Studiu: Plantele emit sunete înalte când sunt stresate, la frecvențe pe care oamenii nu le percep

658 de vizualizări
Foto: © Sagar Simkhada | Dreamstime.com
Plantele “vorbesc”, dar oamenii nu au ştiut acest lucru deoarece frecvenţa este prea înaltă pentru urechea umană, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Tel Aviv, care au reuşit să înregistreze şi să analizeze astfel de sunete pentru prima dată, relatează vineri UPI, conform Agerpres.

Studiul israelian despre sunetele pe care le produc plantele a fost publicat joi în revista ştiinţifică Cell.

Cercetarea, condusă de Lilach Hadany de la Şcoala de Ştiinţă a Plantelor şi Securitate Alimentară din cadrul Facultăţii de Ştiinţele Vieţii din Tel Aviv, a constatat că plantele emit adesea sunete ultrasonice, de cele mai multe ori atunci când sunt stresate, potrivit sursei citate.

Autorii au reuşit să înregistreze sunetul, asemănător cu cel produs de popcorn, în mare parte la roşii şi plantele de tutun. Ei au identificat, de asemenea, sunete produse de cactuşi, porumb şi grâu.

Conform Agerpres, chiar dacă sunetele sunt emise la aproximativ acelaşi volum ca vocea umană, ele au frecvenţe atât de înalte încât nu sunt niciodată captate de urechea oamenilor, au afirmat cercetătorii.

“Am descoperit că plantele emit de obicei sunete atunci când sunt stresate şi că fiecare plantă şi fiecare tip de stres este asociat cu un sunet identificabil specific”, au spus cercetătorii.

“Deşi sunt imperceptibile pentru urechea umană, sunetele emise de plante pot fi probabil auzite de diferite animale, precum liliecii, şoarecii şi insectele”, au afirmat autorii studiului.

În prima etapă a studiului, cercetătorii au pus plante într-o cutie acustică dintr-un subsol izolat, fără zgomot de fond. Microfoane cu ultrasunete care înregistrează sunete la frecvenţe cuprinse între 20 şi 250 kilohertzi au fost configurate pentru a întregistra. Frecvenţa maximă detectată de un adult este de aproximativ 16 kilohertzi, mai transmite agenția națională de presă.

Înregistrările au fost analizate de algoritmi de învăţare automată special dezvoltaţi care au învăţat cum să facă distincţia între diferite plante şi diferite tipuri de sunete. În cele din urmă, din înregistrări s-a putut identifica planta şi determina tipul şi nivelul de stres.

“În acest studiu, am rezolvat o controversă ştiinţifică foarte veche: am demonstrat că plantele emit sunete”, a spus Hadany.

“Descoperirile noastre sugerează că lumea din jurul nostru este plină de sunete de plante şi că aceste sunete conţin informaţii – de exemplu, despre deficitul de apă sau răni”, a mai spus ea.

“Presupunem că în natură sunetele emise de plante sunt detectate de creaturi din apropiere, cum ar fi liliecii, rozătoarele, diverse insecte şi, posibil, de asemenea, de alte plante – care pot auzi frecvenţele înalte şi pot obţine informaţii relevante”, a mai spus ea, mai informează sursa citată.

Foto: © Sagar Simkhada | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avem nevoie de o intervenție pe trei paliere, investiția în profesori, infrastructură, ajutor dat elevilor și studenților, replica Ligiei Deca la studiul Erste, potrivit căruia un copil născut astăzi în România își atinge doar 58% din potențialul productiv

Un copil născut astăzi în România este de așteptat să atingă doar 58% din potențialul său productiv ca adult, față de 100% la sută dacă ar primi o educație și…
Vezi articolul