Premierul Ciucă îndeamnă „întreg personalul din educație” să revină la catedră, deși profesorii și angajații protestează în școli. Șeful Executivului anunță că „rămânem deschiși dialogului” cu sindicatele, fără vreo propunere concretă

971 de vizualizări
Foto: gov.ro
Nicolae Ciucă a pus din nou o postare pe Facebook, un mesaj în care salută adoptarea legilor Educației și are câteva referiri la situația tensionată din școli, unde luni a fost declanșată greva generală pe termen nelimintat. Premierul face apel la „cadrele didactice și la întreg personalul din educație să revină la catedră”, deși protestul se desfășoară în școli.

În mesajul său, premierul vorbește despre disponibilitatea la dialog, dar nu propune nicio întâlnire sindicatelor pentru a dezamorsa criza din învățământ, sau vreo măsură concretă. Acesta scrie că „la nivelul Guvernului și ministerelor lucrăm la noua lege a salarizării, pentru care am stabilit un calendar strâns de elaborare și promovare în Parlament, dar și la celelalte proiecte de acte normative pe care le-am asumat”, fără să spună despre ce acte normative „asumate” este vorba.

Ciucă le amintește protestatarilor că cel mai mic buget prin raportare la PIB, pentru Ministerul Educației, de 2,1% din PIB, despre care ministra Ligia Deca a declarat că este „acoperitor”, a fost de fapt mai mare cu 6 miliarde față de anul trecut. Premierul nu precizează, însă, că aceste 6 miliarde au fost justificate la momentul respectiv de creșterea facturilor cu utilitățile de la unitățile de învățământ – costul standard pentru utilități – și de creșterea cu circa 4% a salariilor, până la grila de salarizare care era prevăzută pentru anul 2020 și care nu s-a aplicat complet decât în ianuarie 2023, doar pentru cadrele didactice, pentru personalul auxiliar și nedidactic fiind încă neacordată și făcând parte din revendicările sindicatelor în greva generală.

„Am mărit cu șase miliarde de lei bugetul Educației în acest an și avem 3,6 miliarde euro alocați din PNRR pentru școli și universități, pentru finanțarea modernizării sistemului educațional”, mai spune Nicolae Ciucă pe Facebook.

Duminică, în întâlnirea cu liderii sindicatelor, Ciucă le-a reproșat reprezentanților profesorilor că nu și-au ales bine momentul în care să facă grevă, în această perioadă în care ar fi trebuit să aibă loc rotativa între PNL și PSD la guvernare, potrivit surselor G4Media.ro.

Redăm mesajul premierului:

„Guvernul pe care îl conduc înțelege importanța Educației pentru întreaga societate. Dincolo de modificările și reformele în plan legislativ, asigurăm resursele necesare și avem determinarea să găsim soluții la toate problemele acumulate de-a lungul timpului. Rămânem deschiși dialogului pentru ca împreună cu reprezentanții sindicatelor să găsim soluțiile care să reflecte importanța pe care o acordăm, și de o parte și de cealaltă, elevilor, personalului din învățământ și calității actului educațional.

Fac apel la cadrele didactice și la întreg personalul din educație să revină la catedră mai ales în această perioadă extrem de importantă pentru elevi, în care au nevoie de susținerea și încurajarea noastră!

La nivelul Guvernului și ministerelor lucrăm la noua lege a salarizării, pentru care am stabilit un calendar strâns de elaborare și promovare în Parlament, dar și la celelalte proiecte de acte normative pe care le-am asumat.

Am mărit cu șase miliarde de lei bugetul Educației în acest an și avem 3,6 miliarde euro alocați din PNRR pentru școli și universități, pentru finanțarea modernizării sistemului educațional.

Consultările pe care le avem cu sindicatele din educație arată, încă o dată, asumarea responsabilităţii la nivelul Guvernului și al Coaliției de Guvernare că putem găsi soluţii prin dialog și deschidere”.


7 comments
  1. Am 2600 lei salar, nu am nimic de pierdut, sunt dispus sa plec din învățământ. Susțin greva în condițiile acestea!

  2. Da, nu era acum momentul pentru o greva, cred ca era optim prin noiembrie-decembrie, atunci cand s-a stabilit micrometricul 2,1 % din PIB, o adevarata jignire si in acelasi timp inca o lovitura la fundamentul deja subrezit al educatiei.

    1. Daca faceam in decembrie spuneau ca i-am luat prin surprinde, au fost proteste iar guvernatii nu le-au bagat in seama.

