Până acum s-au programat la vaccinare peste 30% dintre cadrele didactice, aproape 35% din personalul didactic auxiliar, spune secretarul de stat Sorin Ion

4.411 vizualizări
Sorin Ion / Foto: Facebook.com
Peste 90% dintre toate unitățile școlare s-au înscris pe platforma de vaccinare, iar peste 30% dintre cadrele didactice s-au programat până acum să se vaccineze, a spus vineri Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației. Acesta a arătat, totodată, că aproape 35% din personalul didactic auxiliar și un sfert din personalul nedidactic din școli s-a înregistrat pentru vaccinare, în câteva zile.

El a făcut declarațiile în cadrul unui webinar prin care Ministerul Educației a urmărit să ofere răspunsuri întrebărilor profesorilor cu privire la vaccinare. În cadrul aceluiași eveniment, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că profesorii care doresc să se vaccineze o vor putea face cu prioritate înainte de data începerii celui de-al doilea semestru, 8 februarie și că regulile actualizate de distanțare în școli vor fi prezentate într-un ordin comun al Ministerelor Educației și Sănătății, pe 2 sau 3 februarie.

Sorin Ion – principalele declarații:

  • „În acest moment, aproape toate unitățile școlare, peste 90% din unitățile școlare s-au înscris pe platforma de vaccinare. În ceea ce privește cadrele didactice, aproape jumătate au fost deja înrolate pe platformă, s-au programat peste 30% din cadrele didactice, aproape 35% din personalul didactic auxiliar și puțin peste 25% din personalul nedidactic. Având în vedere că este o operațiune începută doar de câteva zile, avem convingerea că la începutul săptămânii viitoare aceste procente vor fi mult mai mari.”
  • „Mesajul nostru, al Ministerului Educației, este că trebuie să avem încredere în activitatea de vaccinare, trebuie să fim conștienți că de amploarea va depinde desfășurarea în bune condiții a activității didactice pe parcursul semestrului al doilea și nu în ultimul rând să urmați exemplele noastre personale în ceea ce privește vaccinarea.”


6 comments
  1. Nu exista nicio prioritizare a vaccinarii profesorilor. Joi, imediat ce am fost inregistrati pe platforma, ne-am bulucit cu totii sa ne programam. Rapelul va fi pentru marea majoritate pe 6-15 aprilie. Asta in conditiile in care avem efective de 30-35 elevi si la clasele 0-4, a VIII-a si a XII-a se vrea prezenta fizica 100%>

  2. Petarde.La Brăila multi profesori au fost programați de abia la începutul lunii martie.De unde atât prioritate trimbitată de către onor domn nostru ? Asta este adevărată situație de pe teren (din țară) sa se știe.

  3. Fiecare cu gândurile lui. Cu gândurile lui bune. Sau fără gânduri bune. FCSB nu este Steaua București.

  4. Programări până la 15 martie. Restul până la 15 sept? Ca deh, trebuia sa programăm „bunicii” care oricum ar fi putut sa mai astepte in izolare. Si sa nu-mi ziceți ca „bunicii” vaccinati si programați in aceste zile înaintea profesorilor sunt exact cei care isi vor lua, din 8 feb, de la scoală nepoții.

  5. Nu mă pot programa. La Cluj. Dar voi intra la clasa in 8 feb. !!! Că așa trebuie. De m-aș vaccina azi, tot ar dura 3 săpt. și 10 zile până mă imunizez. Asta înseamnă, teoretic, teoretic, 20-22 feb., nicidecum 8.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Patru profesori s-au retras de o săptămână din grupul de lucru al Ministerului Educației pe controversata programă de română și încă un profesor s-a retras ieri. Instituția a decis că și fără ei „grupul de lucru își poate desfășura, în continuare, activitatea”

Cinci profesori s-au retras din grupul de lucru al Ministerului Educației la programa de limba română, după ce instituția a pus în dezbatere prima formă a proiectului de programă școlară.…
Vezi articolul

Definitivat 2024. Programele de examen pentru educatorii și puericultorii din creșele și grădinițele cu predare în limba maternă au fost publicate în Monitorul Oficial. Descarcă bibliografia pe care o au de pregătit candidații

Programele de examen pentru candidații la sesiunea 2024 a Definitivatului, educatori-puericultori – predare în limbile materne, au fost publicate în Monitorul Oficial, printre alte 25 de programe pentru discipline dintr-o listă…
Vezi articolul

Educația să fie inclusă ca domeniu prioritar în Strategia națională de apărare a țării în viitorul mandat de președinte – propunere a Alianței organizațiilor studențești pentru candidații la președinție / Toate legile pe cale de promulgare să fie transmise spre reexaminare dacă nu respectă transparența decizională, mai cere organizația

Includerea Educației ca domeniu prioritar de dezvoltare și acțiune în Strategia națională de apărare a țării, în mandatul viitorului președinte al României, precum și măsuri dure pentru respectarea transparenței decizionale…
Vezi articolul

Admitere liceu 2024. Alina Hora, consilier școlar la Școala Centrală, despre completarea fișei cu opțiuni pentru repartizare: Un copil aflat pe poziția 2.000 în ierarhie, care vrea să ajungă la o anumită școală unde anul trecut s-a intrat cu poziția 1.900, are șanse destul de bune

Poziția în ierarhie e foarte importantă atunci când elevii se gândesc la opțiunile lor, a declarat Alina Hora, consilier școlar la Școala Centrală din București, la TVR Info. Ierarhia de…
Vezi articolul