PNL București: Mai multe școli din Capitală sunt în șantier, elevii sunt mutați în altele, iar 170 de clădiri sunt cu risc seismic

144 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Critici dure la adresa primăriilor de sectoare și Generală din Capitală, potrivit unui comunicat  al organizației de București a Partidului Național Liberal. „În ultimele zile s-au făcut o serie de cârpeli superficiale pentru a putea deschide școlile la data de 9 septembrie”, susțin liberalii. În document sunt date exemple de coli care nu vor putea deschide porțile pentru elevi pentru că sunt în șantier.

„Licitațiile au fost făcute în bătaie de joc, lucrările nu sunt terminate”, susțin reprezentanții PNL, care dau exemplu trei unități de învățământ:

  • Grădinița nr. 35,
  • Grădinița nr. 53 și
  • două grupe de program normal din cadrul Școlii gimnaziale nr. 13

Aceștia spun că în primele două unități, cursurile vor debuta pe data de 23 septembrie, în ultima situație, cursurile vor începe pe 16 septembrie, potrivit comunicatului PNL.

Pe lângă acestea, în sectorul 3, la Liceul Teoretic Benjamin Franklin, „elevii vor începe anul școlar printre moloz și lucrări neterminate”, potrivit comunicatului citat. La Școala nr. 32 din sectorul 2 „nu sunt condiții să se înceapă cursurile”, mai precizează PNL.

„Investițiile în infrastructura de educație la nivelul capitalei, sunt pentru administrația PSD la coada listei de priorități. Rectificările bugetare din vară au luat bani de la părinți și copii și i-au realocat pentru “panseluțe”. Copiii din grădinițele aglomerate nu vor avea nici anul acesta noi facilități. 4 grădinițe noi au rămas cu doar 2% din bugetul inițial. Părinții cărora li s-a promis after-school sunt lăsați să aștepte încă un an pentru că after-school-urile promise au rămas cu doar 10% din bugetul stabilit inițial,” se mai arată în comunicat.

Situația școlilor cu risc seismic

„În anul școlar 2019-2020, peste 170 de școli, grădinițe, licee și facultăți se află în clădiri cu risc seismic, potrivit raportului ISU București. Administrația PSD pune în pericol, zi de zi, peste 38.383 de preşcolari, elevi, studenţi şi cadre didactice care ar putea fi afectate de seism.

De la riscuri majore, la riscuri mai mici, însă la fel de grave, școlile bucureștene suferă și la capitolul igienă. În școlile din Capitala României, toaletele nu au săpun și nici hârtie igienică, materialele consumabile lipsesc, sunt insuficiente și, foarte grav, se livrează pe contracte cu dedicație. Pentru cele mai mărunte achiziții, directorii de școli se umilesc la Primărie sau trebuie să suporte firme incompetente impuse. Sectorul 4 este cel mai grăitor exemplu. Aici, primarul PSD obligă directorii de școli să-i ceară acordul pentru orice achiziție.
Bucureștiul dispune de resurse suficiente. Din păcate banii au încăput pe mâna unor incompetenți pe care, cel mai probabil, îi vom vedea mâine dimineață, lăudându-se la câte o festivitate de deschidere a anului școlar 2019″

Chiar dacă suntem în opoziție, nu putem să nu fim profund îngrijorați pentru starea în care învățământul se află. Infrastructura în educație este baza unei educații de calitate, iar această infrastructură a fost adusă într-o stare deplorabilă de administrația PSD. PNL București regretă situația în care mii de cadre didactice și zeci de mii de copii și familiile lor vor fi obligați să lucreze și să învețe la începutul anului școlar 2019-2010, declară Violeta Alexandru, Președinte PNL București.

“Știm că faceți eforturi să suportați și în acest an incompetența administrației. Și mulțumim tuturor elevilor și dascălilor, care în pofida unui sistem care doar pune piedici, aleg să facă performanță. Vă dorim un an școlar în care să vă facă plăcere învățatul”, încheie comunicatul PNL București.

