Peste 66 milioane lei, alocaţi pentru programul „Masa caldă” care funcționează în 150 de unităţi de învăţământ

398 de vizualizări
Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com
Guvernul a aprobat, joi, alocarea din fondul de rezervă a peste 66 milioane lei pentru derularea în semestrul al II-lea a programului „Masă caldă” în 150 de unităţi de învăţământ preunivesitar, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, în conferința de presă de la finalul ședinței de Guvern.

„Peste 66 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului din bugetul de stat pentru acest an au fost alocate pentru a derula și în semestrul doi al anului școlar în curs a Programului „Masă caldă pentru preșcolari și elevi” din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat. Sunt peste 68.000 de preșcolari și elevi care vor beneficia de acest program. Principalul rol, evident, este acela de a contribui la prevenirea excluziunii sociale, a abandonului școlar și a îmbunătăți performanțele școlare”, a spus Cărbunaru.

Pentru semestrul trecut, Guvernul a aprobat o finanțare de 46,4 milioane de lei pentru acest program.

Potrivit unei analize Edupedu.ro din august 2021, implementarea programului s-a făcut în localități cu primari PNL. 54% dintre școlile care au fost incluse în acest program-pilot sunt în localități în care primarii sunt de la PNL, în timp ce 31% sunt școli din localități conduse de primari ai Partidului Social Democrat. Cei de la UDMR și PMP au fiecare câte 6 școli în localități conduse de primarii lor. USR-PLUS are doar 2 școli în două localități în care edilii reprezintă acest partid.

Reamintim că Programul Masa caldă în şcoli a fost înfiinţat în perioada Guvernului Cioloş, în 2016, acesta fiind pilotat pe 50 de şcoli. Următorul Guvern, Grindeanu, a decis continuarea programului pilot tot în 50 de şcoli, după care a urmat o decizie similară şi a Guvernului Dăncilă. Acesta din urmă a adoptat şi publicat în Monitorul Oficial cu întârziere de un semestru normele de aplicare, astfel că în multe şcoli autoritățile locale, responsabile de aplicarea programului, nu au derulat procedurile de implementare, după cum Edupedu.ro a scris la acea vreme.

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Discriminarea rasiala sau de orice fel e blamata peste tot dar discriminarea unor copii pe motive politice e normal.Adica chiar dacă e zona săracă și copii suferă nu au parte de acest program,lor nu li se oferă educație și o masa calda pentru ca nu s-a votat cu cine trebuie.Sa zic mai multe?

  2. Asta e un lucru foarte bun. Sunt copii care au nevoie de asa ceva și chiar este un program pe care eu una îl găsesc genial. Cat despre partea cu PNL etc sa va fie rușine! Copii nu ar trebui tratați în funcție de culoarea politică asa cum nu este acceptata nici discriminarea în funcție de culoarea pielii, a ochilor sau a parului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Legislația eticii academice să fie „modificată cu celeritate” pentru a permite sesizările anonime, după ce proiectul de lege care permite acest instrument în cazul abuzurilor a fost adoptat de Parlament – apelul Alianței organizațiilor studențești

Legislația subsecventă privind etica și integritatea academică, intrată în vigoare anul acesta, „trebuie modificată cu celeritate”, așa încât sesizările anonime să poată fi admise în comisiile de etică universitară, cere…
Vezi articolul

Şcolile din Germania – din nou în situația ce a dus acum un an la închiderea lor. Cauza: creșterea ratei infectărilor în rândul elevilor germani de 5-14 ani la un nivel dublu faţă de ansamblul populaţiei. Testarea extinsă – propunere-cheie a preşedintelui Asociaţiei Profesorilor

Şcolile din Germania au ajuns din nou să se confrunte cu o situație epidemiologică similară celei de acum un an, când erau forțate să se închidă temporar, în cele mai…
Vezi articolul
Cum se calculează vechimea pentru înscrierea la gradele didactice II și I

OFICIAL Completare normă didactică de predare, an școlar 2025-2026. Până joi, 14 august, profesorii pot depune cererile și documentele justificative la inspectoratul școlar / Ce se întâmplă cu profesorii care nu depun cererile la timp

Pentru completarea normei didactice de predare, profesorii titulari, debutanți și cei angajați pe durata de viabilitatea postului vor depune la inspectoratul școlar, până la data de 14 august, cererea și…
Vezi articolul