Pregătire gratuită pentru bacalaureat, webinare de dezvoltare personală și ședințe de consiliere în carieră, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara

1.698 de vizualizări
Foto: © Xalanx | Dreamstime.com
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) oferă elevilor din întreaga țară un program de sprijin, format din sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră, potrivit unui comunicat de presă.

Pregătire pentru examenul de bacalaureat:

„UVT oferă un program online săptămânal de pregătire pentru examenul de bacalaureat, pentru toate disciplinele pentru care se organizează probe scrise de examen, care se va desfășura sâmbăta, începând cu data de 18 martie 2023, până în data de 24 iunie 2023.

Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 18.03 – 24.06.2023 (cu excepția 15 și 22 aprilie, respectiv 3 iunie), este următorul:

  • 09:00 – 10:30 – Limba și literatura română;
  • 10:45 – 12:15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
  • 12:30 – 14:00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.

Elevii se pot înscrie gratuit la programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat completând formularul disponibil aici. Mai multe detalii despre programul de pregătire și tematicile abordate pot fi accesate aici”.

Webinare de dezvoltare personală

„UVT susține elevii de liceu printr-un program de webinare dedicate dezvoltării personale organizate de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră. 

Webinarele vor avea loc în zilele de miercuri, începând cu ora 16:00, după programul de mai jos:

  • 29 martie 2023: Secretul unei vieți împlinite 
  • 5 aprilie 2023: O călătorie către sine
  • 26 aprilie 2023: Cum să treci peste lipsa de motivație?
  • 3 mai 2023: Care este motorul în procesul decizional al carierei mele?
  • 10 mai 2023: Cum să te împrietenești cu emoțiile tale?
  • 17 mai 2023: Timpul: inamic sau prieten?
  • 24 mai 2023: În era digitală, merită să vin fizic la universitate?
  • 31 mai 2023: Alegerea programului de studiu potrivit

Pentru a participa la aceste webinare, elevii sunt invitați să completeze următorul formular de înscriere, unde pot indica temele de interes”.

3 ședințe gratuite de consiliere individuală:

„Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al Universității de Vest din Timișoara (UVT) pune la dispoziție servicii de consiliere individuală în carieră elevilor sau altor aspiranți la studii universitare care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional. Fiecare elev sau aspirant la studii universitare poate beneficia de 3 ședințe gratuite de consiliere individuală în carieră, oferite de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al UVT. Pentru a programa o ședință de consiliere individuală în carieră, persoanele interesate pot completa acest formular.

De asemenea, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) pune la dispoziție în mod gratuit tuturor celor interesați platforma de testare psiho-vocațională YTM – o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de UVT special în vederea generării unor rapoarte cu privire la interesele, abilitățile și aptitudinile utilizatorilor, cu scopul orientării spre un anumit traseu educațional și profesional”.

Școala de vară West Summer University:

„Pentru elevii care în această vară vor absolvi clasele a X-a sau a XI-a, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în parteneriat cu Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), oferă șansa de a simula, timp de două săptămâni, viața de student din toate perspectivele sale, descoperind domeniile de studii universitare și municipiul Timișoara prin participarea la școala de vară West Summer University. Înscrierile pentru acest eveniment vor demara în curând, toate detaliile urmând a fi publicate pe site-ul https://wsu.osut.ro/.

Nu în ultimul rând, menționăm faptul că facultățile UVT organizează concursuri pentru elevii de liceu, în urma cărora participanții cu rezultate deosebite pot beneficia de condiții speciale de admitere la programele de studii universitare de licență de la UVT. Detalii despre concursurile organizate pot fi găsite pe site-urile facultăților UVT.

În plus, elevii cu rezultate deosebite la olimpiade și concursuri naționale beneficiază de un pachet special de facilități în cazul în care doresc să urmeze studiile universitare la UVT, toate detaliile fiind disponibile aici.

Oferta educațională a Universității de Vest din Timișoara (UVT) cuprinde 79 de programe de studii universitare de licență și 92 de programe de studii universitare de masterat din 34 de domenii de studii universitare”, conform comunicatului.

Foto: © Xalanx | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Platforma “YTM” pentru îndrumarea în carieră, pusă la dispoziție de Universitatea de Vest din Timișoara – test de orientare vocațională și consiliere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO “Fă-o pentru mine! Vreau să am încredere în educația pe care o primesc. Ies la vot pentru că nu mai vreau să ies în stradă.” Elevi de liceu îndeamnă tinerii să meargă la vot pe 26 mai

Mai mulți elevi de liceu s-au implicat în campanii pro vot pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, demersurile fiind organizate de diverse organizații pe paginile de socializare. Consiliile elevilor din…
Vezi articolul

Klaus Iohannis: 30% dintre români sunt la nivelul minim de alfabetizare financiară. Mediul financiar-bancar şi cel academic să contribuie la sustenabilitatea financiară, inclusiv prin mentorat şi îndrumare practică

Statisticile din 2023 arată că 30% dintre români se încadrează la nivelul minim de alfabetizare financiară, iar aceasta nu este consecinţa directă a unor evoluţii recente, ci efectul acumulat în…
Vezi articolul

Studenții cer adoptarea urgență a unui proiect de lege care interzice majorarea taxelor universitare: Este inacceptabil ca universitățile să recurgă la majorarea oricăror tipuri de taxe în criza actuală

Alianța studenților susține un proiect de lege care prevede interzicerea majorării taxelor universitare pe perioada stării de urgență, în actualul și în viitorul an universitar și îndeamnă decidenții din educație…
Vezi articolul

Riscăm o nouă epidemie de rujeolă / Medicii avertizează că se înmulțesc cazurile de îmbolnăvire la copiii nevaccinați / ”Rujeola este o boală care are în proporţie de cel puţin 30% complicaţii”

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Capitală, dr. Simin Aysel Florescu, a explicat, pentru News.ro, că riscăm o nouă epidemie de rujeolă din cauza copiilor nevaccinați, potrivit G4Media.ro. Tot…
Vezi articolul
Codrut Olaru si Tudorel Toader / Foto: Inquam Photos - Octav Ganea

Liga Studenților Iași acuză că Ministerul Educației “îl apără” pe Codruț Olaru, al cărui titlu de doctor a fost retras pentru “plagiat grosier”. Organizația îi cere ministrului Cîmpeanu să explice de ce CNATDCU tergiversează decizii în cazul mai multor “gulere albe”

Liga Studenților Iași susține, într-un comunicat emis luni, că Ministerul Educației “îl apără pe plagiatorul Codruț Olaru prin amânarea unui aviz al Direcției Juridice” și cere instituției să emită acel…
Vezi articolul