Patru universități românești – incluse în proiectele-pilot europene pentru diploma comună, respectiv pentru statutul juridic al alianțelor universităților

1.009 vizualizări
Masteratul la distanță
Foto: Pexels.com
Patru universități din România au fost selectate să participe la un proiect european Erasmus+ care prevede testarea unor noi forme de cooperare transnațională între instituțiile de învățământ superior, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Trei universități au fost alese să participe la proiectul-pilot ce va testa diploma comună europeană, iar două dintre acestea plus încă una vor participa la programul dedicat statutului juridic al alianțelor universităților.

Cele patru universități românești incluse în proiect sunt Universitatea din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din București și Universitatea de Vest din Timișoara.

Cum se „împart” acestea, potrivit Ministerului Educației:

  • Din România, la proiectul-pilot care va testa și va dezvolta tot ceea ce presupune obținerea unei diplome comune oferite de instituții europene partenere („joint European degree label”) vor participa Universitatea din București, Universitatea Politehnica București și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Această etichetă de diplomă europeană va reflecta toate competențele și rezultatele studenților care au urmat programe comune în mai multe țări, beneficiind de abordări pedagogice transdisciplinare.
  • În paralel, pentru programul dedicat statutului juridic al alianțelor universităților („European legal status for alliances of higher education institutions”), au fost selectate pentru participare Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Rezultatele apelului Erasmus+ pentru cele două instrumente dedicate universităților au fost anunțate de Comisia Europeană pe 31 ianuarie. Este vorba despre lansarea a zece proiecte-pilot, fiecare putând primi, timp de un an, un buget de până la 200.000 de euro prin Erasmus+, precizează Ministerul.

Instituția menționează că, în cadrul activității dedicate Erasmus+, universitățile selectate vor coopera cu autoritățile relevante la nivel național sau regional și, ulterior, vor elabora propuneri conform direcției programelor la care au lucrat. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Scandalul plagiatului ministrului Cîmpeanu

Prima reacție a Consiliului Național al Elevilor în scandalul plagiatului ministrului Cîmpeanu vine după demisia acestuia. Elevii cer „o decizie rapidă și responsabilă în numirea unui nou ministru al educației”

„Solicităm din partea prim-ministrului și a Președintelui României să ia o decizie rapidă și responsabilă în numirea unui nou ministru al educației”, face apel, joi seară, Consiliul Național al Elevilor,…
Vezi articolul

Ludovic Orban: Se suspendă cursurile școlare, iar orele trec online în București, după ce Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de infectări / Odată ce DSP a transmis indicele de 3,02, nu se mai poate întoarce situația

„Suspendarea cursurilor școlare și organizarea cursurilor, orelor în sistem online în toate școlile” se numără printre măsurile care se aplică în momentul în care rata de infectare dintr-o localitate depășește…
Vezi articolul

DOCUMENT Federațiile sindicale din învățământ solicită întâlniri cu Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, prin adrese depuse după protest: De la învestirea actualului Guvern și până în prezent, nu am primit decât promisiuni

Trei adrese au fost depuse azi de reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ la Președinție, Guvern și Camera Deputaților. Președinții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“…
Vezi articolul