  3. Un plagiator nu are ce sa discute cu profesorii.

  4. in adevar , realitatea este ca daca nu ai cu ce plati apa, o sa te duci nespalat la scoala si vor rade elevii de profesor, daca nu ai cu ce plati lumina, nu o sa poti pregati acele lectii extraordinare pentru elevi, daca nu ai suficienti bani sa platesti internetul , nu o sa ai nici competente digitale, ce laptop nici nu te apropii de suma respectiva sa il cumperi, daca nu ai bani sa platesti caldura, o sa stai in frig si nu vei mai face dardaind de frig nici o lectie extraordinara, ci doar exact cum se fac acum de apare analfabetismul functional; daca nu iti ajung banii sa cumperi carti si caiete , articole de papetarie pentru tine, nu mai creezi lectia aceea mult eficienta pentru elevi si atractiva, ci o lectie saracuta, ca ti s-a terminat rezerva la stilou sau hartia de xerox si nu ai avut pe ce sa mai scrii schema lectiei etc
    Asta este realitatea.
    De ce nu scoateti profesorii la 45 de ani la pensie, ca alte categorii, in 85% din scoli sunt acte de agresivitate fizica si verbala, de ce nu iau atitudine profesorii? pai la salariul dat ce atitudine sa mai ia, atatia bani primesc, atata se ocupa de elevi, stresul psihic fata de bullying-ul din 85% din scoli , ii termina si pe ei, ajung acasa obositi psihic, in fiecare zi; in fiecare clasa din 85% din scoli exista 2, 3 , 4 elevi care nu respecta regulile de desfasurare a unei ore, pur si simplu refuza, urla, tipa, sunt agresivi verbal, sau isi lovesc colegii in timpul orei, nu-i lasa nici pe ceilalti sa fie atenti la ore , pentru ca ei refuza scoala, este deosebit de stresant in fiecare zi sa ai aceeasi elevi agresivi; proveniti din diverse familii, de tot felul.
    Cum se investeste in educatia elevilor?- mai putini in clasa -15 elevi, sa poata fi supravegheati toti , iar cei care vin cu comportament agresiv din familie si care refuza constant regulile civilizatiei sa poata fi mai bine monitorizati-acestia exista in fiecare clasa si nu sunt numai 1 sau 2 , de regula ajung sa fie 3 sau 4 elevi; profesori platiti bine altfel cat ii platesti atat lucreaza, stiind ca nu le ajung banii sa isi plateasca lumina, caldura, apa rece, internetul, nu mai reusesc sa creeze acele lectii minunate si uite asa o sa tot fie analfabetismul functional si uite asa devin viitori adulti, agresivi , nepregatiti, superficiali, etc.

  5. Profesorii îi îndeamnă pe cei din Guvern să ARATE prin fapte că le pasă de această țară și de oameni și de părinți și de copii !!!

  6. Guvernul pe care îl conduci nu înțelege importanța Educației pentru întreaga societate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pornirea permanentă a camerelor video din sălile de clasă, o posibilă soluție în combaterea violenței din școală, spune ministra Educației / Deca ar fi de acord cu exmatricularea pe 3 zile, propusă de sindicate

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat marți, 11 aprilie, că pornirea permanentă a camerelor video din sălile de clasă poate reprezenta o posibilă soluție în combaterea violenței din școală. Reacția…
Vezi articolul

Discriminare pentru profesoare: femeile cadre didactice care vor avea 62 de ani și 5 luni la 1 septembrie 2025 și nu doresc să se pensioneze vor intra în restrângere de activitate, sau vor fi pensionate forțat, potrivit procedurii Ministerului Educației pentru reconstituirea normelor didactice, lucru care încalcă legea și contravine deciziei CCR / Profesorul anonim

Vă supun atenției faptul că, pe lângă celelalte măsuri și criterii de angajare mai mult decât discutabile, procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026, publicată vineri 8 august 2025…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății: Reforma rezidențiatului nu trebuie să se rezume la examen, ci la pregătirea medicilor și la adaptarea programelor la standardele europene / Ce ar urma să se schimbe pentru absolvenți din 2026

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că reforma sistemului de rezidențiat trebuie să vizeze nu doar organizarea examenului, ci și îmbunătățirea formării medicilor, precum și adaptarea programelor de pregătire la cerințele…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației urgentarea livrării manualelor noi de clasa a VIII-a. Rareș Voicu: Avem nevoie de manuale și de siguranță în ceea ce privește organizarea evaluării naționale

Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației urgentarea livrării manualelor noi de clasa a VIII-a către școli și atrage atenție că publicarea în varianta digitală doar a manualelor de limba…
Vezi articolul

Tinerii pot participa gratuit la spectacolele-lectură organizate de Teatrul Excelsior din București în perioada 26 martie – 30 aprilie / Prietenia, criza identitară, viitorul, printre temele pieselor care vor fi dezbătute cu publicul

Tinerii pot participa la spectacolele-lectură organizate de actorii Teatrului Excelsior în perioada 26 martie – 30 aprilie, transmite Agerpres. Fiecare seară are o tematică specifică: iubirea, relația cu puterea, prietenia,…
Vezi articolul

Școlile pot decide intrarea în online a elevilor. Aura Danielescu, șefa Inspectoratului Școlar Județean Timiș: Li s-a dat autonomie consiliilor de administrație să-și asume responsabilitatea unor decizii

„În contextul în care ordinul de ministru care modifică regulamentul ROFUIP vine și spune cu precizări, introducând niște alineate noi, care sunt momentele în care consiliul de administrație poate să…
Vezi articolul