OFICIAL Standardele minimale naționale pentru diploma de doctor, aplicabile din anul universitar 2025-2026 / Universitățile pot elabora regulile proprii peste nivelul minim al standardelor naționale, în funcție de misiunea academică

11.820 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor, care se vor aplica pentru studenții-doctoranzi înmatriculați începând cu anul universitar 2025-2026, au fost publicate în Monitorul Oficial pe 29 ianuarie. Universitățile si Academia Română pot elabora standarde proprii peste nivelul minim al standardelor naționale, în raport cu misiunea și necesitățile academice proprii.

Ministerul Educației și Cercetării a introdus prevederi specifice pentru doctorat în Ordinul 3.018, din 13 ianuarie 2025 care conține doar standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor.

Proiectul de ordin din consultarea publică includea și standardele minimale naționale pentru conferirea titlurilor de conferențiar și profesor universitar și a atestatului de abilitare.

Ce sunt Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor 

Un set de 35 de standarde specifice pe grupe de domenii arondate comisiilor de specialitate ale Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, conform ordinului.

Prevederi noi privind standardele minimale naționale pentru diploma de doctor
  1. „Instituțiile de învățământ superior și Academia Română pot adopta standarde proprii, în raport cu misiunea și necesitățile academice proprii
  1. Standardele proprii elaborate de Univeristati și Academia Română trebuie „să se situeze peste nivelul minim al standardelor naționale.
Informații de context despre standardele minimale naționale pentru acordarea diplomei de doctor

Ministerul Educației a amânat verificarea tezelor de doctorat în anul universitar 2024-2025 pe baza standardelor din Ghidul național, dar și aplicarea noilor standarde naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor, prin ordin de ministru, pe 13 noiembrie 2024.

Standardele minimale naţionale necesare şi obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor ar fi trebuit să se aplice studenților doctoranzi înmatriculați începând din anul universitar 2024-2025, conform proiectului de ordin de ministru privind aprobarea standardelor.

Noile Standarde minimale au fost repuse în dezbatere publică de Ministerul Educației pe 18 iunie 2024, după ce proiectele inițiale din martie 2024 au stârnit critici, inclusiv legate de perioada scurtă a consultărilor și absența unei „dezbateri reale” pe subiect, astfel că 

Ministerul Educației le-a retras și a organizat o serie de dezbateri publice privind standardele minimale.

În ceea ce privește verificarea tezelor de doctorat, se păstrează doar obligația Instituției organizatoare de studii de doctorat (IOSUD) ca înaintea susținerii publice a tezei de doctorat să verifice teza de doctorat prin intermediul unui program informatic de depistare a similitudinilor.

Elaborarea unui ghid privind redactarea tezelor de doctorat este o atribuție nouă a CNATDCU, inclusă în regulamentului de funcționare intrat în vigoare în august 2024:

  • „ART. 50 – În termen de cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, CNATDCU propune spre aprobare ministrului educației Ghidul național privind redactarea tezelor de doctorat”.

Alte atribuții CNATDCU privind doctoratul: 

  • „propune standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice de conferențiar și profesor din învățământul superior, a atestatului de abilitare, precum și a diplomei de doctor. Aceste standarde se aprobă prin ordin al ministrului educației, la propunerea CNATDCU; 
  • analizează procedura administrativă desfășurată la nivelul instituției de învățământ superior privind acordarea diplomei de doctor; 
  • emite un aviz conform cu privire la respectarea procedurii administrative desfășurate la nivelul IOSUD și respectarea criteriilor minimale pentru acordarea diplomei de doctor”, conform Art. 14.
FOTO DOCUMENT Ordinul privind aprobarea standardelor minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor
Citește și:
OFICIAL Ministerul Educației amână verificarea tezelor de doctorat în anul universitar 2024-2025 pe baza standardelor din Ghidul național, dar și aplicarea noilor standarde naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor, întârziate de 7 luni
DOCUMENT Noul Regulament de funcționare a CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, a fost adoptat / Consiliul, devenit „comisie” cu autoritate diluată în cazul doctoratelor, proclamă „toleranță zero” față de plagiat / Numărul membrilor crește la 43
Noile standarde minimale pentru titlurile de conferențiar și profesor universitar includ obligatoriu o componentă didactică, conform proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Educației
BREAKING Profesorii care conduc doctorate scapă de orice răspundere în cazul plagiatelor: doctoranzii rămân singurii responsabili prin noul Regulament al studiilor doctorale / Prevederile inițiale din Regulamentul pus în consultare au fost modificate netransparent de Ministerul Educației


2 comments
  1. Prostituția intelectuală merge și mai departe. Titlurile de profesor universitar obținute ușor în Republica Moldova sunt recunoscute în România și posesorii lor ocupă posturi de profesor.

  2. Dar ce ne facem cu sutele de doftorate obținute, pe bandă rulantă în Republica Moldova??? Toate învățătoarele și educatoarele cu studii superioare făcute on-line sau în weekend s-au înscris la doctorat peste Prut și să vedeți ce teze interesante au….
    Consider că MEC ar trebui să verifice și să înăsprească criteriile de echivalare…. chiar nu se poate să asistăm la astfel de prostituții intelectuale….. fără a jigni sau a avea ceva cu doctoratele din Moldova, nici gând! Calitatea candidaților din România care urmează acolo doctorate ……..este îndoielnică…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clasamentul QS Universități din Europa 2025: 17 universități din România sunt incluse în rankingul condus de Universitatea ETH Zurich, urmată de Imperial College London și de Oxford

În clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025 sunt 17 universități din România, potrivit organizației care realizează acest top. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Alexandru Ioan…
Vezi articolul

Un sfert dintre domeniile de studii de doctorat evaluate în România au primit acreditare deși nu îndeplineau toți indicatorii / Ministerul proclamă finalizarea evaluării “la 10 ani de la intrarea in vigoare a Legii educației naționale”

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a finalizat evaluarea instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat, anunță instituția, precum și Ministerul Educației, potrivit căruia au fost…
Vezi articolul

UPDATE Aproape 2.500 de locuri la master – tăiate din capacitatea de școlarizare, în 32 de domenii, pentru anul universitar viitor / Domeniile și programele de studii de master pentru 2023-2024 au fost aprobate de guvern

Capacitatea de școlarizare la studii de master s-a diminuat scade în viitorul an universitar, în 32 de domenii de studii, cu aproape 2.500 de locuri, potrivit unei hotărâri de guvern…
Vezi articolul