OFICIAL Orele remediale sunt organizate de școală începând de azi fără să mai ceară acordul inspectoratelor / Orarul acestor cursuri e stabilit de profesor / Plata e de 100 de lei brut/oră

14.378 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare nu mai au niciun cuvânt în decizia școlilor de a organiza ore remediale. Noul ordin de ministru, nr. 3.460/6 martie 2021, care modifică regulile de aplicare a programului “Școala după școală” prevede că “sunt considerate, din oficiu, unități organizatoare, unitățile de învățământ în care se poate organiza cel puțin o grupă de elevi, în înțelesul prezentului ordin, fără a necesita aprobarea inspectoratului școlar”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial. Edupedu.ro anunța această măsură în urmă că două zile.

Inspectoratele școlare au fost eliminate din acest proces după ce, potrivit surselor Edupedu.ro, au fost cazuri în care le-ar fi interzis anumitor școli să organizeze aceste ore cu elevii lor.

„Inspectoratele școlare sunt informate cu privire la numărul de elevi eligibili și a grupelor constituite la nivelul unităților de învățământ care fac parte din lista celor care au optat pentru organizarea activităților remediale în cadrul Programului pilot de tip „Școala după școală”. Sunt considerate, din oficiu, unități organizatoare, unitățile de învățământ în care se poate organiza cel puțin o grupă de elevi, în înțelesul prezentului ordin, fără a necesita aprobarea inspectoratului școlar”, prevede ordinul.

Plata revine numai profesorilor, care sunt remunerați cu suma de 100 lei brut/oră inclusiv contribuțiile angajatorului.

Părinții sau reprezentanții legali ai elevilor pot depune solicitările de cuprindere a copiilor în programul de ore remediale în mod continuu, până la data de 25 ale fiecărei luni.

„Programul orar al activităților remediale se stabilește, la nivelul unității de învățământ, de către cadrul didactic, cu consultarea elevilor și a părinților sau reprezentanților legali ai acestora.”

Potrivit calendarului orelor remediale, aceste cursuri încep să se desfășoare în această săptămână. Sunt maximum 12 elevi într-o grupă.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. O inițiativă foarte bună a actualuilui guvern, dar după ce citim criteriile de selecție, adică:

    a) elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitatile educationale desfasurate prin intermediul tehnologiei si al internetului, intrucat nu dispune de echipamente informatice proprii sau nu beneficiaza de conexiune/conexiune fiabila la internet;
    b) elevul se afla in situatie de corigenta la sfarsitul semestrului I al anului scolar 2020-2021 sau are situatia scolara neincheiata la cel putin o disciplina;
    c) elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedita de rezultatele scolare obtinute in semestrul anterior sau la evaluarea initiala de la inceputul semestrului in derulare.

    ne dăm seama că nu se adresează tuturor elevilor.

    Nu toți elevii sunt egali în fațaa ministrului…

  2. Interesant că în județul nostru, Arges, doamna inspector nu ne permite sa mai înscriem copii după 3 martie, spunând că dansa se ghidează după primul ordin, nu după acest ordin venit ulterior…

    1. Vedeți ca nu aveți nevoie de permisiunea nici unei doamne inspector. Părintele depune cerere la secretariat, acesta ii da numar de înregistrare, copilul intra în program de la data de 1 ale lunii următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ISJ Brașov: Avem minus 310 norme, însă doar 10 profesori au fost obligaţi să intre în restrângere, iar 35 să aibă completare de norme / Concursul pentru suplinitori nu se mai organizează pe judeţ, ci direct în şcoli, pe posturi incomplete

În județul Brașov au fost reduse peste 300 de norme, după aplicarea legii Bolojan, iar „10 profesori au fost obligaţi să intre în restrângere și 35 să aibă completare de…
Vezi articolul

Peste 145 de mii de părinți primesc în 2025 indemnizație de creștere copil și plătesc impozit de 10% pentru sănătate, prin legea Bolojan / Statul estimează că adună peste 57 de milioane de lei pe lună din contribuțiile lor la sănătate

În 2025, primesc indemnizație de creștere copil până la 2 sau 3 ani, 145.379 de părinți, reiese din răspunsul dat de ministerul muncii și asistenței sociale, deputatului liberal Bogdan Ionel…
Vezi articolul

Casa Rusă din București anunță că a “sponsorizat” Olimpiada Națională de Limba Rusă din România și spune că a promovat burse „fără interviu” la universități din Rusia pentru copiii români, publicând fotografii cu aceștia. Organizatorii din Ministerul Educației spun că nu știu nimic de vreo „sponsorizare” sau de burse, ci doar că „s-au dat niște cărți” / Anunțul instituției rusești a fost șters

Casa Rusă din București, instituție controlată de guvernul rus și care promovează discursul Moscovei în mediile românești, a anunțat pe Facebook, într-un mesaj șters ulterior, faptul că a fost sponsor…
Vezi articolul
Patriarhul Daniel / Foto: Basilica.ro

Biserica Ortodoxă Română, reacție virulentă la legile Deca: Ideologia de gen a fost propusă „fără discernământ” în legile învățământului / Obligația de a promova „diversitatea sexuală” în școală este total „abuzivă” și „nocivă”

Reacție virulentă a Bisericii Ortodoxe Române la proiectele de legi ale educației publicate de ministrul Ligia Deca. Patriarhia Română susține, într-o luare de poziție oficială, că ideologia de gen a…
Vezi articolul