Organizația PSD Bihor îi cere Ligiei Deca să-l demită pe inspectorul școlar general al județului, Horea Abrudan, membru PNL, după ce a apărut în dosarul DNA cu fraudarea concursului de directori

3.035 de vizualizări
Foto: Eugenia Pasca / Agerpres Foto
PSD Bihor îi cere ministrului educației să îl demită pe inspectorul general școlar din județ, Horea Abrudan, membru PNL, după ce numele acestuia a apărut în dosarul DNA privind fraudarea concursului concursului pentru ocuparea postului de director la Școala Gimnazială ”Avram Iancu”. Horea Abrudan nu are calitate de inculpat sau complice în dosarul în care fosta directoare a Casei Corpului Didactic Oradea, Mioara Țigan este trimisă în judecată pentru abuz în serviciu pentru că a falsificat nota candidatului, Ioan Cuc, care a obținut fraudulos postul de director al Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu”. Al doilea inculpat în dosar este Ioan Cuc.

“Ieri am aflat din spațiul public de finalizarea, prin trimiterea în judecată de către DNA – Serviciul teritorial Oradea, a dosarului constituit în cazul fraudării concursului pentru ocuparea postului de director la Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, scrie în comunicatul de presă al PSD Bihor.

“Justiția își va urma cursul, însă responsabilitatea în acest caz nu este doar una de natură penală. Există și o responsabilitate politică a PNL, partidul care a propus și numit persoanele care au avut sarcina de a organiza acest concurs, inclusiv una din persoanele trimise în judecată. De asemenea, considerăm că atribuțiile și responsabilitățile legale impuse de funcția de inspector general și de președinte al comisiei județene de organizare a concursului național de directori, deținute de Horea Abrudan, necesită asumare la apariția unui eșec atât de grav.

În cazul dumnealui este vorba fie de complicitate, fie de incompetență, iar soluția, în lipsa unei demisii de onoare, este una singură: Demiterea acestuia de către Ministrul Educației.

În urma acestor considerații, conducerea Partidului Social Democrat Bihor a decis astăzi, 20 aprilie 2023, adresarea unei scrisori deschise către Ministrul Educației, Ligia Deca prin care cerem demiterea de urgenta a inspectorului școlar general, Horea Abrudan”, cere PSD Bihor.

Potrivit rechizitoriului DNA, consultat de Edupedu.ro, numele lui Horea Abrudan nu apare, ci doar funcția sa, cea de inspector școlar general. Procurorii arată că inspectorul general ar fi făcut „fără vinovăție” numirea directorului inculpat în funcție, „instigat” de fosta șefă a Casei Corpului Didactic.

Redăm un fragment din rechizitoriul procurorilor: „Toate aceste elemente sunt de natură a proba faptul că inculpata Țigan Mioara a procedat în intervalul 15.10.2021-18.10.2021 la falsificarea lucrării inculpatului Cuc Ioan Sorin la proba scrisă a concursului astfel încât să îi asigure acestuia obținerea notei 7, ca urmare a declarării și soluționării contestației și neeliminarea din concurs, iar la data de 18.10.2021 a utilizat acest înscris falsificat prin predarea lui către comisia de organizare a concursului. Aceste acțiuni ale inculpatei au avut ca scop și finalitate instigarea inspectorului școlar general la emiterea fără vinovăție a deciziei numărul 5674/MI din 20.12.2021 prin care s-a dispus numirea în funcția de director al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Oradea a inculpatului Cuc Ioan Sorin începând cu data de 17.01.2022 , decizie emisă cu încălcarea dispozițiilor art 257 alin 1 și 2 și art 258 alin 8 din Legea 1/2011, completate cu dispozițiile de dispozițiile Ordinului Ministrului Educației numărul 4597/2021, întrucât inculpatul Cuc Ioan Sorin nu a promovat concursul pentru ocuparea funcției de director al Școlii Gimanizale „Avram Iancu“ din Oradea, acesta trebuind a fi eliminat din concurs după proba scrisă”.

Un gest similar cu cel al PSD a fost făcut în urmă cu aproape un an de organizația USR Bihor, care i-a cerut demisia lui Abrudan pentru aceleași motive invocate acum de social-democrați.

