Un studiu care „rescrie istoria ceratopsienilor, dinozauri cu coarne aparținând Cretacicului târziu”, studiu care a fost publicat miercuri de revista Nature, are printre co-autori pe Zoltan Csiki-Sava, cercetător și cadru…
Prima zi de cursuri din anul 2026 este joi, 8 ianuarie, și aceasta deschide modulul 3 de cursuri, potrivit structurii anului școlar 2025-2026. Reluarea cursurilor joi vine după o vacanță de…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a vorbit, pentru libertatea.ro, despre noul ministru al Educației și a spus că „sper să vină un ministru care să se…
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București, a vorbit, pentru libertatea.ro, despre așteptările pe care le au profesorii de la noul ministru al Educației. „Să nu fie…
UPDATE Șase școli sunt închise încă două zile după vacanța de iarnă pentru elevi, conform unui anunț făcut miercuri de Ministerul Educației. Este vorba despre unități de învățământ din județele…
România trebuie să își definească urgent o poziție coerentă în domeniul cercetării și inovării, în contextul negocierilor europene care vor avea loc în 2026 pentru bugetul Uniunii Europene aferent perioadei…
Alocarea a 40,8 miliarde de euro pentru Erasmus+, principalul program UE de schimburi și mobilități educaționale, în perioada 2028-2034, așa cum a propus Comisia Europeană, este „un pas în direcția…
Președintele Nicușor Dan va înființa la Cotroceni un departament special împotriva dezinformării și fake-news, departament care va fi în directa sa coordonare, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Decizia vine…
Educația este domeniul în care România se află cel mai departe de obiectivele asumate la nivel european și internațional, potrivit Raportului anual pentru anul 2024 de monitorizare a Planului Național…
Școala începe joi, 8 ianuarie, în toate unitățile de învățământ din România, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educației și Cercetării, Sorin Ion, luni 5 ianuarie, la TVR Info.…
O petiție semnată de primar, autorități locale, profesori și membri ai societății civile din Republica Moldova cere guvernului moldovean să renunțe la inițiativa de a desființa Universitatea de Stat „Bogdan…
Școala începe joi, 8 ianuarie, în toate unitățile de învățământ din România, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, la TVR Info. Oficialul a atras atenția asupra…
Calendarul mobilității personalului didactic pentru anul școlar 2026–2027 începe pe 9 ianuarie, când are loc constituirea comisiei de mobilitate la nivelul inspectoratului școlar județean și la nivelul școlilor. Profesorii care…
„Îmi doresc un concurs pentru directori de școli care să măsoare leadershipul și nu capacitatea mea de a fi un director care semnează hârtii”, a declarat Daniela Orășanu, directoarea Colegiului…
Două miliarde de euro au fost acordate sub formă de subvenții în sistemul de învățământ din Țările de Jos, cu scopul de a fi angajați profesori pentru a reduce decalajele…
Lista cu cele 1.427 de școli incluse în programul național „Masă sănătoasă” în anul 2026, numărul de preșcolari și elevi care vor primi masa la școală și sumele necesare repartizate…
Elevii români învață astăzi formule matematice complexe, comentarii literare sau repere istorice, dar foarte puțin despre ceea ce le determină concret viața de zi cu zi: drepturile pe care le…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat modelele de subiecte pentru concursul național de Titularizare 2026 și pentru examenul de Definitivare în învățământ – Definitivat 2026, prin Centrul Național de…
Reformarea școlilor „este urgentă acum, nu peste cinci ani”, în contextul în care tehnologia avansează cu o viteză care nu ne așteaptă, a avertizat Răzvan Bologa, profesor de Computer Science…
Elevii care primesc burse sociale pe motive medicale în anul școlar 2025-2026 pot pierde bursa, dacă certificatul medical tip A5 nu conține „mențiunea expresă privind încadrarea conform criteriilor prevăzute în…
Profesorul universitar Xavier Crettiez recunoaște că nu cunoaște numele reale ale multora dintre studenții din cursul său. Aceasta este o situație extrem de neobișnuită în lumea academică, dar munca profesorului…
Numărul studenților admiși în anul curent de studii a depășit 23.000, dintre care 17.346 la ciclul de licență (cu 11% mai mult față de anul 2024) și 5.849 la masterat…
Aplicarea la facultate este un moment plin de posibilitate, entuziasm și, fără îndoială, puțină neliniște. Însă dacă ai decis să urmezi o carieră în modă, alegerea locului unde vei studia…
Prima de carieră didactică aferentă anului 2025 ar trebui să fie plătită profesorilor la începutul anului 2026, potrivit declarațiilor făcute la începutul lunii noiembrie a anului trecut de către ministrul…
Până la data de 9 ianuarie va fi constituită comisia județeană de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Vezi mai jos, în…
Elevii înscriși în programul „Școală după școală” din unitățile de învățământ din Sectorul 3 nu vor mai primi mâncare începând cu anul 2026, potrivit unui anunț făcut de Primăria Sectorului…
“Din experiența mea, mediul în care elevii pot atinge performanțele cele mai bune este într-o sală de clasă în care este pace, liniște și ordine. Într-o astfel de sală de…
Pentru educația din România, complicatul an 2025 s-a încheiat cu un bilanț îngrijorător: o reformă iar abandonată, o rețea școlară fracturată, o resursă umană epuizată și, peste toate acestea, un…
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) are un nou președinte, în persoana profesorului universitar dr. ing. Cristian-Vasile Doicin, cadru didactic la Universitatea Națională de Știință și…
