DOCUMENT Pentru cei care staționează pe o rază de 50 de metri în jurul grădinițelor și școlilor din București masca de protecție este obligatorie – Comitetul pentru Situații de Urgență

1.804 vizualizări
Foto: Agerpres
În jurul unităţilor de învăţământ pe o rază de 50 de metri unde există „potenţial” de aglomerare la venire şi la plecare se va purta în continuare masca de protecție, de către toți cei care vor staţiona în acel perimetru, a stabilit, în principiu, în şedinţa de sâmbătă, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) potrivit prefectului Capitalei, Alin Stoica, citat de G4media.ro.

„În principiu am stabilit că, în jurul unităţilor şcolare unde există potenţial de aglomerare la venire şi la plecare şi sunt evident copii majoritatea sub 16 ani care nu pot fi vaccinaţi, atunci este necesară stabilirea unui perimetru de 50 de metri în jurul şcolii. Acolo va fi obligatorie purtarea măştii pentru cei care vor staţiona în acest perimetru”, a declarat Alin Stoica.

Documentul oficial, emis de CMBSU:

Citește articolul integral pe G4Media.ro 

Foto: Agerpres


2 comments
  1. Cata fandoseala.
    Elevii vin la scoala gata contaminati din mijloacele aglomerate de transport în comun. Ca primarului Nicusor nu ii plac autobuzele școlare. Iar cei asimptomatici contaminează cât de mult se poate. Ca nu se testează obligatoriu si saptamanal elevii. Ca ministrului Câmpeanu nu ii plac testările săptămânale și obligatorii.

    1. Schimbă „placa” asta veche și cercetează puțin de ce-ți apar unele comentarii cu întârziere, că deja ești singurul din „curtea școlii” care nu înțelege cum funcționează postările și nici răbdare nu are.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dacă aș fi ministrul Educației, aş anula tot ce înseamnă hârtii la nivel de şcoală, spune președintele FSLI Simion Hăncescu: Astăzi, dacă vine un inspector să verifice o unitate de învăţământ, cere acele bibliorafturi, în loc să meargă la sala de clasă şi să vadă exact care e nivelul de pregătire al elevilor

„Dacă eu aş fi ministrul Educaţiei, aş lua o decizie radicală, aş anula tot ce înseamnă hârtii la nivel de şcoală şi să vedem ce se întâmplă cu învăţământul”, a declarat…
Vezi articolul

DOCUMENT Bursa de reziliență să fie reconfigurată sau înlocuită cu vouchere educaționale, propune echipa de cercetare a Institutului de Științe ale Educației în răspunsul interzis la publicare de ministrul Daniel David / Banii economisiți prin regândirea burselor să fie reinvestiți tot în educație

Analiza semnată de cercetătorii Institutului de Științe ale Educației (IȘE) arată că este nevoie de reintroducerea bursei de reziliență, eliminată ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate de Guvernul Bolojan, arată…
Vezi articolul

Reducerea numărului de elevi la clasele de a IX-a, din toamnă, este prezentată de Sorin Cîmpeanu în contextul măsurilor de distanțare pentru redeschiderea școlilor din 8 februarie. Ce comparație face ministrul cu situația din Franța

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a menționat, într-un interviu acordat duminică postului Antena 3, decizia de reducere a numărului de elevi per clasă, începând cu clasa a IX-a, în contextul măsurilor…
Vezi articolul