Proiect susținut de Asociația SuperTeach

Povestea profesoarei de istorie pe care viața a dus-o în locul potrivit: “Când ajungi să vezi posibilul în imposibil, simți că ți-ai găsit vocația”

2.519 vizualizări
Foto: SuperTeach
Loredana Ciocoiu este profesor de istorie și educație socială în orașul Sânnicolau Mare din județul Timiș. A intrat în învățământ în 2012, iar din 2014 predă istoria la Școala Gimnazială nr. 1 Theodor Bucurescu din același oraș. “Cumva așa m-a dus drumul. Însă cei care m-au motivat, de fapt, au fost copiii mei. Am început să-mi construiesc cariera ușor diferit. Primul meu job a fost cel de mamă”, mărturisește Loredana. 

„Vibe-ul cu care intru în clasă îl transmit și elevilor. Este o mare răspundere”

Loredana Ciocoiu, profesor de istorie și educație socială în Sânnicolau Mare

Absolventă a unui liceu cu profil uman, istorie – științe sociale, nu știa ce ar fi putut să facă în continuare, ori ce anume i se potrivea, de fapt, dar simțea cumva că toate lucrurile se așezau firesc în viața ei. Astăzi, la aproape un deceniu de activitate în învățământ, Loredana crede că orice problemă s-ar ivi, dimineața, atunci când pășește în sala de clasă, uită tot și simte că locul ei este la catedră, în fața elevilor. “Văd asta în ochii lor. Vibe-ul cu care intru în clasă îl transmit și elevilor. Știu, este o mare răspundere. Ca profesor de istorie aduc în fața lor aspecte ale vieții noastre, plăcute și neplăcute. Dar felul în care o fac poate să schimbe modul în care ei analizează trecutul și privesc spre viitor. Știu că pot face ca învățarea informațională să devină învățare transformațională”, punctează ea.

Cu tristețe mărturisește că învățământul românesc nu are prea multe atuuri. Mai cu seamă, dacă îl comparăm cu alte sisteme educaționale din alte țări. De pildă, din cele nordice. Și totuși, Loredana încearcă să găsească niște puncte forte educației din România. Crede, spre exemplu, că sistemul de învățământ nu poate exista fără triunghiul profesor-elev-părinți, iar într-un sistem educațional ideal, acest triunghi ar trebui să fie echilateral. Nu este cazul României, firește, dar tindem spre asta, subliniază cadrul didactic. Un alt atu îl reprezintă profesorii, care au impresia că sunt asemeni soldaților, care pleacă la luptă cu mâinile goale, dar nu renunță. Există mulți profesori dedicați în sistem, punctează Ciocoiu.

Școala românească se bazează pe memorare

Totodată, tot la capitolul atuuri ale școlii autohtone, include faptul că sistemul încă se bazează pe memorare. “Știu, am atins un punct sensibil. Deja văd sprâncene ridicate. Dar, din punctul meu de vedere, memorarea deschide copilului calea spre imaginație și gândirea abstractă, nevoia de a face asocieri. De exemplu, memoria de lungă durată, de care elevul are nevoie la examen. De asemenea, memorarea nu exclude descoperirea aptitudinilor copilului, ba dimpotrivă”, precizează ea. 

Dacă ar avea puterea de a schimba, însă, ceva în cadrul sistemului de învățământ din România, aceasta ar fi necesitatea ca fiecare elev să fie susținut de profesori, încă din clasele primare, pentru a-și descoperi stilul de învățare. Fiecare copil are propriul stil de a învăța, influențat de o sumedenie de factori. Știind cu ce tip de învățare pornește la drum, el nu va mai bâjbâi în clasa a XII-a pentru modul în care să asimileze informații pentru examenul de Bacalaureat, deoarece va memora „așa cum îi place”, nevăzând asta drept o corvoadă, ci va fi pregătit pentru o învățare continuă pe întreaga viață, nu doar pentru un examen.

“Părinții din România se îndepărtează de școală și de educația propriilor copii”

De altfel, Loredana consideră că părinții din România se îndepărtează de școală și de educația propriilor copii în momentul în care îi înscriu la „o școală bună” și îi trimit să facă meditații. Ei nu părăsesc, astfel, zona de confort și decid să nu participe prea mult la cunoașterea copiilor. Dascălul le recomandă părinților să fie mai apropiați de copii, să afle ce anume preferă ei, ce îi supără sau emoționează, ce își doresc să devină. “Sunt mulți părinți care nu cunosc aceste lucruri despre copiii lor”, punctează Loredana.

De cealaltă parte a baricadei, școala nu trebuie să se mai ascundă sub denumirea de instituție, fiind mai mult decât atât. Deseori, școala este a doua casă a copilului. Iar acasă cu toții ne simțim în siguranță.

Ne simțim acceptați, văzuți, știm că putem greși, căci este firesc să greșim. În plus, de aceea venim la școală, pentru a învăța. Dacă am fi perfecți, nu am avea nevoie de școală. “Este bine ca elevul să știe că are voie să greșească, fără să-i fie teamă: de notă, de profesor ori de părinți. Faceți un experiment și porniți într-un proiect fără teamă. Veți observa că vă vin idei deosebite, că vi se deschid drumuri și vă cresc aripi”, spune profesoara. 

Credința că „un alt tip de învățământ există” a fost cea care a determinat-o pe Loredana să caute diverse cursuri de formare și dezvoltare profesională. În 2019, o altă colegă de breaslă i-a recomandat cursul de Mentalitate Deschisă în Educație, oferit de organizația educațională SuperTeach. Și deși recunoaște că a fost sceptică inițial, după ce l-a urmat, a concluzionat că acesta s-a dovedit a fi acel curs care a făcut-o să înțeleagă că “un profesor trebuie să fie, dincolo de toate, om, apoi dascăl”. A înțeles, astfel, că morală ținută unui elev nu-i va rezolva problema acelui copil. Că ea însăși nu trebuie să fie văzută ca un profesor bun, ci să fie un dascăl bun. Că educația nu are nevoie de imagini, ci de suflete. 

