Jumătate dintre liceeni sunt neliniștiți atunci când urmează să aibă oră cu un profesor cu care nu se înțeleg – studiu CNPEE / Doar 22% dintre aceștia ar apela la un cadru didactic atunci când au o problemă

40.744 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
50% dintre liceenii participanți la un studiu derulat de Ministerul Educației pentru a studia calitatea vieții elevilor înscriși în acest ciclu de învățământ sunt îngrijorați atunci când urmează să aibă oră cu un profesor mai puțin plăcut, după cum se arată în raportul întocmit pe baza datelor din partea tinerilor. În plus, doar 22% dintre aceștia ar apela la un profesor în cazul în care ar avea o problemă.
  • El are două componente – cercetarea cantitativă, pe un eșantion reprezentativ pentru populația de elevi de liceu cu frecvență, format din 4577 de elevi din 76 de unități școlare (eroare maximă de +/-2%), precum și pe o cercetare cantitativă bazată pe 5 focus-grupuri cu liceeni din mai multe regiuni ale țării, provenind din medii socio-economice variate.

Îngrijorările acestor tineri sunt legate, în primul rând, de mediul școlar și de parcursul lor după absolvirea liceului. Astfel, 54% dintre ei sunt neliniștiți în ceea ce privește performanța pe care o vor înregistra la Bacalaureat și drumul pe care îl vor urma în viitor.

Urmează teama legată de orele de curs cu profesori cu care elevii nu se înțeleg, jumătate dintre aceștia afirmând că sunt îngrijorați când vine vorba de acestea.

Sursa: Raport „Calitatea Vieții Liceenilor din România” – Ministerul Educației

În plus, doar 22% dintre tinerii intervievați ar contacta un profesor în momentele de neliniște. Procentul este și mai îngrijorător în ceea ce privește dorința liceenilor de a apela la consilierii școlari – doar 11% iau în calcul această posibilitate.

Sursa: Raport „Calitatea Vieții Liceenilor din România” – Ministerul Educației

Un studiu realizat în anul 2022 de cercetători în domeniul educației de la University of Missouri și University of Texas – Arlington a arătat că, atunci când un profesor le arată elevilor că le pasă de situația lor și manifestă bunătate în relația cu ei, are șanse mai mari de a-i determina să facă eforturi suplimentare și, astfel, le poate da mai ușor sarcini mai complicate, după cum a scris Edupedu.ro.

DOCUMENT Raport „Calitatea Vieții Liceenilor din România”:

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Sprijinul emoțional este principala nevoie a liceenilor din România, ce resimt presiuni legate de performanță sau relații, consideră consilierii școlari: Cei de la liceele teoretice bune sunt foarte solicitați, toată lumea trage de ei, la toate materiile – Studiu Ministerul Educației
Ultima săptămână a fiecărui modul este cea mai solicitantă, am primit lucrări în fiecare zi, spun peste jumătate dintre elevii chestionați într-un studiu al Ministerului Educației. Mai mult de două treimi dintre ei preferă modulele / Părinții ar dori întoarcerea la semestre
Rata de absolvire la licee teoretice este în scădere – studiu al Institutului de Științe ale Educației. Mulți elevi se gândesc să renunțe la școală după primul an de liceu pentru că nu învață lucruri care să le fie de folos în viață. Alte motive: elevii simt că au rămas în urmă la învățătură și că pierd mult timp pe drum spre liceu
Jumătate dintre liceeni spun că prea puțini dintre profesori le trezesc dorința de a învăța / O problemă-cheie semnalată de elevi: „relevanța scăzută a învățării pentru viața de zi cu zi și pentru viitorul lor profesional” – Studiu despre „calitatea vieții liceenilor” din România

16 comments
  1. Mda, am locuit în altă țară și ne-am întors cu un copil de 17 ani convinsă că în România se face carte (așa știam eu și așa credeam că este). Din păcate, sunt total dezamăgită. Deși este la unul dintre cele mai bune licee din oraș, și el este un copil conștiincios care întotdeauna a avut rezultate bune, acum începe sa nu mai învețe pentru că la multe ore, în clasa nu fac nimic: istorie, educație antreprenoriala, psihologie, geografie, muzică etc. Cu toate acestea la toate are note de 10. Când îl întreb pentru ce ai luat zece la cutare materie îmi răspunde: ” pentru prezenta la ore” și eu mă întreb cum este posibil așa ceva? Cum este posibil ca profesorul de istorie să meargă la oră și sa stea pe telefon? La dirigintie aceeași atitudine: si profesorul și elevii pe telefon
    când sunt atâtea de discutat și de dezbătut. Și este printre cele mai bune licee din oraș cum am mai spus. Mă întreb pe ce criterii. Pe note de zece puse din burtă? Elevii din ziua de azi nu au motive sa se plângă: teme puține spre deloc ( nicio teorie nu se sedimenteaza în mintea ta fără practica) note puse gratis, o mulțime de zile libere și vacanțe etc.