FOTO: pexels.com


1 comment
  1. De fapt, adevarul este ca PNL Bucuresti a încropit la repezeală un comunicat ca sa pară preocupat de soarta elevilor din Bucuresti.
    Una dintre cele mai urâte situații este in sectorul 2, acolo unde 2 colegii importante ale țării vor fi nevoite ca, măcar un an, sa împartă aceeasi cladire.
    Nici părinții din Cosbuc, nici cei din Viteazu nu au fost defel informati despre aceasta situatie.
    Zvonuri că se va întâmpla acest lucru au circulat neoficial in primavara anului trecut, dar, oficial, s-a spus că problema s-a rezolvat.
    In aceste 2 Colegii importante, cu mii de elevi, orele si pauzele sunt micsorate cel putin un semestru, iar cercurile extracuriculare(da, se fac si din astea, contrar opiniilor “expertilor”) sunt in pericol de a nu se mai face , din lipsa de spatiu.
    Clasele de gimnaziu din Cosbuc vor invata in clădirea Facultății de Instalații, adică vor fi copii de 10-15 ani alături de tineri de peste 18 ani, o situație cam stranie.

    Doamna Violeta Alexandru nu a citit parerile dl-lui Bogdan Glavan, consilier pe politici liberale al dl-lui Orban, care susține,intr-un articol de pe platforma Republica, nici mai mult, nici mai putin ca in Romania nu ar trebui sa mai existe scoli de stat, comparând educatia cu producerea berii(care se produce doar in privat).
    Adică, sărăcia din tara, din școlile de la periferiile marilor orașe, din orașelele amarate si din satele pierdute, reprezentând probabil 80% din copiii de varsta școlară, nu există și bietii parinti ar trebui sa plateasca taxe de scoli private pentru accesul la educatie, dl.Glavan trăind în bucla clasei de top-middle si crezand ca toata lumea poate sa scoata 2000-3000-4000 etc de euro/copil/an.
    Sa vezi atunci analfabetism, daca ideile crete ale dl-lui consilier liberal, profesor la o universitate particulara vor ajunge in programul de guvernare asumat de PNL.
    Si asa este foarte dificil sa aduci la școală copiii din familiile sărace, muuulti intr-o tara saraca, dar sa ii mai pui pe parinti sa plateasca si o taxa, asta da solutie eficienta la dezastrul din invatamant.
    Copiii nu sunt sticle de bere, iar de educatie ar trebui, in secolul XXI, în Europa, sa beneficieze orice cetatean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Afterschool”, „breaking news” și „all-inclusive”, introduse în noul Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, lansat astăzi oficial. Directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române: A treia ediție DOOM are 3.000 de modificări

„Afterschool”, „breaking news” și „all-inclusive” sunt printre noile cuvinte incluse în ediția a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), lansat astăzi de Institutul de Lingvistică…
Vezi articolul

Alexandru Rafila, despre cazul elevului cu COVID-19: Se va face monitorizarea tuturor contacților apropiați. Faptul că cineva a fost la distanță nu înseamnă că persoana a fost expusă

„Se va face monitorizarea tuturor contacților apropiați. Faptul că cineva a fost la distanță nu înseamnă că persoana a fost expusă”, spune președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, potrivit…
Vezi articolul

Gabriela Noveanu, coordonator Național PISA 2022 de la Institutul de Științe ale Educației: Foarte mulți dintre elevii neșcolarizați sau care veneau mai greu la școală au fost aduși să dea testul PISA. În România decalajele de performanță sunt mai pregnante și performanța dintre elevi la matematică este mult afectată de statutul socio-economic

Datele PISA 2022 arată că în România rezultatele de la matematică – care au stagnat față de 2018, la ultima evaluare PISA – sunt legate de statutul socio-economic. “În România…
Vezi articolul

Profesoară de chimie: Aflu că o să închei o singură medie pe an, dar nu mi se spune dacă s-a făcut vreun studiu, care este impactul scontat / E nevoie de măsuri care să ducă la schimbarea modului de predare

În ultimii ani, cuvântul „schimbare” a ajuns să îi agaseze deopotrivă pe profesori, părinți și elevi. Anunțate cu aplomb și, deseori, cu puțin timp înainte de data implementării, schimbările nu…
Vezi articolul