Povestea italianului care a absolvit facultatea la 96 de ani – „Vecinii mă întrebau: de ce te mai agiți, la vârsta ta? Nu înțelegeau cât e de important să-ți îndeplinești un vis”

2.385 de vizualizări
Giuseppe Paterno la primirea diplomei / Sursa: Captura Youtube – La Repubblica
Italianul Giuseppe Paternò și-a dorit să meargă la universitate încă de pe când copilărea în Sicilia, în anii 1930. N-a putut să o facă de-a lungul deceniilor, din cauza sărăciei, războiului și nevoii de a-și întreține familia, dar acum, la 96 de ani, și-a realizat visul, devenind, la capătul unui an universitar afectat de epidemia de Covid, cel mai bătrân absolvent de facultate din Italia, potrivit The Guardian. Paternò, fost muncitor feroviar și veteran al celui de-al doilea război mondial, a absolvit studiile de filosofie la Universitatea din Palermo.

Publicația britanică îl citează pe Paternò, cel mai mare dintr-un grup de șapte frați, spunând că „studiul a fost mereu cea mai mare aspirație a mea, dar familia nu a putut să-mi plătească educația. Am fost o familie mare și foarte săracă”.

El a început să muncească de mic, la o berărie din Palermo, a fost telegrafist pentru pentru armata italiană în timpul războiului mondial, apoi s-a angajat ca muncitor feroviar, slujbă care nu i-a plăcut, dar pe care a urmat-o pentru a-și putea întreține familia. A absolvit liceul la seral, la vârsta de 31 de ani.

Bătrânul s-a înscris la Filosofie, la Universitatea din Palermo, în 2017, iar despre aceste studii spune:

  • „Mă trezeam la șase dimineața ca să studiez. Foloseam o veche mașină de scris, pentru a scrie lucrăriile. Mă odihneam după-amiaza, iar seara învățam din nou, până la miezul nopții. Vecinii mă întrebau: „De ce te mai agiți, la vârsta ta? Dar ei nu înțelegeau cât de important e să-ți îndeplinești un vis, indiferent de vârstă.”

Înaintea ultimelor examene, pandemia Covid-19 risca să îi blocheze absolvirea, iar cursurile s-au mutat pe platforme de învățare la distanță, fapt pentru care Paternò a trebuit să se obișnuiască și cu acestea. Fiul său i-a zis să amâne cursurile până la toamnă, dar l-a refuzat, gândindu-se la vârsta sa înaintată.

Când a absolvit – primul din grupa sa – el a descris momentul drept unul dintre cele mai fericite din viața sa. Iar acum și-a stabilit un nou obiectiv: „Mă gândesc să urmez un master. Mama a trăit până la 100 de ani. Dacă numerele și genetica țin cu mine, mai am patru ani.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Seminare pe tema numerologiei pentru profesori „nu ar trebui să constituie o prioritate pentru factorii decizionali de la nivel teritorial” – Consiliul Județean al Elevilor Galați

Consiliul Județean al Elevilor Galați își exprimă nemulțumirea față de inițiativa Inspectorului Școlar General, Selena Costea, care a transmis o adresă oficială către toate unitățile de învățământ din județul Galați,…
Vezi articolul
Auxiliarele pentru elevi - programul Școala după Școală

Școlile din București care vor să participe la programul Școală după Școală trebuie să trimită oferta educațională către ISMB, până în 16 mai 2025. Procedura, elaborată după vechea metodologie pentru că cea nouă are o întârziere de peste un an / Model de cerere de înscriere și de contract între școală și părinți

Înscrierea în Programul Școală după Școală 2025-2026 se face pe tot parcursul anului școlar pentru un program care funcționează deja și la începerea anului școlar pentru unul nou, potrivit procedurii…
Vezi articolul

INTERVIU Ana-Maria Cazan, decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov: Un profesor debutant are nevoie de foarte mult sprijin. Realitatea din școală presupune și cum să faci față anumitor tipologii de elevi care nu se încadrează în ceea ce am învățat din manuale

Un profesor debutant „are nevoie de foarte mult sprijin în primele etape ale carierei”, declară decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov, Ana-Maria Cazan,…
Vezi articolul

Directorii de școli reacționează la măsurile Guvernului Bolojan. Asociația CEMS: Nu vrem să ni se pună în brațe, fără vină, problema deficitului, fără putere de acțiune

Directorii de școli critică propunerile de reforme incluse în noul program de guvernare. Reprezentanții asociației „Comunitatea pentru excelență în management școlar” (CEMS) afirmă, prin intermediul unui comunicat de presă, că…
Vezi articolul

Germania sprijină cu peste o jumătate de milion de euro profesorii din învăţământul în limba germană din România. „Profesorii noştri sunt cei mai importanţi ambasadori” – directorul general al Fundaţiei Saxonia

Germania finanţează şi în acest an proiectul „Susţinerea cadrelor didactice din învăţământul în limbă germană din România”, suma alocată fiind de 505.000 de euro, anunță Ambasada Germaniei la Bucureşti citată…
Vezi articolul