Premiile de peste 43 de milioane de euro, acordate angajaților Romsilva „fără o justificare reală”, ar fi putut însemna combaterea abandonului școlar în 216 școli

5.600 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Circa un milion de lei a alocat în Ministerul Educației, prin PNRR, unui proiect de reducere a abandonului școlar, în perioada 2022-2025. Asta înseamnă 200.000 de euro. Ministrul mediului a anunțat luni seara că a descoperit, în urma unui control al Curții de conturi la Romsilva – o agenție a statului care gestionează fondul forestier – că angajații instituției ar fi primit premii de performanță în suma de 216 milioane de lei, scrie G4Media.ro. Adică circa 43,2 milioane de euro.

În condițiile în care un grant oferit unei școli a fost de 200.000 de euro, banii dați ca premii, despre care ministrul Mircea Fechet spune că erau acordați „fără o justificare reală a performanţelor acestora”, ar fi putut să contribuie la combaterea abandonului școlar în circa 216 școli, potrivit unui calcul simplu.

Ministrul precizează faptul că „clasele de salarizare şi sporurile acordate s-au stabilit prin negociere individuală, astfel că s-a ajuns la situaţii în care salariaţi care ocupă acelaşi post au negociat niveluri salariale şi sporuri diferite. De asemenea, Regia a practicat un tratament diferenţiat pentru aceeaşi categorie de salariaţi. Acelaşi tip de spor a fost acordat în procente diferite, fără criterii obiective şi transparente, iar angajaţi pe posturi de execuţie au negociat şi obţinut salarii şi sporuri mai mari decât cei aflaţi pe posturi de conducere”.

Ce fac școlile ca să reducă abandonul școlar cu un buget de 1 milion de lei pe 3-4 ani

În PNRAS – Programul Național pentru Reducwerea Abandonului Școlat, în prima rundă care a început în 2022, circa 650 de școli și-au îmbunătățit indicatorii și au avut progres pe mai multe aspecte.

Printre măsurile luate de școli, documentate într-iun raport al Băncii Mondiale la comanda Ministerului Educației și Cercetării, se numără:

  • dotări pentru o infrastructură școlară modernă și digitalizarea școlilor (echipamente digitale, softuri)
  • oferirea de ore de educație remedială, de masă caldă și activități de consiliere elevilor
  • sprijin material direct
  • formarea, dezvoltarea și diversificarea competențe profesionale ale cadrelor didactice pentru a-și adapta metodele în funcție de nevoile elevilor
  • oferte diversificată de activități extrașcolare
  • dezvoltarea organizațională a școlilor.

O analiză detaliată a programului PNRAS runda I, poate fi citită aici.


1 comment
  1. Articole incredibile referitor la Romsilva, salarii,prime etc.Masuri luate cînd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectoratul Școlar București trebuie să centralizeze până marți toate cererile școlilor de a trece în online – ministrul Cîmpeanu / Discuții cu inspectorii județeni: ce pot face școlile care nu pot asigura resurse sau protecție sanitară pentru predarea față în față

Inspectoratul Școlar al Municipiului București va centraliza până marți toate cererile din partea școlilor din capitală care vor să treacă în online, deoarece nu pot asigura resurse pentru predarea față…
Vezi articolul

LIVE VIDEO Lockdown sau restricții mai ușoare? Care sunt soluțiile optime pentru a opri pandemia? Alexandru Rafila, Raul Pătrașcu, Andrei Baciu, Cristian Bușoi, Vlad Mixich discută despre impactul pandemiei – conferință G4Media.ro

Europarlamentari, oficiali și experți de top discută joi, într-o conferință organizată de G4Media.ro, despre impactul pandemiei asupra sistemului sanitar românesc, dar și despre modificările de substanță ale politicilor europene produse…
Vezi articolul

ASE București și Universitatea de Medicină Iuliu Hațieganu din Cluj Napoca – din nou singurele universități românești din top 1000, în clasamentul Times Higher Education 2023. Majoritatea instituțiilor românești, în coada rankingului global / Top 3: Oxford, Harvard, Cambridge

Numărul universităților românești incluse în cea mai nouă ediție a clasamentului Times Higher Education al celor mai bune universități din lume – ediția 2023, publicată astăzi – a crescut la…
Vezi articolul