Loredana mărturisește că existența unei comunități, după absolvirea cursului de Mentalitate Deschisă, a fost cea care a susținut-o ulterior în dezvoltare: “Poate că aș fi uitat tot, în caz contrar. Însă simțeam că mi-am găsit tribul. Tot ceea ce eu visam să fac, se putea. În clasă nu sunt granițe, putem să creăm punți între dascăli și elevi.” 

Absolvirea cursului și a webinariilor au fost doar începutul comunității de profesori SuperTeach, azi conturată la nivel național, care s-a dovedit a fi un real sprijin pentru membrii organizației, după cum punctează și Loredana Ciocoiu. 

“Când mi s-a propus să merg în primul team-building, primul meu gând a fost: ‘Cum, asta nu fac doar corporatiștii?’. A fost o experiență în care am continuat învățarea, în care am reușit să ne descărcăm, să cerem păreri, să ne simțim parte a unui întreg. De obicei, dascălii se întâlnesc cu toții la consiliul profesoral, unde se discută aspecte administrative. Și parcă totul se oprește acolo, iar apoi, asemeni unor roboței, ne ducem la clase ‘să ne facem treaba’.

Suntem asemeni unor pești într-un ocean. Tot ceea ce ne leagă este că stăm, uneori, la aceeași catedră și purtăm același titlu. Și totuși, suntem oameni. Avem povești și dorințe diferite, avem neîmpliniri, dar și un țel comun: ca elevul curios, vesel și creativ de astăzi să fie adultul cu valori de mâine. Cel care va ști să aleagă corect pentru că este educat să vadă măreția în celălalt. Omul conștient că viața însăși este o învățare continuă.”

Totul se învață, dar oamenii se nasc cu abilități pentru anumite lucruri, pe care trebuie să le valorizeze. Despre vocație și jobul de profesor

Loredana consideră că pentru a fi profesor trebuie să ai vocație, înainte de orice. Sigur, orice se poate învăța în viață, dar atunci când te naști să faci un anumit lucru, asta se vede în ceea ce întreprinzi. Nu îi place să ofere sfaturi – asta face parte din principiile ei de viață. Dacă ar fi să cuprindă câteva recomandări pentru colegii profesori, ele ar fi următoarele: să fie hotărâți în ceea ce fac, să învețe să refuze când simt că ceva nu li se potrivește și să aibă puterea să se retragă din joc atunci când consideră că nu mai fac față activității: „Astăzi există o plajă atât de vastă de domenii și de modalități facile să învățăm, încât nu avem voie să ne lamentăm cu întrebarea ‘Și acum ce voi face?’. Nu cred că există un om bun la toate, dar cred că, în tot acest puzzle, îmi voi găsi locul potrivit prin învățare continuă.” 

Distincțiile și premiile obținute în carieră, indiferent de domeniu, aduc recunoașterea și respectul celorlalți, dar nu și garanțiile că ne-am descoperit calea. Ele nu reprezintă puncte în care trebuie să ajungem, ci puncte din care putem să mergem mai departe. Drumul fiecăruia, atât cel personal, cât și profesional, este plin de provocări, cu împliniri, căderi și dezamăgiri, bucurii și momente de cumpănă. “Când ajungi, însă, să vezi posibilul în imposibil, poți considera că ți-ai găsit vocația”, încheie profesoara de istorie.

Despre organizația non-guvernamentală SuperTeach

SuperTeach este un proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar. Misiunea proiectului SuperTeach este ca profesorii să descopere și să dezvolte măreția din fiecare copil. Acest lucru este realizat prin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.

Asociația SuperTeach acționează pe 3 direcții: conferințe (peste 22 de conferințe în marile orașe ale țării, la care s-au adăugat peste 120 de webinarii și 16 conferințe online începând din primăvară 2020), training-uri (aproape 620 de profesori au absolvit gratuit cursul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație”, realizat în România de Institutul Dezvoltării Personale) și comunități (dezvoltă comunități locale în 23 județe cu ajutorul celor 51 de facilitatori ai programului MDIE și o Platformă Digitală de conținut educativ pentru toți profesorii interesați să evolueze în spiritul nevoilor societății actuale). 

Celor 4 co-fondatori ai proiectului – Felix Tătaru (inițiator), Dragoș Anastasiu, Cristina Gheorghe și Alexandru Ghiță – li s-au alăturat încă din primul an (2017) și Felix Pătrășcanu, Andy Szekely și Părintele Constantin Necula. SuperTeach este rezultatul parteneriatului dintre Romanian Business Leaders (RBL), Institutul Dezvoltării Personale (IDP) și Grupul Educativa.

Foto: SuperTeach

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii
  1. Povesti de adormit copiii. Realitatea din teren e ca nimeni nu mai vrea sa invete, patintilor nu le pasa de copii, dar ii “freaca” grija de profesori. Concluzia? O societate needucata duce la perpetuarea unei lipse de educatie de la o generatie la alta. Bine scria Paunescu: “Asa au fost si mama si bunica(…) .”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Gologan, despre predarea matematicii: Nu ar trebui să se bazeze pe reținerea unor rețete, ci pe contexte de viață și raționamente originale

Profesorul Radu Gologan, care pregătește lotul național al olimpicilor de matematică, a postat un mesaj pe Facebook în care cere Ministerului Educației să revină la predarea matematicii „cât mai aproape…
Vezi articolul