Părinții să participe obligatoriu la ședințe cu elevii și profesorii înainte de etapa națională – proiect regulament olimpiade 2026 / Elevii care încalcă regulile de conduită vor fi eliminați din competiții și nu vor mai putea participa nici anul următor

15.893 de vizualizări
Foto: © Serhii Suravikin | Dreamstime.com
Înaintea etapei naționale a fiecărei olimpiade, inspectoratele școlare vor organiza întâlniri obligatorii la care vor participa elevii calificați, părinții acestora și profesorii însoțitori, potrivit proiectului de regulament pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), luni, 20 octombrie. Documentul care modifică regulile olimpiadelor și altor competiții școlare după 13 ani stabilește sancțiuni severe pentru abaterile de comportament, inclusiv eliminarea din competiție și interdicția de a participa la olimpiade timp de doi ani.

Înaintea etapei naționale a fiecărei olimpiade, inspectoratele școlare vor trebui să organizeze ședințe oficiale cu părinții, elevii și profesorii însoțitori, potrivit noului proiect de regulament aflat în consultare publică, care poate fi descărcat mai jos din articol. În cadrul acestor întâlniri, vor fi explicate regulile de conduită, obligațiile participanților și sancțiunile care pot merge până la excluderea din competiție și interdicția de participare pentru doi ani, în cazul elevilor care încalcă regulile.

Proiectul prevede că fiecare inspectorat școlar județean sau al Municipiului București va fi obligat să organizeze, înainte de etapa națională a competițiilor școlare, o întâlnire cu părinții, elevii și profesorii care însoțesc loturile. Scopul este ca toți participanții să fie informați clar asupra regulilor de participare și comportament, dar și asupra consecințelor încălcării acestora.

Textul oficial prevede la articolul 104:

  • „Inspectoratul şcolar din fiecare judeţ/ municipiul București va organiza, înaintea etapei naţionale a fiecărei competiţii, o întâlnire de lucru la care, alături de profesorii însoţitori, vor participa elevii înscrişi în competiţie şi părinţii/ tutorii legali instituiţi ai elevilor minori. În această şedinţă, participanţilor li se aduc la cunoştinţă prevederile prezentelor norme metodologice […] precum şi următoarele reguli.”

În cadrul acestor ședințe, părinții care aleg să își transporte pe cont propriu copilul la competiție vor trebui să semneze o declarație de asumare a răspunderii pentru deplasare. Elevilor și părinților li se vor reaminti și obligațiile privind respectarea programului olimpiadei, a regulamentului de ordine interioară din spațiile de cazare și concurs, precum și a unui comportament civilizat.

Totodată, documentul prevede sancțiuni clare pentru abateri conforme cu prevederile din ROFUIP:

  • „Orice abatere va fi sancţionată conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar”, iar „contravaloarea oricărui bun distrus sau deteriorat pe parcursul deplasării şi prezenţei la competiţie va fi suportată de cei care au produs paguba.”

În cazul abaterilor grave, Comisia centrală a competiției școlare naționale poate decide excluderea din concurs, iar părinții vor fi chemați să își preia copilul. Dacă acest lucru nu este posibil, elevul va fi însoțit de un profesor, însă toate cheltuielile vor fi suportate de familie.

La finalul întâlnirii, fiecare elev și unul dintre părinți sau tutorele legal vor semna o declarație prin care confirmă că au luat la cunoștință regulile și consecințele nerespectării acestora pe durata competiției.


Citește și (articolul continuă după recomandare):

Patru elevi olimpici din Buzău îi cer ministrului David să nu reducă numărul de participanți la olimpiadele naționale: După ce ne-ați luat bursele, se pare că doriți să ne luați și motivația și încrederea că munca noastră mai contează


Proiectul de regulament prevede și sancțiuni severe pentru comportamentele nepotrivite în timpul olimpiadelor. Conform articolului 108:

  • „Elevii care, în timpul desfăşurării competițiilor şcolare, încalcă normele de conduită stabilite prin regulamentele şcolare, prin regulamentele specifice ale competițiilor şcolare sau prin alte reglementări în vigoare, vor fi eliminaţi din competiţie şi își pierd dreptul de participare la competițiile şcolare în anul școlar respectiv și în cel următor.”

