OFICIAL Masteratul didactic de doi ani va fi organizat și în anul universitar 2026-2027. Va intra în lichidare din 2027-2028

547 de vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Desființarea masteratului didactic de doi ani este amânată. Programele de masterat didactic organizate în baza Legii educației naționale nr. 1/2011 vor mai putea funcționa cu admitere încă un an universitar, în 2026-2027, urmând ca din anul universitar 2027-2028 să intre „în lichidare”, potrivit Ordonantei de urgență a Guvernului, care modifică Legea învățământului superior, publicată în Monitorul Oficial pe 30 ianuarie.

„Intrucât, pentru corelarea prevederilor art. 249 alin. (23) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile Legii nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru asigurarea unui traseu profesional coerent, predictibil și compatibil cu cerințele sistemului preuniversitar, se impune organizarea pentru încă un an universitar a programului de studii universitare de masterat didactic în conformitate cu prevederile din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare”, conform motivării din OUG 

Prevederea din OUG care modifică Legea învățământului superior

 2. Art. 264 se modifică și va avea următorul cuprins: 

„Art. 264. — Începând cu anul universitar 2027-2028, programele universitare de masterat didactic organizate în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, intră în lichidare.”

Informații de context despre masteratului didactic

Amânarea desființării intervine în contextul în care forma finală a masteratului didactic este încă în dezbatere publică. Fostul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat pe 23 octombrie 2025 că nu există încă o concluzie privind modelul care va fi aplicat.

„Trebuie să vedem ce facem: mergem pe modelul din lege sau pe mai multe modele? (…) N-am ajuns la o concluzie finală, vom continua discuțiile, fiindcă aș vrea ca în final modelul legat de masteratul didactic să fie unul larg acceptat”, a spus ministrul.

Reforma masteratului didactic vizează introducerea unui nou program cu durata de 1 an sau 1 an și jumătate (60-90 ECTS), așa cum prevede Legea nr. 199/2023, model contestat de universități pe motiv că nu respectă standardele Procesului Bologna și riscă să nu fie recunoscut la nivel european.

Mai mulți profesori universitari au avertizat că reducerea duratei de formare poate afecta pregătirea de specialitate a viitorilor profesori și recunoașterea calificărilor acestora.

Reforma masteratului didactic, mutată spre 2029

Potrivit calendarului actual, noul masterat didactic va deveni obligatoriu din 2029 pentru toți cei care doresc să intre în sistemul de învățământ. Consultarea publică privind metodologia a fost prelungită, după criticile venite din mediul universitar.

Guvernul amână astfel desființarea actualului masterat didactic de doi ani și menține temporar un sistem aflat în tranziție legislativă de peste un an.

DOCUMENT OUG 1/ 2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul educației

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Daniel David, ministrul Educației: N-am ajuns la o concluzie finală despre modelul masteratului didactic. Vreau să fie unul larg acceptat, atât în preuniversitar, cât și în universitar – VIDEO
Oana Fotache, decana Facultății de Litere din București: Masteratul didactic de un an propus de Ministerul Educației nu include formare de specialitate. Pericolul să avem profesori slab pregătiți va fi decontat de toți ca societate
Viitorii profesori să facă licență de 3 ani, masterat de specialitate de 2 ani și masterat didactic de 1 an, propune profesoara Rodica Zafiu, președinta secției de Filologie a Academiei Române: Este ideal, chiar dacă pare neeconomic și scandalos
Un an și jumătate de facultate – noul standard pentru a preda la liceu? / Op Ed despre masteratul didactic scurt, de Claudia Tărnăuceanu, decana Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Consultarea publică pentru masteratul didactic de un an, criticat de profesori, va fi prelungită, anunță ministrul David: Îmi dau seama din reacții că trebuie să organizăm dezbateri


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ghid Practic pentru Profesori – Combaterea Discriminării în Clasă, lansat de CNCD / Cum descoperim cazurile de bullying? Exemple de traume care trebuie să atragă atenția cadrelor didactice și sfaturi pentru implicarea părinților

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Institutul pentru Politici Publice au publicat un ghid practic pentru profesorii din școlile primare și gimnaziale și directorii școlilor, util în identificarea situațiilor de…
Vezi articolul

Alianța organizațiilor studențești îi mai trimite o dată președintelui Nicușor Dan analiza sa privind bursele studenților, afectate de măsurile fiscal-bugetare / ANOSR cere renunțarea la măsurile ce afectează fondul de burse

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) spune ce a trimis din nou, marți, către Administrația Prezidențială propria sa analiză privind bursele studenților, afectate de măsurile fiscal bugetare, burse…
Vezi articolul

Elevii care termină clasa a VIII-a în iunie 2026 și care vor să devină educatori vor putea opta pentru specializarea „Pedagogia educației timpurii” în cadrul liceelor cu profil pedagogic – proiect

Elevii care finalizează clasa a VIII-a anul acesta școlar și doresc să urmeze un liceu cu profil pedagogic vor putea opta pentru clase cu specializarea „Pedagogia educației timpurii”, potrivit proiectului…
Vezi articolul

Profesorii care vor să-și implice elevii în activități captivante și educație prin joc sunt așteptați la Muzeul Simțurilor București, destinația ideală pentru „Școala Altfel” / Zilele Porților Deschise – testare gratuită în perioada 7-10 octombrie 2025 (P)

Planificarea pentru „Școala Altfel” nu mai trebuie privită ca o simplă bifare a unei activități extracurriculare, ci ca o oportunitate reală de a le oferi copiilor o experiență care să…
Vezi articolul