Planeta Marte a avut în trecut o climă ciclică, asemănătoare anotimpurilor, propice vieții – studiu pe date de la roverul Curiosity

454 de vizualizări
Foto: nasa.mars.gov
O nouă dovadă conform căreia viaţa pe Marte era posibilă în trecutul îndepărtat: roverul Curiosity a descoperit mărturii ale unei clime ciclice, cu anotimpuri uscate şi umede alternante, un mediu similar celui de pe Pământ şi, prin urmare, propice apariţiei organismelor vii, conform unui studiu publicat miercuri, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Planeta roşie”, a cărei climă actuală este extrem de aridă, a avut în urmă cu miliarde de ani râuri şi lacuri din abundenţă, care s-au evaporat.

Însă, spre deosebire de Pământ, suprafaţa planetei Marte nu este reînnoită prin tectonica plăcilor, iar urmele acestor terenuri străvechi au fost bine conservate.

Roverul Curiosity al agenţiei spaţiale americane NASA explorează din 2012 unul dintre aceste terenuri, uriaşul crater Gale şi muntele său înalt de 6 kilometri, format din straturi sedimentare. „Am înţeles rapid că lucrăm în depozitele de lacuri şi râuri, dar nu ştiam cu ce fel de climă să le asociem”, a declarat pentru AFP William Rapin de la Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNRS) din Franţa, autor principal al studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature, conform Agerpres.

Marte este posibil să fi fost o planetă îngheţată, unde o erupţie vulcanică a încălzit brusc clima şi a declanşat formarea apei lichide, a adăugat acest planetolog de la Institutul de cercetări în astrofizică şi planetologie (Universitatea Toulouse III – Paul Sabatier) care a participat la cercetări alături de Laboratorul de geologie din Lyon şi colegi americani şi canadieni.

Pe măsură ce a escaladat lent versantul muntelui, Curiosity a dat peste depozite de sare cu modele hexagonale, pe un sol cu o vechime de 3,8 până la 3,6 miliarde de ani.

Analiza terenului, cu instrumentele americane MastCam şi franco-americane ChemCam cu care este dotat roverul, a demonstrat că era vorba despre crăpături în solul arid. „Când un lac seacă, solul crapă, iar când se rehidratează, crăpăturile se ‘vindecă’ „, a explicat William Rapin.

Dacă acest proces se repetă în mod regulat, crăpăturile iau formă hexagonală, asemănător modelelor observate în vechile bazine terestre, în timpul procesului sezonier de secare, mai scrie sursa citată.

De la inert la viu

Prin urmare, aceasta este „prima dovadă tangibilă conform căreia Marte avea o climă ciclică”, potrivit cercetătorului.

Ca şi pe Pământ, anotimpurile secetoase şi cele umede se succedau la intervale regulate, în urmă cu mai bine de trei miliarde de ani. Şi pe o perioadă suficient de lungă – de câteva milioane de ani – pentru ca viaţa să se dezvolte.

O astfel de climă reprezintă una dintre condiţiile esenţiale ca materia organică să treacă de la starea inertă la cea vie. „Curiosity a detectat deja prezenţa unor molecule organice simple care se puteau forma prin procese geologice sau biologice”, a detaliat CNRS într-un comunicat. Spre exemplu aminoacizi, care uneori se combină pentru a forma molecule mai complexe şi constitutive ale organismelor vii, precum ARN sau ADN.

Cu toate acestea, un asemenea proces are nevoie de cicluri pentru a se forma, după cum au indicat experimente independente din laborator, a precizat CNRS. „Într-o lume prea aridă, aceste molecule nu au niciodată ocazia să se formeze; şi nici într-o lume prea umedă”, a explicat planetologul.

„Planeta roşie” poseda, aşadar, echilibrul necesar dezvoltării formelor de viaţă. Ce fel de forme de viaţă? Oamenii de ştiinţă se gândesc la microorganisme unicelulare primitive, cum ar fi arhee sau bacterii, strămoşii noştri cei mai îndepărtaţi, potrivit Agerpres.

Modul în care aceştia au apărut pe Pământ rămâne un mister, tectonica plăcilor ştergând urmele celor mai vechi fosile. „Ceea ce ne lipseşte pe Pământ este odiseea originilor vieţii la nivel molecular”, a comentat William Rapin.

Marte şi-a conservat vestiigiile şi acest lucru ar putea contribui la înţelegerea a ceea ce s-a petrecut pe planeta noastră la începuturile sale. Desigur, dacă se va dovedi că forme de viaţă au apărut efectiv pe Marte – de unde, conform unor teorii, ar fi putut ajunge pe Pământ -, ceea ce misiuni de explorare precum Curiosity sau Perseverance încearcă să descopere.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele sociale pentru studenți, tarifele reduse pentru transport și susținerea centrelor de consiliere și orientare în carieră, toate prevăzute de lege, nu mai figurează ca măsuri-cheie în Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar, adoptat miercuri de guvern

Trei prevederi din Legea învățământului superior, pentru care se asigură finanțare de la bugetul de stat, nu mai figurează printre măsurile-cheie incluse în Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar…
Vezi articolul

Procedura de adaptare a examenelor pentru elevii cu tulburări de auz, văz, învățare și din spectrul autist a fost aprobată de minister

Ministerul Educației anunță că a aprobat procedura cerută de asociațiile pentru dreturile copiilor, prin care sunt asigurate la examenele naționale condițiile adaptate pentru elevii cu deficiențe de vedere/deficienţe de auz/tulburare de spectru…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ordin de ministru care confirmă că în acest an se plătesc atât tranșele restante din 2025, cât și cele scadente pentru 2026 din hotărârile judecătorești câștigate de profesori, trimis la Monitorul Oficial

Ministerul Educației și Cercetării a emis și apropbat ordinul care stabilește procedura de plată a hotărârilor judecătorești definitive câștigate de profesori, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. Actul normativ a fost…
Vezi articolul