Opt membri ai Consiliului General CNATDCU – conducerea instituției care soluționează plagiatele – își afirmă susținerea față de vicepreședinții forului, Mircea Dumitru, Marius Andruh și Dorel Banabic, și vin cu noi acuzații conform cărora presiuni politice “enorme” au fost făcute împotriva acestei instituții. “Se dovedește încă o dată că principala problemă a funcționării CNATDCU este rezistența la enormele presiuni politice”, spun într-un răspuns la ironiile lansate de Sorin Cîmpeanu profesorii Corneliu Bălan, Vasile Brînzănescu, Daniel Ovidiu David, Valentina Sandu-Dediu, Florin Streteanu, Cătălin Vasilescu, Lazăr Vlăsceanu, Rodica Zafiu – toți membri ai Consiliului General al CNATDCU.
Alături de cei opt membri ai conducerii CNATDCU semnează apelul trimis Edupedu.ro și profesorul Adrian Miroiu, președintele comisiei de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică a Consiliului. Aceasta este comisia care ar fi trebuit să analizeze acuzația de plagiat adusă premierului Nicolae Ciucă, cel care a blocat însă în instanță analiza CNADTCU și „a validat” ulterior desființarea forului de proiectul legii educației.
Într-o luare de poziție trimisă Edupedu.ro, cei opt profesori universitari care fac parte din Consiliul General al CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare) spun: “Nu numai că reconfirmăm pe deplin cele afirmate de colegii vicepreședinți ai CNATDCU (aspecte pe care le-am analizat adesea în cadrul CNATDCU), dar sugerăm domnului profesor Cîmpeanu că păstrarea unui anumit echilibru în declarațiile publice ar fi binevenită în această perioadă de dezbatere publică a unor proiecte de legi ale educației extrem de problematice. (…) Lipsa de corectitudine, de eleganță și zeflemeaua nu ajută pe nimeni și suntem convinși că nu vor putea deturna atenția publică de la adevăratele precarități ale acestor proiecte legislative”.
Luarea de poziție integrală remisă Edupedu.ro:
“Comunicat de presă
Am luat cunoștință cu surprindere, tristețe și totală dezaprobare de conținutul recentului discurs al domnului Sorin Cîmpeanu, Ministru al Educației. Discursul s-a referit la modul de funcționare al CNATDCU, care, în mod surprinzător, nu pare a-i fi tocmai familiar.
Interviul luat de redacția Edupedu.ro domnilor academicieni Marius Andruh, Mircea Dumitru și Dorel Banabic, vicepreședinți ai CNATDCU, și publicat pe 24 august 2022, a prezentat cu claritate și distincție implicarea noastră responsabilă, bazată pe valori ale integrității și libertății academice, suținute cu consecvență pentru promovarea unui învățământ superior de calitate, bazat pe o cercetare științifică onestă și performantă.
Nu numai că reconfirmăm pe deplin cele afirmate de colegii vicepreședinți ai CNATDCU (aspecte pe care le-am analizat adesea în cadrul CNATDCU), dar sugerăm domnului profesor Cîmpeanu că păstrarea unui anumit echilibru în declarațiile publice ar fi binevenită în această perioadă de dezbatere publică a unor proiecte de legi ale educației extrem de problematice. Se dovedește încă o dată că principala problemă a funcționării CNATDCU este rezistența la enormele presiuni politice.
Lipsa de corectitudine, de eleganță și zeflemeaua nu ajută pe nimeni și suntem convinși că nu vor putea deturna atenția publică de la adevăratele precarități ale acestor proiecte legislative.