  2. Am citit comentariul doamnei Maghi, o radiografie tristă dar foarte adevărata a modului de desfăsurare a majoritătii orelor din licee, la materiile unde elevii nu au examem de BACALAUREAT.Aveți mare noroc totusi deoarece copilul d-tră este la un liceu considerat bun, unde copii se comporta civilizat, stau linistiti pe telefon în timpul orelor, la fel ca profesorii lor.
    Acesti profesori sunt in categoria celor cu care elevii se inteleg super bine, nu in categoria celor 50% care streseaza si indispun elevii.
    Există scoli, in care daca elevii nu s-au bătut in timpul orei , profesorul considera ca si-a realizat obiectivele, caci a facut o lectie buna.
    Si are dreptate, caci el va lua acealasi salariu ca profesorul care in sala alaturata a umplut 8 table de teorie si probleme in timp ce el nu a trasat nici o linie pe tabla si elevii nu au nici caiete de notite la materia lui.
    Problema cea mai grava intr-o scoala este atunci cand, numarul profesorilor de acest tip, care nu fac nimic la ore, depaseste un procent critic sa zicem 70-80%.
    In aceste situatii este ca in filmul OBLIO in care toti din comunitate aveau capetele țuguiate, singurul Oblio avea capul rotund, normal ca noi.
    Astfel toti il priveau pe OBLIO ca pe o ciudatenie.
    Anormalitatea devenise normalitate.
    Asa se intampla si cu profesorul constiincios, care preda si cere materie, care lucreaza la maxim la ore.Cand intra el la o clasa care până la ora 12 nu au facut nimic, doar au stat pe telefon este privit ca o ciudatenie, ca ceva anormal.Uite mă vine si asta sa ne strice ziua.
    Din pacate actiunile celor care decid in ultimul timp soarta invatamantului sunt demne
    de,, OBLIO,,.Asistam la o COLECTIVIZARE a invatamantului si o sa ma justific, facând o paralelă intre masurile colectivizarii pamantului taranilor din anii 1960.Sa asociem PROFESORUL
    de azi cuTARANUL de atunci siELEVUL de azi cu PĂMÎNTUL lucrat atunci in comum de tarani.
    1) Lucrând la comun pamântul, pentru plata cu cantitati fixe de produse, indiferent de calitate si volumul muncii fiecare era interesat sa faca efort minim, sa piarda vremea.( vezi efort minim prof la ore)
    2)În caz de recolta slaba nimeni nu era responsabil, fiecare dând vina pe celalalt că a chiulit(vezi afisarea rezultatelor la BACALAUREAT, fara numele elevului, iar in viitorul apropiat se doreste sa fie subiectele la BAC din 3 materii, de exemplu mate-fizica -chimie astfel elevul nici nu va sti la ce a cazut-evident ca fiecare profesor va arata cu degetul spre colegul lui)
    3)Profesorul are voie sa pregateasca in particular doar elevii altor profesori.
    Daca nu respecta legea este dat afara 7 ani+ puscarie 2 ani.Evident ca nici un profesor nu are interes , ca un coleg al lui sa aibe rezultate mai bune ca el.El nu va pregati elevii altora.
    Ca si cum taranul ar avea interesul sa lucreze calitativ pamântul vecinilor, iar pe al lui sa il lucreze superficial , sa nu puna la el ingrasamimte daca are posibilitatea (ore in plus in particular ) sau sa il lase in paragină.
    Istoria a dovedid că
    MASURILE COLECTIVIZARII din 1960 au fost un esec pentru agricultură si nu numai.
    POATE INVATAM CEVA si din ISTORIE…

  3. Vai, sunt traumatizați! Mi-am judecat dascălii când eram elev, acum le sunt recunoscător! Ma gândeam că aș fi predat mai bine ca dumnelor. Bagajul dobândit in perioada școlii deși s-a împuținat, a fost si este util. Le sunt recunoscător doamnei învățător si profesorilor mei.