Decizia eliminării aparține președintelui comisiei de organizare a etapei respective, după o analiză formală a cazului, consemnată într-un proces-verbal semnat de persoanele care au constatat fapta.

Elevii de la internaționale pot fi excluși din lot

Ministerul introduce reguli similare și pentru loturile internaționale, unde elevii care manifestă o „atitudine ireverențioasă” față de profesorii pregătitori, nu respectă regulile din centrele de pregătire sau deteriorează bunuri vor fi excluși din lot (articolul 107).

Noul regulament vizează și cadrele didactice implicate în organizarea competițiilor. Profesorii care nu își îndeplinesc atribuțiile, comit abateri sau primesc sancțiuni disciplinare nu vor mai putea participa la comisiile de organizare sau de evaluare ale competițiilor respective și nici ale altora, pe durata anului școlar în curs și a celui următor.

În plus, toți participanții la etapa națională vor trebui să prezinte actul de identitate sau carnetul de elev vizat, precum și avizul epidemiologic, emis conform legislației în vigoare.

DOCUMENT DESCARCĂ Proiect normele metodologice privind organizarea şi desfășurarea competițiilor școlare:

Foto: © Serhii Suravikin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani: instituția propune prag de calificare la etapa națională cu 50% mai dificil / Subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe, iar acestea pot fi și online, doar pe platforme aprobate de minister – proiect
Patru elevi olimpici din Buzău îi cer ministrului David să nu reducă numărul de participanți la olimpiadele naționale: După ce ne-ați luat bursele, se pare că doriți să ne luați și motivația și încrederea că munca noastră mai contează
SURSE Noi economii din educație: Ministerul Educației vrea să reducă numărul elevilor la olimpiadele naționale, prin modificări la regulamentul competițiilor școlare – mai puțini profesori însoțitori și corectori, pentru economii la buget


4 comments
  1. Cred ca mai ales la Olimpiadele internationale , unde participa cei mai multi elevi infractori , este utila o asemenea decizie, un asemenea regulament. Doamne, ce-i mai cc mintea lui dd. Dca nici acum nu intelegeti , stimati colegi, ca asta e un 🐷 de 🐶, inseamna ca va meritati soarta!

  2. Părinții să participe obligatoriu la ședințe cu diriginții și profesorii la școală cel puțin o dată în fiecare an școlar, asta ar trebui prima dată. Sunt o grămadă de părinți ce nu au mers o dată la scolă să stea de vorbă cu profesorii sau să se intereseze de cum învață copii lor.

  3. Ce părere are David, despre scârbele de părinți, care vin la școală, se laudă cu funcția pe care și-au cumpărat-o și apoi cer note mari pentru loazele din dotare.
    „Sunt dr. …… sunt mama elevului…… a luat nota X la lucrare, cu nota asta nu mai primește bursă.” Nota luată fiind 5. Se iau măsuri împotriva lor sau jegurile trebuie să facă legea în școală?
    SCOATEȚI BURSELE DE MERIT, SUNT LUATE DOAR DE PILE !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii de 10 la Definitivat 2023, din județul Alba: Vreau să cred că pot aduce o schimbare, doar prin munca și plăcerea de a lucra cu copiii / Am avut onoarea de a avea cei mai buni profesori și acest lucru s-a văzut în rezultatele obținute

Patru profesori au reușit performanța de a obține 10 pe linie, la Definitivat 2023, în județul Alba. Jurnaliștii de la Alba24.ro au discutat cu cei patru profesori, pentru a vedea…
Vezi articolul
Klaus Iohannis, Romania Educata / Foto: INQUAM Photos - George Calin

Recorder: Președintele Iohannis ține blocat un post de profesor de fizică de peste 25 de ani, la colegiul din Sibiu la care este titular / Alți 1.500 de parlamentari, primari, sindicaliști sau funcționari, pe lista catedrelor ocupate

Aproape 1.500 de profesori din învățământul preuniversitar și-au blocat catedrele în timp ce ocupă poziții de parlamentari, primari, viceprimari, funcționari în ministere, inspectori, prefecți, subprefecți sau lideri de sindicat, potrivit…
Vezi articolul