Un cercetător de la Universitatea din București – co-autor al unui studiu „care rescrie istoria ceratopsienilor, dinozauri cu coarne”, publicat în revista Nature / O parte dintre fosilele analizate au fost descoperite în Geoparcul Țara Hațegului

217 vizualizări
Reconstituire Ajkaceratops kozmai / Foto: Maidment et al., Nature, 2025 / Matthew Dempsey
Un studiu care „rescrie istoria ceratopsienilor, dinozauri cu coarne aparținând Cretacicului târziu”, studiu care a fost publicat miercuri de revista Nature, are printre co-autori pe Zoltan Csiki-Sava, cercetător și cadru didactic al Universității din București, anunță instituția într-un comunicat de presă. Studiul s-a bazat pe fosile care au provenit, între altele, din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de UB.

Potrivit comunicatului, echipa de cercetători a fost coordonată de profesoara Susannah Maidment de la Natural History Museum din Londra și a inclus specialiști din Marea Britanie, Ungaria, Germania și România. Din partea UB a participat Zoltan Csiki-Sava, conferențiar la Facultatea de Geologie și Geofizică a universității românești. El reprezintă, totodată, Departamentul de Paleontologie al Institutului de Geografie și Științe ale Pământului ale Universității Eötvös Loránd din Budapesta.

UB arată că studiul intitulat „A hidden diversity of ceratopsian dinosaurs in Late Cretaceous Europe” „corectează o idee veche de peste un secol, conform căreia ceratopsienii, dinozauri cunoscuți pentru trăsăturile lor craniene distinctive, nu ar fi ajuns niciodată în Europa. Noile investigații indică faptul că fauna cretacică europeană era mult mai diversă decât s-a considerat, iar fosilele din România și Ungaria oferă dovezi că dinozaurii ceratopsieni erau prezenți în regiune și au produs aici adaptări distinctive. Aceste concluzii deschid o nouă perspectivă asupra modului în care continentul european a funcționat în trecutul geologic ca spațiu de evoluție și interconectare pentru diferite grupe de dinozauri.”

Fosile Ferenceratops shqiperorum holotype_1 / Foto: Maidment et al., Nature, 2025 / Susannah Maidment / Zoltán Csiki-Sava

Potrivit lui Zoltan Csiki-Sava, citat în comunicat:

  • Aceste rezultate schimbă fundamental modul în care înțelegem evoluția faunei cretacice din Europa. Fosilele descoperite, inclusiv cele de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, arată că dinozaurii ceratopsieni nu doar au ajuns pe fostul arhipelag european, ci au și evoluat aici forme proprii, adaptate mediului insular. Studiile noastre arată că unele fosile considerate în trecut drept rhabdodontide – un grup recunoscut ca fiind endemic european – aparțin, de fapt, unor «dinozauri cu coarne» atipici , iar Europa ar fi putut reprezenta chiar un coridor important în dispersia acestor animale între Asia și America de Nord”.

UB precizează că, pe baza materialelor fosile din Formațiunea din Sînpetru, situată în sudul Bazinului Hațeg, cercetătorii au definit un nou gen de dinozaur, Ferenceratops shqiperorum, o specie de ceratopsian primitiv. Numele „onorează contribuția baronului Franz (Ferenc) Nopcsa, pionier al cercetărilor paleontologice din Țara Hațegului și unul dintre cei mai influenți paleontologi ai începutului de secol XX”, precizează UB.

Comparatie craniu ornithopod si craniu ceratopsian / Foto: Maidment et al., Nature, 2025 / Luke Meade / Attila Ősi

Potrivit comunicatului UB:

  • „Rezultatele studiului fosilelor din România vin să completeze date oferite de recente descoperiri importante din Cretacicul superior din Ungaria, unde au fost identificate elemente craniene, mult mai complete decât cele cunoscute anterior, aparținând speciei Ajkaceratops kozmai, un „dinozaur cu coarne” cu afinități contestate până de curând. Nou-descoperitele resturi de craniu confirmă fără echivoc și apartenența acestei specii la grupul ceratopsienilor. 
  • Interpretarea descoperirilor din România și Ungaria confirmă atât importanța colaborării internaționale în cercetarea paleontologică, cât și rolul esențial al teritoriului Țării Hațegului în reconstituirea evoluției faunei cretacice europene. Acest studiu deschide noi direcții de investigație și consolidează poziția Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, parte din patrimoniul administrat de Universitatea din București, ca reper științific la nivel global. Importanța acestei descoperiri este amplificată de faptul că inclusiv unele materiale atribuite anterior dinozaurului erbivor Zalmoxes prezintă trăsături ceratopsiene, ceea ce sugerează că identitatea și diversitatea dinozaurilor erbivori din Bazinul Hațeg vor trebui substanțial reconsiderate.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu voi permite să avem plata cu ora la profesorii titulari pentru a putea asigura norme pentru profesorii suplinitori, susține Rodica Leontieș, inspector general ISJ Iași: Nu cred că suplinitorii vor rămâne fără post, dar diminuare de normă cu siguranță va exista

Rodica Leontieș, inspector școlar general al județului Iași, a explicat, într-un interviu acordat Radio România Iași, cum va fi aplicată Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, la nivel local. Profesoara…
Vezi articolul

Scrisoarea video a unei profesoare din Republica Moldova: Când primăvara năvălește în grădini, știu că e greu să stăm în case. E tristă școala și e trist orașul fără voi. Stimați părinți, vă sunt recunoscătoare

Mesaj emoționant al unei profesoare din Republica Moldova, adresat copiilor și părinților izolați pentru a opri răspândirea noului coronavirus. “Minunații mei elevi, acum, când primăvara năvălește în grădini, în aer,…
Vezi articolul

Rezultatele finale de la Bacalaureatul de toamnă 2025 vor fi publicate marți, 26 august / Înainte de contestații, aproape 23% dintre candidații care au picat examenul de Bacalaureat la sesiunea din iunie 2025 au reușit să promoveze în sesiunea de toamnă

Rezultatele finale de la examenul de Bacalaureat 2025 – sesiunea de toamnă – vor fi afișate marți, 26 august, potrivit calendarului oficial. Candidații nemulțumiți de note au putut depune contestații…
Vezi articolul

Este anormal să ai peste 99% dintre profesori cu calificativul „foarte bine” când școala produce peste 40% analfabetism funcțional, spune Daniel David: Este o combinație de lipsă de rigoare în evaluare, lipsă de proceduri clare. Calificativele îi și ajută în tot felul de alte proceduri pe care tot noi le-am creat în sistem

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre evaluarea profesorilor și a spus că „este anormal” să ai peste 99% dintre profesori cu calificativul „foarte bine” când școala produce…
Vezi articolul

Tensiuni între Republica Moldova și Transnistria: Separatiștii anunță că majorează tarifele la energie pentru școlile cu predare în limba română, după ce Chișinăul obligă firmele transnistrene să achite taxe vamale în bugetul Moldovei

Începutul anului a adus tensiuni între Republica Moldova și regiunea separatistă nerecunoscută Transnistria. Guvernul de la Chișinău a decis să implementeze din ianuarie prevederile Codului Fiscal votate încă din 2021…
Vezi articolul

E necesară o platformă online unde să poată fi reclamate abuzuri în școală – nou apel al World Vision România, după adoptarea Planului național de combatere a violenței școlare / Platforma ar ajuta în problema subraportării cazurilor de abuzuri, spune organizația

O platformă online unde copiii și părinții să poată reclama cazuri de abuzuri în școală este necesară pentru a răspunde unei probleme importante – subraportarea  abuzurilor, spune organizația World Vision…
Vezi articolul