    Dacă ăștia mici sunt traumatizați dacă ridici tonul la ei, atunci cum sunt cand le moare un părinte?

    1. Da.Elevii sunt traumatizati pentru ca f.multi profesori merg la ore ca ” la servici”.Cei de la mate-fiz iau xanax inainte de ora de mate, mai ales fetele.La istorie prof dta la catedra si isi xice “poezia” .Elevii dorm.La unele ore de engleza desi exista cartea profesorului se preda altfel.La intrebarea legitima de ce nu urmeaza etapele comunicative se raspunde” am vrut sa fac mai bine”.Rezistenta prof este totala.Elevii inteleg f.bine si nu prea le pasa.

  4. Cei 50% dintre elevi care vin stresati la ore o fac din cauză că vin mereu făra teme si total nepregătiti.Acei profesori cu care spun elevii că nu se înteleg sunt tocmai acei profesori care îsi mai fac treaba la clasă in sensul că predau bine si evalueaza corect avand criterii clare de notare( teste de calitate cu bareme).
    De obicei sunt profesorii care predau materii de bacalaureat si sunt nevoiti sa mai si indispuna pe elev, sa il determine sa depuna efort.
    Nu vine de placere la scoala, spune căte un părinte sau psiholog.Eu le spun asa:
    EDDUCAȚIA nu este o plăcere, dobândirea ei
    presupune un mare EFORT.
    Placerile sunt la fel pentru orice om, vreo 4-5, scoala nu este unul dintre ele.
    Din pacate elevii acestor zile si-ar dori ca toti sa stea pe telefon la ore iar profesorii sa aplice metoda,,LASĂ-MĂ CA SĂ TE LAS,, adica sa nu faca nimic la ore si il lase sa stea pe telefon, iar la final toti sa aiba nota 10 data la un referat copiat de pe internet.Presiunea constanta a parintilor, psihologilor din scoli si in general a societatii asupra dascalului( exigent, cu criterii clare de notare si corect )
    prin desconsiderare si demotivare se traduce prin rezultate tot mai slabe la toate examenele obtinute de elevi .Toate aceste presiuni si masuri defavorabile va determina cu siguranta si pe acei tot mai putini profesori constiinciosi , exigenti sa se schimbe radical si sa treaca la metoda,,LASA-MA CA SA TE LAS,,
    Asta se deoarece acum cu interzicerea meditatiilor ,,NU ÎI MA MÂNĂ NIMIC ÎN LUPTĂ,, castigul salarial este la fel pentru toti profesorii indiferent materie, de rezultate si implicare.
    Viitorul va arăta daca VOR FI EFICIENTE masurile luate asupra profesorului in noua lege a educatiei care spune in esenta asa:
    PROFESORUL ARE DATORIA SA SE STRĂDUIASCA LA CLASA SA ISI INDEPLINEASCA TOATE OBIECTIVELE,,
    Cu alte cuvinte cel care are ghinionul sa aiba materii de BAC sa traga ca un catâr la ore, sa se dea peste cap pentru ca elevul sa aibe rezultate, in timp ce el nu trebuie sa vina stresat la scoala.Si asta doar din constiintă, fara stimul material, fara o minima diferentiere la câstig.Ideea cu OMUL NOU , care munceste din constiinta nu este noua.Ea a mai fost incercata de comunisti înainte de 1989 si s-a dovedit UN MARE ESEC.Cel care s-a incapătânat sa nu renunte la idee, in ciuda evidentei esecului a trebuit sa fie eliminat fizic prin împuscare.
    Din pacate in ultima vreme sunt prezentati tot mai multi dascali care fac VOLUNTARIAT in timpul liber.Bravo lor!Dar ma intreb eu, cu ce traiesc ei, sunt ei eficienti in invatare, ASTA NE DORIM NOI DE LA DASCALI ?
    Viitorul va arata daca aceste ,,noi măsuri vizionare,, vor fi si eficiente.
    EU CA PROFESOR EXIGENT, CARE AM AVUT MEREU CRITERII sunt FOARTE SCEPTIC…

    1. Un profesor niciodata nu ar trebui sa scrie “sa aibe”.Iata dovada competentei profesorilor de astazi…
      Sunt si elevii de vina dar si profesorii sunt de o calitate din ce in ce mai slaba.

