Pregătire gratuită online la Chimie, pentru BAC 2024, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, în perioada 16 februarie – 20 aprilie

1.732 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Elevii de clasa a XII-a se pot participa gratuit la cursuri online de pregătire la Chimie, în perioada 16 februarie – 20 aprilie. Cursurile sunt organizate de Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara, potrivit unui anunț al instituției de învățământ.

„La aceste cursuri vor fi abordate disciplinele Chimie Anorganică și Chimie Organică, în vederea recuperării materiei restante, a aprofundării cunoștințelor și a familiarizării elevilor cu cerințele subiectelor pentru susținerea examenului de bacalaureat 2024”, se arată în informare.

Potrivit sursei citate, cursurile vor fi predate de către cadrele didactice din cadrul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului.

Programul se va desfășura online pe platforma Zoom Conference, în perioada 16 februarie – 20 aprilie 2024, în fiecare zi de sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 14:00.

Înscrierea se realizează prin completarea online a formularului aici

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Pregătire gratuită pentru examenul de Bacalaureat 2024, în perioada 9 martie – 29 iunie, la Universitatea de Vest din Timişoara


3 comments
  1. ce caută universitarii in ograda preuniversitarilor? …. sa,și facă admiterea serioasa: nu să folosească criteriile de la bac

  2. Nu e normal . ce interes au universitarii in ,,ograda,, preuniversitarilor? Ei sa,și facă admitere serioasa . nu să facă criterii din notele la bac. !

  3. Da da, disperare mare că nu mai are căutare chimia.

    Farmaciile se închid ca-s prea multe, in învățământ la titularizare se dau subiecte de olimpiada, deci unde mai poți lucra calificat cu aceste facultati de chimie in ziua de azi?

    Am cunoștințe care au stat prin șomaj multi ani, se chinuie prin învățământ fara titulatura pe chimie și salarii diminuate din cauza lipsei titulaturii și catedrei, e aiurea , iar pe la privat studiile alea chimice sunt ca si 8 clase văzute că nu oferă competente in niciun domeniu actual din europa

    Tineri, mergeți pe domenii căutate, nu va pierdeți tinerețea și apoi viitorul cu studiat domenii inutile și destul de greoaie ca apoi sa faceți Uber cu facultate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Programa școlară

OFICIAL Regula 1+1 = 3 doar în comunicarea relațională poate fi aplicată la clasele primare, din anul școlar 2024-2025 / „Design thinking”, „Ora de știut”, „Realitatea din spatele ficțiunii” și „Scriere creativă”, printre disciplinele pe care elevii le pot alege din oferta școlii

Din anul școlar 2024-2025, elevii de clasele a II-a, a III-a și a IV-a pot studia disciplina opțională „Comunicare relațională”, iar cei de gimnaziu pot alege disciplinele „Realitatea din spatele…
Vezi articolul

Ligia Deca i-a primit la discuții pe elevii care au protestat față de lipsa transportului gratuit, la Ministerul Educației / Lorena Drăgușin, președinta AEC: Sunt 82.000 de elevi care nu au transport gratuit asigurat spre școală, nu 30.000 cum prezenta ministerul. Ne-a spus că de la 1 februarie vor primi toți elevii sume forfetare, chiar dacă acolo este serviciul public de transport, ceea ce este contrar legii

Protestul mai multor asociații ale elevilor la Ministerul Educației s-a încheiat joi, la prânz, după două ore în care au pichetat sediul instituției nemulțumiți de faptul că 82.000 de elevi…
Vezi articolul

Premierul Cîțu, despre intrarea școlilor în online: Și anul trecut am avut o vacanță prelungită care a ajutat și a redus valul 3, dacă ajungem acolo vom lua această decizie / Despre cele 4 mii de cazuri de infectare din școli: Ăsta este un semnal pentru profesori că ar trebui să se vaccineze

„Și anul trecut am avut o vacanță prelungită care a ajutat și a redus valul 3, dacă ajungem acolo vom lua această decizie”, a declarat premierul Florin Cîțu la Digi…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Tinerii ne-au spus că vor să cunoască oameni care au făcut ceva în viață, pentru ca asta să-i inspire și pe ei să facă ceva, la rândul lor. Nimeni nu ne-a spus că vrea întâlnire cu un om care să-l învețe să fie bogat – Ionuț Stanimir, BCR, despre discuțiile cu tinerii care vin la ZBOR, cel mai mare proiect recent de huburi pentru tineret / Am constatat că vorbim prea mult despre ei, dar nu-i și ascultăm. Aici îi putem asculta pe tineri – Nicoleta Deliu-Pașol

Tinerii cu care am discutat vor să întâlnească oameni care au făcut ceva în viață, de la care să învețe ce să facă și ei, spune Ionuț Stanimir, director de…
Vezi articolul