Poliția – chemată la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București, spune unul dintre membrii comisiei de interviu pentru postul de director. Acesta reclamă o „tentativă de fraudare a examenului” și spune că va sesiza DNA

6.515 vizualizări
Foto: captură – Google Maps
Un membru al comisiei de evaluare în proba de interviu pentru postul de director de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București susține că a chemat poliția, reclamând o tentativă de fraudare a examenului. Miercuri, în ultima zi în care se poate da concursul, conform calendarului oficial, comisia s-a reunit din nou pentru intervievarea candidaților, după mai multe amânări. Membrul respectiv, Tudor Dobrescu, reprezentant al Consiliului Local Sector 3, a spus pentru Edupedu.ro că sunat la 112 pentru a reclama fraudarea examenului, după ce o candidată care a fost deja intervievată și notată s-a prezentat pentru reevaluare.
  • UPDATE La scurtă vreme după publicarea acestui articol, miercuri la prânz, Tudor Dobrescu a spus pentru Edupedu.ro că poliția s-a prezentat și a constatat situația, iar el a plecat apoi de la locul de desfășurare a interviurilor, urmând să redacteze o reclamație la DNA pe tema acestui caz. El a spus că, până în momentul plecării, nu îi văzuse pe ceilalți trei candidați, ci doar pe candidata despre care el apreciază că nu ar fi trebuit să se prezinte deloc.

Tudor Dobrescu spusese, marți, pentru Edupedu.ro că a semnalat nereguli în cadrul acestui concurs, legate în principal de faptul că există presiuni pentru ca o candidată la funcția de director, care a fost deja intervievată și notată cu o notă insuficientă pentru a trece examenul, să se prezinte din nou la evaluare – situație semnalată inițial aici. Detalii despre declarațiile membrului comisiei citat – aici. Un alt punct de vedere, al unui reprezentant al părinților – aici

Miercuri, după ce comisia s-a reunit pentru o ultimă încercare de a ține interviurile reprogramate, Tudor Dobrescu a indicat, pentru Edupedu.ro, că respectiva candidată a revenit. El a arătat că a atras atenția că nu ar fi valabilă reevaluarea acesteia. “Am refuzat să particip la această activitate. Am sunat la 112 să reclam fraudarea examenului. Așteptăm poliția”, a afirmat Tudor Dobrescu.

Edupedu.ro a încercat să-l contacteze pe noul șef al comisiei de interviu, Adrian Cozma, încă acesta nu a răspuns apelului. Vom reveni.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderii sindicali, Marius Nistor și Simion Hăncescu, după măsurile de austeritate anunțate pentru Educație: Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare / Să nu fim tot noi sacrificații „de serviciu”

Liderii sindicali Simion Hăncescu și Marius Nistor au spus că trebuie „o mobilizare masivă a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare”, dacă nu se…
Vezi articolul
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com

Precizările Ministerului Educației referitoare la bursa socială medicală: Nu se acordă la grădiniță. La școală, părinții nu trebuie să aleagă între bursa medicală și drepturile pentru CES

La începutul anului școlar, mai mulți părinți ne-au cerut informații suplimentare legate de bursele sociale medicale, dacă se acordă la grădiniță și dacă părinții trebuie să aleagă între bursa medicală…
Vezi articolul

Admiterea la liceu „prin alunecare”, în școli în care elevii au ajuns în urma repartizării, nu a dorinței lor, plus pregătirea pentru meserii vechi – indicate de Măriuca Talpeș, de la Coaliția pentru Dezvoltarea României, drept cauze pentru care „condamnăm o jumătate de generație să fie șomeră în viitor” / 52% intră la liceu sub nota 6, considerat pragul nivelului 2 din PISA, al analfabetismului funcțional – analiză

Cifrele pe anul trecut, prezentate de Măriuca Talpeș, arată că 52% dintre elevii absolvenți de clasa a VIII-a intră cu media minimă admisă, de 6. Aceștia ajung în învățământul tehnologic…
Vezi articolul

Pentru grădinițe și creșe, toaletele sunt comune pentru băieți și fete și nu au pereți despărțitori, potrivit normelor de igienă aprobate prin ordin al Ministerului Sănătății

Grupurile sanitare fără ziduri despărţitoare prezentate de primarul Craiovei pe Facebook au stârnit un val de reacţii din partea cetăţenilor, însă normele în vigoare nu prevăd pereți despărțitori și specifică…
Vezi articolul