Plângere penală împotriva conducerii Colegiului Șincai din București, depusă de primarul sectorului 4: Daniel Băluță acuză ascunderea unui caz de infectare cu coronavirus

5.610 vizualizări
Foto: captură – Google Maps
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a dispus ca împotriva conducerii Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din București “să fie înaintată, în regim de urgență, o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, anunță Primăria Sectorului 4 într-un comunicat de presă. Primăria acuză conducerea unității de învățământ că “nu au raportat un caz de infectare cu SARS-COV-2, situație care ar fi generat, conform cadrului normativ în vigoare, intrarea în scenariul roșu de funcționare”.

Primăria susține că a trimis Corpul de Control să verifice mai multe “sesizări primite din partea unor părinți”, iar “în timpul activității, angajații autorității locale au fost agresați verbal de către directorul adjunct și directorul colegiului în încercarea de a bloca activitățile de control”, motiv pentru care ar urma să depună, “în cursul zilei de mâine, 2 octombrie 2020, plângeri penale pentru ultraj”.

  • Amintim că între Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București și edilul social-democrat au existat disensiuni și în trecut, când instituția de învățământ era condusă de Silvia Mușătoiu. Aceasta a anunțat public anul trecut că refuză să semneze contractul de management administrativ-financiar cu primarul sectorului 4, Daniel Băluță, pentru că acel contract ar fi fost modificat față de forma originală, adoptată de ministerul Educației.
  • Directorul de atunci al Colegiului Șincai avertiza că dacă ar semna, ar trebui să deruleze toate achizițiile numai după semnătura primarului și doar prin firmele agreate de acesta la prețuri mult mai mari.
  • Până de curând, Silvia Mușătoiu a fost consilier al ministrului liberal al educației Monica Anisie
Comunicatul integral al Primăriei Sector 4:

“Plângere penală pentru conducerea Colegiului Național „Gheorghe Șincai”

Ca urmare a mai multor sesizări primite din partea unor părinți ai copiilor înscriși la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, membrii ai Direcției Corp Control din cadrul Primăriei Sectorului 4 au efectuat, astăzi, un control în urma căruia s-a constatat faptul că persoanele din conducerea unității de învățământ menționate nu au raportat un caz de infectare cu SARS-COV-2, situație care ar fi generat, conform cadrului normativ în vigoare, intrarea în scenariul roșu de funcționare.

Potrivit informațiilor obținute de membrii Corpului de Control, acest aspect era cunoscut la nivelul Consiliului de Administrație al școlii încă de ieri, 30 septembrie 2020.

Întrucât acest aspect contravine tuturor normelor legale și sanitare aplicabile, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a dispus ca împotriva conducerii colegiului să fie înaintată, în regim de urgență, o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

De asemenea, având în vedere faptul că în timpul activității, angajații autorității locale au fost agresați verbal de către directorul adjunct și directorul colegiului în încercarea de a bloca activitățile de control, aceștia vor depune, în cursul zilei de mâine, 2 octombrie 2020, plângeri penale pentru ultraj.

Având în vedere nevoia de a gestiona în timp util toate măsurile preventive și de combatere a efectelor pandemiei cu Covid – 19, adresăm conducătorilor tututor unităților de învățământ un apel la responsabilitate și rugămintea de a raporta în timp real fiecare confirmare a infectării cu SARS-COV-2 în rândul elevilor și al angajaților școlilor.

Biroul de presă”


1 comment
  1. Mai lăsați politica și minciunile dna Mușătoiu. Cazul de Covid este dovedit și faptul că liceul este în paragină este evident.
    Dl Băluță a dovedit la mii de oameni ceea ce este în stare, spre deosebire de dvs care, pe unde ați fost, ați făcut doar scandal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Start în aventura cunoașterii Universului – o nouă disciplină opțională introdusă la școala primară din anul 2022-2023. Elevii vor putea învăța de ce există zile și nopți, ce fac roboții spațiali și rachetele, ce este o eclipsă sau o constelație și la ce e bun costumul de astronaut

Ce este un cosmonaut și de ce are costum special, cât zboară o rachetă, cum se propagă sunetul și lumina și cum se adaptează fauna și flora la schimbarea anotimpurilor,…
Vezi articolul