei discipline școlare (conținuturile, ordinea parcurgerii lor, competențele ce trebuie obținute, etc.)

        Domnișoară, dumneata nu știi nici măcar despre ce vorbești.

        Programul școlar nu este identic cu programa școlară. Iar această aberație cu module școlare înainte de a se discuta despre BAZELE sistemului educațional (nici măcar idealul educațional nu mai este definit în legile ”dedicate” învățământului, necum o reformă autentică ce să stabilească, între altele, structura disciplinelor, vârsta recomandată pentru introducerea lor, planurile cadru, programele școlare, numărul optim de elevi într-o clasă, modalitățile eficiente de predare/învățare/evaluare, sistemul examenelor de absolvire de ciclu educațional/admitere în ciclul superior, dotarea școlilor cu materialul didactic, ș. a. m. d.) este extrem de nocivă. Dacă a fost într-adevăr însușită de ministru în urma susținerii de către așa-zișii reprezentanți ai elevilor, nivelul de înțelegere a ambelor părți este același – nul.

  16. Probabil cā vor urma și modificāri consistente referitoare la reducerea programelor încārcate cu prea multe informații! În rest, pare interesantā ideea cu pauze între module în vederea relaxārii elevilor și a dezvoltārii cātre preocupari noi!

  17. O aiureala îngrozitoare care va dilua și mai mult ce se făcea bine până acum. Când ceva funcționează nu te apuci să îl schimbi, fără a avea o dovadă că ce vrei sa faci va fi mai bun. Ați auzit de programe-pilot, care sa verifice o ipoteză? Nu, vă interesează doar sa zăpăciți și ce mai exista.
    Care specialiști au validat aceasta ipoteză și de ce nu se aplica că un program pilot?

    1. Buna ziua, as dori sa îmi spune-ți ce se face bine acum in învățământul românesc, structura propusă reprezintă o evoluare a României și a sistemului de învățământ către sistemul American. Va rog sa va informați înainte de a comenta, având in vedere ca aceasta programa a fost propusă, mai multe persoane, nu 5-10 ca poate sute de persoane considera ca e o schimbare spre bine.

      1. La cat de corect scrieti, sigur ati facut parte din comisia de propuneri, daca nu chiar din cea care voteaza.🙈

      2. Dacă mărețele persoane propunatoare au scris toate “spune-ți” si ” reprezinta o evoluare” sunt sigura ca avem o problemă. Si asta nu este o “programa” este structura anului scolar.Cum era în Lăpușneanu “p…..,p…. dar mulți “.Îmi pare ca mărețele persoane propunatoare si consumatoare de semințe/mici/bere trebuie sa treacă pe la școală nu sa facă reformă.

      3. Este clar că , în ceea ce te privește pe tine , sistemul a dat greș. Fiind profesor de 30 de ani , am dăscălia în sânge , așa că voi începe prin a te corecta : ” spune-ți ” se scrie fără cratimă , ” evoluare a României ” ? Poate evoluție. Sistemul ” American ” – se scrie cu literă mică , prin conversiune a devenit adjectiv ; ” a fost propusă DE mai multe persoane ” ( te numeri printre ele ? și cine sunt aceste ” sute ” care consideră că e o schimbare spre bine ?). ” Nu 5-10 că poate …” Poftim ? Șapte greșeli de scriere și de exprimare într-un prăpădit de răspuns de patru rânduri ?! Da , dar tu tragi profesorii de urechi , ești ” iexpertă ”! E jale , jale , jale , indiferent dacă ești părinte , dacă faci parte dintr-o structură cu putere decizională sau dacă , Doamne ferește ! ești profesor . Tocmai TU trebuia să TACI , să te abții de la orice comentariu , cei mai mulți dintre acei care își dau cu părerea aici sunt oameni de la catedră ! Se ” simte ” asta , pentru că ei ȘTIU ce spun …spre deosebire de tine.

  18. Ireala aceasta structură! Susținătorii acestui calendar știu cum este să realizezi ore de calitate într-o sală de clasă, în care stau înghesuiți 30 de elevi, la peste 38 de grade, fără aparate de aer condiționat??? Menționez că unitățile de învățământ cu profil tehnologic finalizează cursurile în luna iulie. Propun susținătorilor să renunțe la confortul din birourile lor și să viziteze școlile de pe teritoriul țării noastre, mai întâi.

  19. Si isj o sa aleaga de toate in septembrie, nu? Daca se poate dupa termenul de predare al planificarilor. Ca doar o planificare pe module, cum nu s-a facut niciodata in istoria invatamantului romanesc, se face batand din palme. Era greu si mult si inainte. Daramite acum.

    1. Invatamantul preuniversitar cuprinde si liceele. Ai vazut vreodata licee care incep in octombrie? Asadar, structura e aceeasi cu precizari privind la practica.

      1. Rezistenta la nou parese ca se manifesta “la greu”. Si ce este ingrijorator este ca in mare parte ÷vine din randul profesorilor. Treziti-va domnilor si doamnelor, suntem in deceniul doi al secolului 21, a-ti ramas incremniti in ani ’80 ai secolului trecut. E drept ca majoritatea oponentilor se tem di incompetenta si tema de a nu face fata noilor provocari ynde elevul trebuie sa fie in centrul activitati nu ” dom profesor” Hai indrazniti sa va pensionati sau sa va cautati un alt job, zarurile au fost aruncate, schimdarea oricum va “matura” pleava inadaptabila.

        1. Mai bine înveți sa scrii și apoi sa te erijezi în mare expert în ale educației.Si ținând cont ca am din ce în ce mai mulți elevi ca tine:deștepți, cuminți,învață și nu vor note mari nemeritate, încep sa simt ca nu ma mai integrez în sistem etc și o sa îmi caut altceva.Puteti sa va duceți acolo sa predați sunt toți unul și unul,nu de-aia făcuti la beție sau la casa de nebuni de pacienți care au pitit medicamentele,nu! Sunt de-astia care nu își provoacă profesorul sa îl enerveze și sa spună ca au luat 4 ca e domnu’ nervos sau “are ceva cu mine”.Nuuu!E de-astia ca tine:geniali și neapreciati,viitori adulți de nota 10.Orientați spre tot ce e nou:țigări electronice,care știu orice etnobotanică nou apărută…intelegi tu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Surse: Niciun rector nu a ridicat problema plagiatului în fața premierului Ciucă, la întâlnirea de la Guvern, sau a desființării CNADTCU, ori a acordării titlurilor de doctor de către universități, propuse în proiectele legilor Educației

La întâlnirea-reuniune a consorțiilor universitare românești cu premierul României, Nicolae Ciucă, niciunul dintre cei 25 de rectori și reprezentanți ai universităților „veniți din toată țara”, nu a ridicat problema titlurilor…
Vezi articolul