Corneliu Bălan, membru al Consiliului General CNATDCU
Vasile Brînzănescu, membru al Consiliului General CNATDCU
Daniel Ovidiu David, membru al Consiliului General CNATDCU
Adrian Miroiu, președintele comisiei CNATDCU nr.26, Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică
Valentina Sandu-Dediu, membru al Consiliului General CNATDCU
Florin Streteanu, membru al Consiliului General CNATDCU
Cătălin Vasilescu, membru al Consiliului General CNATDCU
Lazăr Vlăsceanu, membru al Consiliului General CNATDCU
Rodica Zafiu, membră a Consiliului General CNATDCU”
Informații de background
Reacția membrilor Consiliului General CNATDCU vine după ce Mircea Dumitru, Marius Andruh și Dorel Banabic au respins acuzațiile privind aprobarea în masă de teze de doctorat și au afirmat că “acest Consiliu nu a putut fi controlat din punct de vedere politic”. “Atunci când au apărut situații sensibile care ar fi fost normal să fie analizate de comisiile CNATDCU, situații ale unor personalități politice actuale, CNATDCU a fost blocat și nu a putut să își desfășoare activitatea care intră în fișa postului”, a avertizat într-un interviu acordat Edupedu.ro Mircea Dumitru, vicepreședintele CNATDCU care în prezent asigură președinția interimară a Consiliului, ca urmare a suspendării lui Ioan Aurel Pop.
Vicepreședinții Mircea Dumitru și Marius Andruh au afirmat pentru Edupedu.ro că de mai bine de 6 ani Consiliul general al CNATDCU (conducerea instituției), din care fac parte, lucrează pe o platformă elaborată de UEFISCDI care fluidizează activitatea. “Nici înainte de a lucra pe platforma elaborată de UEFISCDI nu era așa procesul [proces definit de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ca sesiuni “de o oră” în care membrii Consiliului General CNATDCU “validează între 2 și 300 de teze de doctorat” – N. Red.], ci tezele erau analizate în comisiile de specialitate ale CNATDCU, de experți în domeniile tezelor respective și abia în final ajungeau în Consiliul general”, a explicat pentru Edupedu.ro vicepreședintele CNATDCU, Marius Andruh.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a apelat la ironii la adresa conducerii forului responsabil cu analiza plagiatelor din doctorate, CNATDCU, pentru a susține prevederile din proiectul legii învățământului superior prin care această instituție este desființată prin reorganizare, după cum Edupedu.ro a relatat pe larg. În cadrul unui eveniment desfășurat organizat vineri de PNL – partid condus de premierul Nicolae Ciucă, protagonistul celui mai recent scandal de plagiat – Sorin Cîmpeanu a acuzat CNATDCU că ar aproba teze de doctorat fără să le analizeze temeinic în prealabil: “MIT nu are nici cea mai mică șansă să aibă un singur profesor de calitatea membrilor Consiliului General CNATDCU. (…) Sunt niște super-oameni, care într-o sesiune de o oră validează între 2 și 300 de teze de doctorat, fiecare teză de doctorat având câteva sute de pagini”.
Amintim că instituția esențială în analizarea plagiatelor este desființată prin reorganizare și pierderea atribuțiilor specifice, în Proiectul Legii învățământului superior, document pus în dezbatere publică de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. În proiectul legii, analizarea sesizărilor de plagiate din doctorate va reveni universităților și apoi unui judecător. Execuția instituțională propusă acum amintește de mișcarea făcută în 2012 de ministrul interimar al Educației de la acea vreme, Liviu Pop, care a desființat prin reorganizare CNATDCU exact în ziua în care instituția condusă atunci de Marius Andruh (astăzi vicepreședinte CNATDCU) a anunțat oficial verdictul de plagiat din teza premierului de atunci, Victor Ponta.
Desființarea CNATDCU ca for de decizie în materia plagiatelor din doctorate este propusă de ministrul Cîmpeanu în plin scandal de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă. Amintim că șeful Executivului a blocat în instanță analiza asupra tezei sale de doctorat. Ciucă a obținut anularea, în instanță, a solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat, deci dacă soluția rămâne definitivă și forma actuală a proiectului de lege intră în vigoare, teza de doctorat a premierului va putea fi verificată doar de către Universitatea Națională de Apărare Carol I, condusă de generalul Dorin Corneliu Pleșcan care în luna mai 2022 a fost trecut în rezervă de președintele Klaus Iohannis și înaintat în gradul de gradul de general-maior – cu două stele. Pleșcan este fostul șef de cabinet al premierului Nicolae Ciucă pe vremea când acesta era șef al Statului Major.