Sute de școli din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au rămas închise luni, 5 ianuarie, din cauza ninsorilor abundente și a condițiilor meteo severe, iar mii de elevi…
Lupta împotriva știrilor false în Finlanda începe de la vârsta de grădiniță, iar acum profesorii au sarcina să introducă în programa școlară alfabetizarea în domeniul inteligenței artificiale, mai ales după…
Cuvintele-cheie ale anului 2026, desemnate de către Colegiul Medicilor din România (CMR), sunt „respectul” și „încrederea”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. „Respectul și Încrederea reprezintă coloana vertebrală a actului…
Modelele de subiecte pentru examenul de definitivare (DEF) în învățământ 2026, pentru profesorii de gimnaziu și liceu, au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prin Centrul Național de Curriculum și…
Etapa locală a Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) 2026 va avea loc vineri, 30 ianuarie 2026, în intervalul 15:00-18:00, pentru elevii claselor V-XII din județul Cluj, potrivit unei adrese transmise…
Modelele de subiecte pentru examenul de definitivare (DEF) în învățământ 2026, pentru educatori-puericultori și profesori de învățământ preșcolar, au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prin Centrul Național de Curriculum…
Inspectoratul Școlar Județean Prahova a publicat procedura operațională privind organizarea, planificarea, desfășurarea și monitorizarea activităților remediale în unitățile de învățământ preuniversitar. Este vorba despre cele 2 ore pe care toți…
Modelele de subiecte pentru examenul de definitivare (DEF) în învățământ 2026, pentru profesorii de învățământ primar, au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prin Centrul Național de Curriculum și Evaluare…
„Concentrarea resurselor poate funcționa ca un accelerator al dezvoltării economice a României, implicând rețeaua de universități europene, centrele de cercetare și marile companii tehnologice”, a declarat rectorul Universității de Vest…
Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului național „Masă sănătoasă” în anul 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30 decembrie 2025. Suma pentru masa la școală crește la 16.5…
Modelele de subiecte pentru concursul național de titularizare 2026, pentru profesorii de gimnaziu și liceu, au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prin Centrul Național de Curriculum și…
Modelele de subiecte pentru concursul național de titularizare 2026, pentru profesorii de învățământ primar, au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prin Centrul Național de Curriculum și Evaluare…
Modelele de subiecte pentru concursul național de titularizare 2026, pentru profesorii de învățământ primar, au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prin Centrul Național de Curriculum și Evaluare…
În perioada 12-23 ianuarie 2026, profesorii titulari în două sau mai multe unități de învățământ (ori pe două sau mai multe specializări) pot depune la secretariatele școlilor cererea pentru întregirea…
Concursul național de titularizare din 2026 este blocat prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sectorul public pe…
Alocația de stat pentru copii este înghețată și în anul 2026, pentru al doilea an consecutiv, deși legea prevede explicit indexarea anuală automată cu rata medie a inflației. După ce…
Ziua Internațională a Educației va fi marcată pe 23 ianuarie 2026 sub tema „Puterea tinerilor în co-crearea educației”, potrivit unui document de poziție publicat la începutul acestui an de UNESCO.…
Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi 24 că propunerea ca rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, să devină noul ministru al Educației și Cercetării „nu este bătută-n…
Educația, alături de economie și combaterea corupției, sănătate, siguranță și apărarea țării, este văzută drept o „prioritate-cheie” pentru guvernanți, potrivit unui sondaj realizat de IRES cu privire la așteptările și…
Vacanța de iarnă 2025-2026 se încheie pe 7 ianuarie, iar joi, 8 ianuarie este prima zi de școală din Modulul 3, potrivit structurii anului școlar 2025-2026. Vacanța de iarnă are 18…
Fosta judecătoare și fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Andrea Chiș a anunțat, într-o postare publicată pe Facebook, că a demisionat de la Facultatea de Drept a Universității…
În fiecare an, educația din România este pavată cu promisiuni mari, formule optimiste și discursuri despre reforme „curajoase”. De prea multe ori, însă, între declarații și realitatea din școli, universități…
Literatura română din programa școlară pare ceva fix, istoric, canonic, totuși, cercetarea literară ne arată că este rezultatul unor interpretări și ipoteze. Un caz este cel al romanului Catastihul amorului.…
Un studiu publicat în iulie 2025 în jurnalul european Digital Pedagogy de către cercetătorii români Ciprian Fartușnic, Rareș Fartușnic și Olimpius Istrate analizează peste 500 de lucrări internaționale despre utilizarea…
Ordinul privind aprobarea Metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pentru anul 2026 a fost…
Autorii programei de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a au semnat, la începutul procesului de elaborare, o declarație pe proprie răspundere prin care s-au angajat că nu vor…
Judecătorul CCR Gheorghe Stan zis Geani este doctorandul deputatei SOS, Verginia Vedinaş, profesor universitar doctor de drept public şi administrativ la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti și care…