Președintele Nicușor Dan, de Ziua României: Avem multe zone de excelență în educație, dar, în ansamblu, sistemul de învățământ este slab spre foarte slab și asta o să ne provoace mari probleme în viitor

1.026 de vizualizări
Nicușor Dan / Sursa foto: Captură presidency.ro
Mesaj dur despre starea educației al Președintelui României de Ziua Națională: deși există „multe zone de excelență”, sistemul românesc de învățământ este „slab spre foarte slab” și riscă să genereze „mari probleme în viitor”. Avertismentul vine în contextul unei radiografii ample a situației instituțiilor publice, economiei și democrației românești.

În fața corpului diplomatic, a oficialilor și invitaților la recepția de 1 Decembrie, președintele a dedicat un fragment consistent educației.

„Avem multe zone de excelență în educație, dar, în ansamblu, sistemul de învățământ este slab spre foarte slab. Și asta o să ne provoace mari probleme în viitor”, a spus șeful statului.

Discursul președintelui a inclus o evaluare a mai multor domenii ale statului, în același registru critic cu nuanțe.

  • Corupția: „România este o țară coruptă”, a spus Nicușor Dan, deși a adăugat că nivelul corupției este mai scăzut decât acum două decenii și că „în ultimele luni nu am văzut corupție la vârful statului român”.
  • Sănătatea: Sistemul sanitar este „foarte departe” de potențialul lui, în ciuda investițiilor publice, dar există primele rezultate ale proiectelor finanțate prin PNRR.
  • Economia: Președintele a lăudat dinamica mediului privat, care a contribuit la dublarea PIB-ului în ultimii 10 ani, însă a avertizat asupra lipsei unei „adevărate politici economice” și asupra deficitului comercial ridicat.
  • Democrația și alegerile: A reamintit anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut și „dubiul” creat în plan intern și extern, subliniind existența unor dovezi privind influențe nelegale și campanii de dezinformare dinspre Rusia.

În finalul discursului, președintele Nicușor Dan a cerut politicienilor și societății să reducă tonul dezbaterilor publice:

„Invitația pe care o fac tuturor este să coborâm nivelul vocii, să discutăm cu calm și echilibru”, a spus el, criticând „reversarea de sloganuri” din discursul politic actual.

Totodată, șeful statului a subliniat că doar „națiunile care reușesc să aibă o solidaritate interioară” pot progresa, făcând apel la responsabilitate față de generațiile viitoare.

Redăm discursul integral al Șefului Statului:

„Dragi români, din România și de pretutindeni,

Celebrăm azi Unirea de la 1918, un moment istoric al României, un moment în care un vis de generații s-a împlinit. Și asta înseamnă, pe de o parte, că nu venim de nicăieri, că a existat o societate și o clasă politică capabile să-și coalizeze energiile pentru un ideal, și asta înseamnă că memoria acestor oameni ne obligă și pe noi să încercăm să fim la înălțimea a ceea ce ei au făcut.

Unde suntem azi? Cred că trebuie să privim cu echilibru și luciditate momentul la care suntem, tocmai pentru a fi capabili să ne modulăm și așteptările, și speranțele. Trăim mai prost decât anul trecut. Dar trăim mult mai bine decât acum 20 de ani. Și trăim mai bine decât mulți din oamenii din țări vecine nouă.

România este o țară coruptă, și românii au dreptate când spun că nu văd o voință a statului român de a lupta cu corupția, și mai au dreptate când sunt revoltați de faptul că oameni corupți vin și le dau lecții de moralitate la televizor. Totuși, suntem mai puțin corupți decât acum 20 de ani.

E adevărat și că toată corupția din toată această perioadă ne-a ținut înapoi. Puteam să fim mult mai departe și să trăim mult mai bine față de cum trăim azi. E adevărat și că în ultimele luni nu am văzut corupție la vârful statului român.

Avem multe zone de excelență în educație, dar, în ansamblu, sistemul de învățământ este slab spre foarte slab. Și asta o să ne provoace mari probleme în viitor.

