OFICIAL Rezultatele de la Bac vor fi anonimizate, după ce toți candidații au semnat acorduri specifice condamnaților sau cercetaților penal. Care sunt cele trei condiţii cumulative pentru a promova examenul

5.753 de vizualizări
Rezultate finale Evaluarea Națională 2020
Foto: INQUAM Photos – Bogdan Dănescu
Rezultatele de la Bacalaureat 2020 vor fi afișate “cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului”, anunţă Ministerul Educaţiei într-un comunicat publicat duminică. Instituţia explică decizia prin conformarea la regulamentul GDPR în vigoare. În cererea de înscriere la Bac, însă, absolvenții au fost obligați să semneze un acord de prelucrare a datelor specific celui cerut condamnaților și cercetaților penal, așa că instituția nu ar fi putut publica informațiile candidaților în baza acelui acord.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este
prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12:00), potrivit comunicatului citat.

Aceste rezultate nu vor conţine numele şi prenumele candidaţilor, ci un cod, potrivit instituţiei, care citează acum Regulamentul GDPR.

“Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, afișarea rezultatelor se va face cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului”.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

În cererile de înscriere la Bacalaureat 2020 candidații au fost obligaţi să bifeze  un acord conform legii de protecţie a datelor în cazul reţinuţilor de poliţie şi procuratură, potrivit unei analize Edupedu.ro.

Este vorba despre acordul elevilor pentru prelucrarea datelor de către minister în temeiul Legii 363/2018:

  • “Am luat la cunoștință de prevederile Legii nr. 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date, sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în aplicaţia electronică Bacalaureat 2020, în scopul susținerii examenului de bacalaureat şi îmi asum responsabilitatea pentru opţiunile scrise în formular”

Doar că temeiul respectiv este de fapt o lege folosită de Poliţie şi Procuratură, de exemplu, precum şi de alte instituţii din sfera autorităţilor, pentru protecţia datelor infractorilor sau potenţialilor infractori, persoanelor reţinute sau cercetate, persoanelor lipsite de libertate, potrivit specialiştilor jurişti consultaţi de Edupedu.ro. Analiza pe larg, aici.

Înscrierea absolvenților de liceu pentru examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, a avut loc în perioada 3 – 10 iunie.

Cele trei condiții cumulative pentru a fi declarat promovat:
  1. recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Reamintim că Bacalaureat 2020 are peste 155.500 de candidaţi înscrişi şi că pentru prima dată cifrele de prezenţă au fost rotunjite, aproximate şi nu exacte, ca ăn anii trecuţi, potrivit analizei Edupedu.ro.

Citeşte şi:

Șase sfaturi pentru ziua dinainte de Bac de la Ioana Podină, psiholog și conferențiar universitar
BAC 2020 Sfaturile profesoarei Ecaterina Stanca, pentru examenul de Limba română: “E recomandabil să nu se dea răspunsuri-șablon, ci să urmărească, pe lângă înțelegerea corectă, și pe cea nuanțată”

Foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu


2 comments
  1. Atunci ar trebui ca toate actele de studii eliberate absolvenților să nu mai conțină datele de identificare ale titularului respectiv numele,inițiala tatălui , prenumele, CNP-ul și codul fiscal al unității de învățământ, căci sunt confidențiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bacalaureatul “aproximativ”. Statisticile cu înscrişi au fost rotunjite de minister, în loc să fie exacte, după ce numărul oficial de înscrişi de la Evaluarea Naţională a fost diferit în fiecare din cele 3 comunicate date de instituţie

Ministerul Educaţiei anunţă în premieră că la Bacalaureat 2020 “pentru susținerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 de candidați”. Anunţul cu cifrele rotunjite vine cu o zi înainte de prima…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre corectarea digitalizată la BAC 2023 – sesiunea de toamnă: Se reduce considerabil riscul producerii unor erori în momentul transcrierii notelor de pe borderou pe lucrare sau de pe lucrare în aplicație

Ministrul Educației, Ligia Deca, transmite că „se reduce considerabil riscul producerii unor erori în momentul transcrierii notelor de pe borderou pe lucrare sau de pe lucrare în aplicație, în vederea…
Vezi articolul

O primă viziune macro asupra impactului COVID-19 în educație. Andreas Schleicher, OECD: În această criză, toți profesorii trebuie să se implice, să aibă mai multă autonomie și să fie încurajați spre schimbare, cu ajutorul tehnologiei

“Riscurile cu care se confruntă omenirea cresc pe măsură ce lumea devine mai interconectată: pandemia de COVID-19 nu se oprește la granițe și îi afectează pe oameni indiferent de naționalitate,…
Vezi articolul