Politehnica București, unde este lector candidatul Călin Georgescu, promotor al teoriilor conspirației și contestatar al unor evidențe științifice, spune că „susține libertatea de exprimare a membrilor săi”: Implicarea în activități politice e „un drept personal” al cadrelor didactice / Instituția încurajează societatea să participe activ și responsabil la vot

11.763 de vizualizări
Universitatea Politehnica București / Foto: Facebook Universitatea Politehnica din Bucuresti
Politehnica București, universitate care operează și Centrul universitar din Pitești unde candidatul Călin Georgescu, figurează ca lector, a emis, joi, un comunicat de presă în care arată că este o instituție „apolitică și imparțială” și ai cărei membri au „dreptul personal” de a se implica în activități politice. Politehnica afirmă că opiniile și declarațiile membrilor comunității sale „trebuie înțelese ca strict personale, nereflectând poziția instituției, fiind separate de misiunea academică”. 
  • Călin Georgescu lucrează la universitatea din Pitești din 2021, fiind în prezent lector. Universitatea locală a trecut, în 2023, ca centru universitar sub umbrela Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Instituția de învățământ superior a fost sesizată imediat după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale cu privire la teoriile conspirației promovate de Călin Georgescu, aprecierile lui față de apă ca „informație” sau teoriile despre piramidele egiptene.

În comunicatul de joi, Politehnica începe prin a transmite că este o „instituție academică modernă, cu o tradiție îndelungată în promovarea excelenței în educație, cercetare și inovare, bazată pe valori fundamentale precum integritatea, imparțialitatea și respectul pentru diversitate de opinii”. 

Universitatea merge mai departe vorbind despre implicarea cadrelor didactice în activități politice, prezentat drept „un drept personal”. Și spune că „orice opinii sau declarații publice făcute de membrii comunității noastre trebuie înțelese ca strict personale, nereflectând poziția instituției, fiind separate de misiunea academică”.

Politehnica își declară neutralitatea, fiind „neangajată în susținerea vreunui candidat sau a vreunei formațiuni politice”. 

Și spune că își „reafirmă angajamentul față de principiile consacrate în Carta Universitară, precum responsabilitatea socială, promovarea dialogului constructiv, respectarea valorilor democratice și ale universităților europene”.

Fără a face vreo trimitere directă la teoriile conspirației și formulele de contestare a științei din campania lui Călin Georgescu, Politehnica București arată că „misiunea sa principală este de a forma profesioniști și cetățeni responsabili, capabili să contribuie la dezvoltarea societății românești prin cunoaștere, inovație și spirit civic”.

„Politehnica București încurajează comunitatea universitară și întreaga societate să participe activ și responsabil la procesele democratice, respectând valorile pluralismului, ale respectului reciproc și ale implicării civice. Instituția noastră își va continua activitatea academică și de cercetare cu același angajament pentru excelență și imparțialitate”, potrivit comunicatului transmis de instituție.

Comunicatul integral:


7 comments
  1. deja devenise penibil ca Poli tace… ar fi interesant de stiut in urma carui concurs a fost angajat acest personaj

  2. Pe ce baza a devenit lector la 62 de ani ca nu este bun nici de asistent?!!

  3. Serios? Cand una care era invatatoare a fost filmata dansand pe manele, decent, de altfel, ati ridicat anatema asupra ei ca strica imaginea scolii. Dar pe-asta, de emite elucubratii cu puternic accent legionar si comemoreaza legionarii nu-l vede nimeni. Doar isi exprima propria parere, nu? Stimabile decan care esti decan, la catai decanul esti nu stii ca exista un articol in lege care pedepseste fix afiematii de genul? Il tineti pe asta in palme in loc sa-l reexaminati psihic? Studentii ies in strada si ‘neata le ceri sa asculte tampeniile conspirationiste ale unui profesor dintr-o universitate TEHNICA???

  4. Politehnica București, unde este lector candidatul Călin Georgescu, promotor al teoriilor conspirației și contestatar al unor evidențe științifice, spune că „susține libertatea de exprimare a membrilor săi”: Implicarea în activități politice e „un drept personal” al cadrelor didactice .

    Zăuuuu? De chestii politice e vorba sau de un neica nimeni numit lector – a dat vreun concurs, dacă da, să ne spună cînd a fost publicat în MOf și ce punctaj a avut și cine a compus comisia. De asemeni, dacă s-a mai prezentat cineva? Are articole cotate internațional? Să le vedem tovarăși. Poate publică în ”Nature” și să știm și noi.

  5. Rușine Politehnicii! Cum a ajuns lector cineva care susține că apa nu e H2O? ce articole cotate internațional are individul ăsta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Legile Educaţiei 2022-2023 reprezintă un moment ratat, consideră doi parlamentari USR: Ce analize stau la baza propunerilor dacă, după Cîmpeanu, bacalaureatul trebuie să aibă doar o probă grilă din toate materiile, iar după Deca, examenul are cinci probe distincte?

„Legile Educaţiei 2022-2023 reprezintă un moment ratat, un studiu de caz despre cum nu se face legislație, cum este ocolită transparența și cum oamenii nepotriviți sunt mandatați să gestioneze educația…
Vezi articolul

Pregătirea profesorilor să fie decisă de fiecare universitate. Să n-avem un singur model, ci mai multe, propune ministrul Educației, Daniel David, printre altele, în dezbaterea privind masterul didactic

Ministrul Educației Daniel David, propune în discuțiile actuale privind masterul didactic, „să avem traiectorii diferite, adică să n-avem un singur model (…) să lăsăm fiecare universitate să-și aleagă unul dintre…
Vezi articolul

Luciana Antoci, consilier de stat la Guvern: Cred că este seducător pentru fiecare elev să aibă profesori open minded, care aduc la clasă și valorifică avantajele acestor noi descoperiri digitale / Foarte puțini dintre studenții care aspiră pentru o carieră pedagogică au în universități astăzi posibilitatea să se formeze pe acest segment

Luciana Antoci, consiliera de stat responsabilă cu domeniul educație în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Ilie Bolojan, a declarat că „este seducător pentru fiecare elev să aibă profesori open minded, care aduc…
Vezi articolul

Avem elevi cu rezultate foarte bune la învățătură, dar care la examenele naționale obțin o notă mică, spune Nicoleta Lițoiu, purtător de cuvânt al ISJ Dolj: Ei nu sunt obișnuiți să-și gestioneze aceste emoții care apar pe parcursul desfășurării examenului național. Sunt foarte importante simulările

„Avem elevi cu rezultate foarte bune la învățătură, dar care la examenele naționale obțin o notă mică”, a declarat Nicoleta Lițoiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, pentru…
Vezi articolul

Vacanța „pe termen nedefinit”, anunțată de președintele Iohannis, criticată de reprezentanții Federației Asociațiilor de Părinți: Nu avem siguranța că peste 2 săptămâni situația se va îmbunătăți / Prin eliminarea educației online, condamnă toți elevii din România la ignoranță, fără nicio bază și justificare științifică

Federația Națională a Părinților își exprimă totalul dezacord cu privire la anunțul deciziei ca toți elevii să se afle în vacanță școlară, începând cu data de 25.10.2021, precizează Federația EDUPART…
Vezi articolul