Reamintim că DNA Oradea a anunțat în 12 iulie 2021 că directoarea Casei Corpului Didactic Bihor și directorul Școlii „Avram Iancu” din Oradea sunt cercetați penal pentru instigare la abuz în serviciu după ce ar fi falsificat, la contestații, lucrarea de la proba scrisă a concursului de directori pentru candidat și l-ar fi instigat pe șeful ISJ Bihor, Horea Abrudan, să-l numească director.

La o zi după anunțul procurorilor, directoarea Casei Corpului Didactic Bihor, Mioara Țigan, a fost dată afară din funcție, a anunțat ministrul de atunci, Sorin Cîmpeanu.

Fosta șefa Casei Corpului Didactic, Mioara Țigan, era membru PNL la momentul demiterii, scria presa locală, și fusese numită la conducerea instituției de ministrul Educației, Monica Anisie (PNL – Guvernul Orban), prin ordin de ministru, în același timp cu numirea lui Horia Abrudan (PNL) în funcția de inspector general adjunct, în iunie 2020, potrivit presei locale. Între timp Abrudan a devenit șef al ISJ (august 2021 – numit de ministrul Sorin Cîmpeanu – PNL), iar la concursul de directori din sesiunea 2021 a fost președintele comisiei de organizare din județ, comisie care a decis componența comisiilor de evaluare.

Abrudan a fost invitat la audieri la DNA Oradea în noiembrie 2022.

În perioada concursurilor de directori, în momentul în care era sesizat DNA pe speța în care acum s-a declanșat urmărirea penală, Abrudan nega că s-ar fi putut frauda concursul și declara în presa locală că „cred că trebuie să fii cel puțin naiv să crezi că cineva poate schimba o lucrare, în condițiile în care toate foile tipizate sunt numărate.”

“În cazul notei de 5,60 majorate la 7, eu cred că a fost o greșeală de evaluare, în sensul în care exista posibilitatea ca la evaluare să fi numărat întrebările greșite, după care cele corecte și în final să le fi contabilizat pe cele corecte ca și greșite. Altfel nici eu nu-mi pot explica. Dar pe lucrare se vede că nu există ștersături, nu există mâzgălituri, există toate semnăturile. (…) Ce pot să mai cred e că, în emoțiile care erau pentru toți, nu s-au uitat cu atenție – nici candidatul, nici martorii care erau în sală. Altfel, nu am cum să explic. (…) Eu am mai spus-o: cred că trebuie să fii cel puțin naiv să crezi că cineva poate schimba o lucrare, în condițiile în care toate foile tipizate sunt numărate,” potrivit lui Abrudan.

Citește și:
Fosta directoare a Casei Corpului Didactic din județul Bihor și directorul Școlii „Avram Iancu” din municipiul Oradea, trimiși în judecată de DNA pentru că au fraudat concursul de director
BREAKING Directoarea Casei Corpului Didactic Bihor, Mioara Țigan, cercetată penal de DNA pentru suspiciuni de instigare la abuz în serviciu și fraudă la concursul de directori, a fost dată afară din funcție, a anunțat ministrul Cîmpeanu
Directoarea Casei Corpului Didactic Bihor și directorul Școlii „Avram Iancu” din Oradea, cercetați penal de DNA pentru instigare la abuz în serviciu / Ar fi falsificat, la contestații, lucrarea de la proba scrisă a concursului de directori pentru candidat și l-ar fi instigat pe șeful ISJ Bihor să-l numească director
Anchetă DNA la Oradea: Directoarea Casei Corpului Didactic și directorul unei școli, audiați într-un dosar legat de concursul de directori
Suspiciuni de fraudare a examenului de director în Oradea, verificate de procurori DNA: Nota unui candidat a crescut de la 5.60 la 7, cât era necesar pentru a promova proba scrisă

2 comments
  1. La restul directorilor, concursul a fost cinstit, deoarece daca vedem conducerea institutiilor de invatamant directorul este de la PNL, iar adjunctul este de la PSD sau invers. Nu este alta combinatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anchete ale Ministerului de Finanțe la autoritățile locale și județene după întârzieri la plata burselor școlare / Banii sunt deja la trezoreriile din teritoriu și trebuie extrași de primării pe bază de cerere

Ministerul de Finanțe (MF), cel care face plata burselor școlare către autoritățile din teritoriu, va demara anchete în județele unde s-au înregistrat întârzieri la primirea sumelor de către elevi, potrivit…
Vezi articolul