Pichetare a Ministerului Educației, anunțată pentru miercuri de Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”: Profesorii sunt obligați să lucreze și cu 38 de elevi la clasă, contabilii trebuie să transmită situațiile noaptea, plus mii de hârtii inutile

3.277 de vizualizări
Foto: FSLI
Aproximativ 100 de membri ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ vor picheta miercuri, 27 februarie, începând cu ora 11:00, sediul Ministerului Educației, iar “sindicatele afiliate din mai multe regiuni vor organiza acțiuni de protest la nivelul județelor”, anunță una din cele două mari federații sindicale din preuniversitar.

„Starea de nemulțumire din sistem a atins cote alarmante. Le cerem politicienilor, indiferent de partid, să înțeleagă că este nevoie de o schimbare urgentă. Societatea vrea calitate! Și noi vrem! Nimeni, însă, nu vrea să vadă motivele pentru care nu se obține calitatea. Legile nu sunt respectate sau sunt schimbate peste noapte, hotărârile judecătorești nu se pun în executare, iar drepturile angajaților din învățământ sunt călcate în picioare. Cadrele didactice sunt obligate să lucreze și cu 38 de elevi la clasă. Contabilii trebuie să transmită situațiile noaptea, pentru că ziua platformele sunt blocate, iar angajații din unitățile de învățământ sunt puși să completeze mii de hârtii inutile, de care nimeni nu ține cont“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE. „Spiru Haret“.

Revendicările Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“:
  • elaborarea pachetului legislativ pentru educație – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale reprezentative din învățământ și Guvernul României;
  • majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare;
  • respectarea parteneriatului social;
  • asigurarea personalului didactic de predare calificat;
  • plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019);
  • calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor aflate în plată;
  • stoparea violenței în unitățile de învățământ;
  • asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale;
  • instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație sau perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ;
  • angajarea în mod real a răspunderii celor care aduc prejudicii școlii”.
De remarcat că Federația Sindicală “Spiru Haret” este tot mai vocală, în ultimul timp, împotriva ministerului Educației condus de Ecaterina Andronescu.

În urmă cu o zi, FSE comunica faptul că profesorii afiliați vor purta de marți banderole tricolore, în semn de protest față de “situația actuală din învățământ”.

Cu o listă de revendicări mai degrabă generală, federația anunță astăzi al doilea protest de la Minister, după ce pe 14 februarie o delegație formată din aproximativ 30 de profesori de educație fizică membri tot ai Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” au mers la sediul instituției, au cerut și obținut audiență la ministrul Educației, căruia i-au cerut să renunțe “definitiv” la proiectul de ordin care prevede eliminarea profesorilor de sport de la clasele pregătitoare, I și a II-a. Profesorii care au ajuns pe 14 februarie la Minister erau din Vrancea, Teleorman și Brăila.

Tot Federația Sindicatelor Spiru Haret a cerut public oprirea presiunilor la adresa Colegiului Gheorghe Șincai și a directoarei Silvia Mușătoiu, care refuză să semneze contractul de management cu primarul Daniel Băluță, protejat în declarațiile publice de Ecaterina Andronescu.

SURSA: gov.ro

Amintim că FSE Spiru Haret a semnat, alături de FSLI, un memorandum cu Guvernul României,  în cadrul căruia executivul a lansat o ploaie de promisiuni în fața sindicatelor din educație. Memorandumul a fost semnat de Viorica Dăncilă cu liderii sindicali din preuniversitar Marius Nistor și Simion Hăncescu în cadru festiv, în ședința de guvern de Centenar organizată la Alba Iulia.

Tot FSE Spiru Haret a participat, însă, și la consultările lansate de președintele Klaus Iohannis înainte de lansarea proiectului “România educată” – document cu ambiția de a sta la baza oricărei legi a educației.

Citește aici ce spunea Nistor, pentru Edupedu.ro, despre susținerea pe care federația pe care o susține o acordă reformelor în educație anunțate atât de președinție, cât și de PSD 

 


4 comments
  1. Inlocuirea propoziției “durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru” cu “anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri” – în ordinul privind structura anului școlar 2019-2020 – înseamnă dispariția unor ore pentru copiii de la liceele tehnologice și tăierea unor posturi. Nu doar propozitia a fost inlocuita, ci in paralel s-a lucrat la planurile cadru pentru clasele de liceu tehnologic si scoala profesionala. Oamenii se duc in restrangere de activitate, raman fara serviciu, iar sindicatele nu schiteaza nici o miscare ! Ele pe cine apara ? Propriile beneficii sau pe salariatii pe care ii reprezinta si de la care iau cotizatii ? Vad ca nu exista nici o luare de pozitie drastica in aceasta problema !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile din Turcia au fost închise pentru o săptămână, după cutremur, pentru ca oamenii din toate provinciile să poată participa la acțiunile de intervenție și umanitare / UNICEF atrage atenția asupra riscurilor cu care se confruntă mii de copii din Turcia și Siria, în urma dezastrului

Educația a fost suspendată, marți după-amiază, în toată Turcia, până pe 13 februarie, în urma devastatorului cutremur de 7,8 grade pe scara Richter, al cărui bilanț se ridică până acum…
Vezi articolul

Cel mai mare sindicat din educație anunță proteste și amenință Guvernul Ciucă cu pichetări “inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de decizie din București”, dacă nu acordă personalului nedidactic sporul pentru condiții de muncă. FSLI: Condamnăm discriminarea uriașă pe care o fac guvernanții în rândul bugetarilor

Cel mai mare sindicat din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, amenință Guvernul Ciucă cu proteste în stradă “la nivelul întregii țări, inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de…
Vezi articolul

Colegiul Mihai Viteazul din București intră de marți în scenariul roșu. Directorul colegiului, Sever Popa: Am înregistrat 4 cazuri, în rândul elevilor / Predarea online este sarcina cea mai dificilă pentru profesorii obișnuiți să lucreze față în față

Colegiul Național Mihai Viteazul din București intră de marți, 6 octombrie, în scenariul roșu de funcționare, care înseamnă cursuri exclusiv online. Directorul Colegiului, Sever Popa, a declarat pentru Edupedu.ro că…
Vezi articolul

Profesoara Lidia Ristea își invită colegii la Săptămâna programării în UE: Elevii își vor dezvolta abilitățile de vorbire în limba engleză, gândirea critică, algoritmică și vor învăța câteva limbaje de programare (P)

Ediția din acest an a Săptămânii UE a programării are loc în perioada 7-22 octombrie. Aruncăm o privire asupra impactului inițiativei în România, prin ochii profesorului îndrumător al Săptămânii UE a…
Vezi articolul

O profesoară a Universității din București a demisionat din cauza școlii în pandemie: Viitorii absolvenți de la Biologie, care vor efectua analize medicale sau vor certifica siguranța alimentelor, au fost privați de pregătirea practică în laborator / Ce spune Universitatea

O profesoară a Universității din București, Lector Dr. Oana Iftime, și-a anunțat, la începutul acestei luni, demisia din instituția de învățământ, din cauza condițiilor în care s-a desfășurat predarea în…
Vezi articolul