Proiectul de Lege Cîmpeanu prevede că plagiatele analizate în prezent de CNATDCU ar trebui soluționate de aceeași instituție, pe regulile actuale, legea neretroactivând în această materie, însă în cazul Ciucă sesizările de la CNATDCU au fost anulate în justiție.
Componența Consiliului General al CNATDCU este în acest moment, conform datelor de pe site-ul instituției:
- Pop Ioan-Aurel – președinte – Academia Română
- Andruh Marius – vicepreședinte – Academia Română
- Banabic Dorel – vicepreședinte – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
- Dumitru Mircea – vicepreședinte – Universitatea din Bucureşti
- Bălan Corneliu – membru – Universitatea Politehnica din Bucureşti
- Bolovan Ioan – membru – Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
- Brînzănescu Vasile – membru – Institutul de Matematică “Simion Stoilow” din București
- Buzoianu Anca Dana – membru – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca
- Codrea Vlad – membru – Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
- David Daniel Ovidiu – membru – Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
- Dubină Dan – membru – Universitatea Politehnica Timişoara
- Mihalache Mircea – membru – Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
- Negru Viorel – membru – Universitatea de Vest din Timişoara
- Oară Cristian – membru – Universitatea Politehnica din Bucureşti
- Paraschiv Dorel Mihai – membru – Academia de Studii Economice din Bucureşti
- Păunescu Virgil – membru – Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara
- Sandu-Dediu Valentina – membru – Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
- Streteanu Florin – membru – Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
- Vasilescu Cătălin – membru – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti
- Vlăsceanu Lazăr – membru – Universitatea din Bucureşti
- Zafiu Rodica – membru – Universitatea din Bucureşti
2 comments
Corect, singurul vinovat de plagiatul unui doctorand nu poate fi decât conducătorul științific al acestuia. Membrii comisiei de susținere a tezei nu pot fi acuzați de plagiatul doctorandului.
Nu sint de acord cu multe manifestari de-ale ministrului, dar ‘semnatarii intelectuali’ ii ridica mingea la fileu.
De la inceput…cine i-a declarat pe respectivii ‘intelectualii reprezentativi ai Ro’ ? Sint niste listute facute de ei intre ei, nimeni nu stie cum s-au alcatuit, apar insa in momente alese..si au impresia ca orice semneaza ei trebuie sa si fie luat in seama. Deci, are dreptate ministrul, aia sint doar 0.000…% din opinia generala.
Problema de fond a semnatarilor este ca nu concep un organism de verificare, oricum s-ar numi el, fara ei ! Asta e drama ! Daca-i verificati, cam ~ 85 % din respectivii s-au regasit in toate comisiile si comisioarele din ultimii 15 ani..or fi ei cantitatea fara de care nu se poate ? Asa cred ei.
Si da, oricit ar fi de greu de crezut, ministrul are dreptate si cu desfiintarea CNAC…
Nu este altceva decit o comisie timp-energofaga, imbatrinita in conceptii si inraita in obiceiuri si manifestari..cum dracu’ sa iei decizii privitoare la acordatea titlului la ~ 3-4-5 luni de la sustinerea doctoratului, cind in alte tari esti doctor la 5′ dupa sustinere ??? Si macar daca ar verifica ceva cu adevarat, in tot acest timp
Responsabilitatea clara si finala trebuie sa ramina in seama coordonatorului si a comisiei de analiza, punct. Restul, CNAC…sint aditii inutile in proces..ei ar trebui sa serveasca, cel mult, ca instanta care sa analizeze si sa judece doar eventualele dosare de plagiat si nimic mai mult.
Una peste alta, cred ca procesul poate inainta si fara ‘semnatarii intelectuali’..gasim altii, chiar si mai reprezentativi, daca asta e problema.