ONG-urile pot să aplice pentru granturi de 10.000 de euro, pentru proiecte educaţionale dedicate prevenirii violenţei în școli, anunță World Vision România / Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 18 noiembrie

2.825 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Fundaţia World Vision România anunță că lansează noi finanțări pentru ONG-uri, zece granturi a câte 10.000 de euro fiecare, pentru proiecte educaţionale dedicate prevenirii violenţei în școli, prin programul SAVE („School Anti-Violence Ecosystem”). Termenul până la care pot fi depuse proiectele este 18 noiembrie.

„Fundaţia World Vision România lansează primul apel pentru granturi Mici, prin care ONG-uri din ţară vor putea să aducă schimbarea în comunităţile lor. Sunt disponibile 10 granturi, fiecare în valoare de 10.000 de euro, cu finanţare integrală, pentru iniţiative care protejează copiii împotriva violenţei în ecosistemul şcolar”, se arată în comunicat.

  • Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 18 noiembrie 2025, ora 14:00. Evaluarea se va desfăşura în noiembrie, contractarea în decembrie, iar implementarea proiectelor selectate între ianuarie şi iunie 2026.
  • Pentru ONG-urile interesate vor fi organizate trei sesiuni de informare online, iar înscrierea se face prin formularul disponibil la acest link.

„Prin acest proiect, sprijinim vocea ONG-urilor locale, care pot mobiliza comunităţile mai bine decât oricine. Copiii ne-au arătat în acest an cât de mult contează să fie ascultaţi, iar profesorii şi părinţii ne-au cerut să continuăm. Prin aceste granturi, vrem să consolidăm reţelele locale şi să facem paşi concreţi către şcoli mai sigure şi mai incluzive”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, potrivit sursei menționate.

Ce ONG-uri pot accesa granturile
  • Granturile sunt destinate organizaţiilor mici, înfiinţate înainte de 17 septembrie 2024, care au avut în ultimii trei ani fiscali venituri medii de cel mult 250.000 de euro şi activează în domeniul protecţiei copilului sau al educaţiei.
  • Fiecare ONG poate depune un singur proiect la acest apel şi poate contracta un singur grant Mic pe durata întregului program.
  • Organizaţiile care au beneficiat anterior de granturi Mari sau Medii în apelul din 2024 pot aplica şi acum, dar cu proiecte noi şi cu grupuri-ţintă diferite.
Ghidul solicitantului poate fi descărcat mai jos:

Clarificări referitoare la Ghidul solicitantului, documentele de aplicare şi formularele online pot fi consultate pe site-ul programului, secţiunea „apeluri proiecte”. Eventualele întrebări pot fi adresate la save@worldvision.ro, mai anunță fundația.

Până în prezent, în acest program „au fost implicate 33 de organizaţii, 22.000 de copii, 3.000 de părinţi, 2.500 de profesori şi 500 de experţi care au luat parte la activităţile derulate în ultimele șase luni.

În multe şcoli din România, elevii au participat pentru prima dată la ateliere dedicate siguranţei digitale: au discutat despre hărţuirea online, au învăţat să recunoască ştirile false şi să reacţioneze atunci când glumele colegilor devin agresiuni. Interesul a fost atât de mare încât multe sesiuni au durat dublu faţă de programarea iniţială.

Alte proiecte au pus accent pe dezvoltarea socio-emoţională. Zeci de ateliere au ajutat copiii să exerseze empatia, ascultarea activă şi gestionarea emoţiilor. Mulţi au descoperit cât de important este să vorbească despre propriile trăiri şi să înţeleagă ce simt colegii lor”, este menționat în comunicat.

Programul SAVE – School Anti-Violence Ecosystem are ca obiectiv crearea unui ecosistem şcolar sigur, în care violenţa de orice tip să fie prevenită şi combătută prin campanii de conştientizare, instruirea personalului şcolar, activităţi de networking şi advocacy, mai precizează oeganizatorii. Programul este finanţat de Uniunea Europeană.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Crăciunul în cancelarie și importanța înțelegerii dintre profesori într-o școală: la liceul din Sinaia, personalul școlar face schimb de mici cadouri în fiecare zi până la vacanță

În fiecare an, de sărbători, profesorii și personalul administrativ din Colegiul “Mihail Cantacuzino” Sinaia fac zilnic un schimb de mici cadouri, în luna decembrie. Toți sunt “îngerași”, unii pentru ceilalți,…
Vezi articolul

Directoriada continuă. Scrisoare deschisă a părinților și profesorilor de la Școala Gimnazială din Dumbrăveni, în legătură cu numirea din pix a unui director interimar: „A fost făcută în baza unei proceduri a inspectoratului pe care o considerăm nedemocratică, dacă nu chiar abuzivă”

Situația directorilor interimari numiți din pix afectează mai multe școli din țară. Recent, părinții și profesorii de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Dumbrăveni, județul Constanța, au trimis o scrisoare…
Vezi articolul

Mathias Corvinus Collegium, organizație educațională asociată guvernului Orban, cu activități și în România, nu operează ca parte a sistemului național de învățământ sau ca furnizoare de educație după sisteme străine, precizează Ministerul Educației / Concursurile sale, inclusiv unul istoric în curs de desfășurare, nu sunt recunoscute sau susținute de minister

Mathias Corvinus Collegium (MCC), organizație educațională din Ungaria apropiată guvernului Viktor Orban și care desfășoară și în România o serie de activități care îi vizează pe elevi și studenți, nu…
Vezi articolul

Mircea Cărtărescu: Din punctul de vedere al învățământului, eu cred că lucrurile nu sunt atât de grave cum ni le imaginăm / Profesorii de vocație sunt cei care fac învățământul, ei sunt cei care decid

Școala o fac oamenii, nu politicienii, spune scriitorul Mircea Cărtărescu într-un interviu acordat lui Cristian Leonte pentru ȘtirileProTV.ro. „Timp de 10 ani am fost profesor la o școală din Colentina”,…
Vezi articolul

VIDEO Raluca Turcan (PNL), ministru al Muncii și vicepremier în guvernele Orban și Cîțu: Un profesor cu studii de lungă durată e plătit mai slab decât un muncitor în construcții sau un angajat în agricultură

Profesorii au ajuns să aibă salarii mai mici decât decât muncitorii în construcții sau agricultură, a spus Raluca Turcan, vicepreședinte PNL și fost ministru al Muncii și vicepremier în guvernele…
Vezi articolul