  5. …și oare câți profesori se simt neliniștiți când știu că urmează ora la o clasă cu elevi-problemă ?! Unul-doi ! Suficient să-ți dea liniștea peste cap !

  6. trebuie văzută cauza pt care nu se înțeleg…că sunt profesori care cer prea mult,spun elevii,dar proful, cere de fapt,strictul necesar,pt ca elevul să acumuleze competențele cheie.

  7. Ma si mir ca doar 50 la suta, avand in vedere ca trei sferturi din ei sunt batuti in cap. Unii chiar si la propriu de catre parinti.

    1. Mda, am locuit în altă țară și ne-am întors cu un copil de 17 ani convinsă că în România se face carte (așa știam eu și așa credeam că este). Din păcate, sunt total dezamăgită. Deși este la unul dintre cele mai bune licee din oraș, și el este un copil conștiincios care întotdeauna a avut rezultate bune, acum începe sa nu mai învețe pentru că la multe ore, în clasa nu fac nimic: istorie, educație antreprenoriala, psihologie, geografie, muzică etc. Cu toate acestea la toate are note de 10. Când îl întreb pentru ce ai luat zece la cutare materie îmi răspunde: ” pentru prezenta la ore” și eu mă întreb cum este posibil așa ceva? Cum este posibil ca profesorul de istorie să meargă la oră și sa stea pe telefon? La dirigintie aceeași atitudine: si profesorul și elevii pe telefon
      când sunt atâtea de discutat și de dezbătut. Și este printre cele mai bune licee din oraș cum am mai spus. Mă întreb pe ce criterii. Pe note de zece puse din burtă? Elevii din ziua de azi nu au motive sa se plângă: teme puține spre deloc ( nicio teorie nu se sedimenteaza în mintea ta fără practica) note puse gratis, o mulțime de zile libere și vacanțe etc.

  8. “in plus, doar 22% dintre tinerii intervievați ar contacta un profesor în momentele de neliniște” – sper că nu l-ar contacta pe WhatsApp, eventual in weekend:))) Nu prea înțeleg cine ar apela la profesori când are probleme, că nu suntem în filmele americane. Că întrebarea nu trimite în niciun fel la perioada de timp in care eventual ești neliniștit, la școală de ex.
    Și mă întreb de ce nu au lăsat elevii să spună ei ce ii neliniștește, in loc să ii pună sa bifeze niște variante alese de altcineva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consilierul prezidențial Ligia Deca contestă testarea doar scrisă a copiilor, în general, și sugerează și testarea, pe viitor, a modului în care ei învață din reprezentări grafice și clipuri video: Impresia mea este că din ce în ce mai mulți copii folosesc mediile sociale pentru învățare, inclusiv YouTube sau alte platforme și că știm prea puține despre modul în care învață copiii noștri

„Impresia mea este că din ce în ce mai mulți copii folosesc mediile sociale pentru învățare, inclusiv YouTube sau alte platforme și că știm prea puțin despre modul în care…
Vezi articolul

Un elev de clasa a III-a din județul Dâmbovița, mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv, învață singur în actuala școală / Părinții elevilor protestează și refuză să își aducă la școală copiii de câteva zile

Cazul unui elev de clasa a III-a din județul Dâmbovița, acuzat că ar avea un comportament agresiv față de colegi dar și față de profesori, mutat la a treia școală,…
Vezi articolul

DOCUMENT Măsurile pentru familii și tineri din programul de Guvernare propus de Cabinetul Cioloș: Introducerea contractelor de muncă multiflexibile / Pregătirea competențelor pentru industriile viitorului prin stimulente fiscale

Introducerea contractelor de muncă multiflexibile, care permit angajatorilor și angajaților să decidă individual condițiile în care un angajat își desfășoară activitatea, este una dintre propunerile din programul de Guvernare al…
Vezi articolul

Elevi români, premiați special la Concursul European pentru Tineri Cercetători 2024, pentru o soluție de „asamblare a circuitelor imprimate”, anunță Ministerul Educației / A fost premiată cu locul I și o studentă UniBuc, la concursul EU TalentOn

Doi elevi din lotul național care a reprezentat România la Concursul European pentru Tineri Cercetători (EUCYS) au câștigat premiul special, transmite Ministerul Educației într-o postare pe Facebook de duminică. Și…
Vezi articolul