Sistemul sanitar este departe, foarte departe de unde ar fi putut să fie cu toți banii pe care noi toți i-am dus încolo. Dar vedem totuși primele corpuri noi de spital care sunt construite prin finanțare din PNRR.

Avem o economie privată foarte dinamică și meritoasă, care a reușit să dubleze PIB-ul României în 10 ani. Dar avem un deficit comercial foarte mare și nu avem, în momentul ăsta, o adevărată politică economică. Totuși, autoritățile statului au reușit să păstreze calendarul pentru aderarea la OCDE.

Acum un an România a anulat alegeri prezidențiale și asta a creat un dubiu cu privirea la democrația din România, și între cetățenii români, și în rândul partenerilor noștri. Avem totuși între timp multe dovezi ale faptului că aceste alegeri au fost influențate în mod nelegal și multe dovezi că în ultimii 10 ani avem o campanie de dezinformare și manipulare dusă de Rusia în România și în Europa.

Dar nu avem un raport complet cu ce s-a întâmplat acum un an. Suntem membri ai Uniunii Europene și, grație acestei poziții, România a primit aproximativ 100 de miliarde de euro. Dar, de multe ori, vocea României nu s-a auzit în interiorul Uniunii și au fost cazuri, cum a fost cazul Schengen, în care România a fost clar nedreptățită. Totuși avem maturitatea, pe care am exersat-o în ultimele luni, de a negocia și de a impune punctul nostru de vedere pe chestiuni tehnice care priveau România.

Avem 5 milioane de români care au plecat din România, fie din cauza condițiilor materiale, fie că s-au simțit nedreptățiți în această țară. Dar ei sunt o carte de vizită pentru România și un potențial uriaș pentru România în măsura în care vom reuși să avem o relație corectă cu ei.

În fine, avem o administrație publică care este de foarte multe ori depășită, care a pierdut și timp, și bani în procesul de digitalizare și care evident că nu ține pasul cu societatea. Dar am făcut totuși 500 de kilometri de autostradă și de drum expres în ultimii 5 ani.

Toate lucrurile pe care le-am spus sunt adevăruri despre România, pe care putem să le vedem dintr-o direcție sau din alta, și cel mai simplu pentru un politician este să ia două sau trei dintre ele, să le facă sloganuri, să defileze cu ele de dimineață până seara. Și sunt câțiva care o fac. Și, din păcate, spațiul nostru public este poluat de această reversare de sloganuri, unele dintre ele devenind țipete și chiar urlete.

De aceea, invitația pe care o fac tuturor este să coborâm toți nivelul vocii, să discutăm cu calm și echilibru problemele pe care societatea noastră le are – fără să încercăm să le ascundem într-un fel, dar păstrându-ne calmul și echilibrul.

Vă invit, de asemenea, să încercăm să ne ascultăm unii pe alții. Dincolo de zgomotul inevitabil, vom găsi puncte de vedere comune pe care să putem să construim. Pentru că trăim o perioadă în care doar națiunile care reușesc să aibă o solidaritate interioară reușesc să progreseze. Și la această solidaritate interioară ne obligă și memoria celor pe care i-am pomenit, și responsabilitatea pe care o avem față de copiii noștri.

Și vă invit pe toți să continuați să credeți în România.

La mulți ani, România! La mulți ani, români!”


8 comments
  1. Domnule presedinte sa vedeti ce rau stam cu sporul natural. Tara e in colaps demografic si nimeni nu se mai simte incurajat sa ramana aici. Si va mai spun eu cu ce stam foarte prost: cu o clasa politica de doi bani si tri lulele!

  2. Discurs lamentabil al lui Nicusor Dan. Se submineaza singur. Pana nu se face lumina asupra anularii alegerilor si nu se spune adevarul, nu avem nici o sansa .Nu putem cladi absolut nimic pe un fundament fals si putred. Faza cu rusii este un afront la adresa inteligentei.
    Mia bine s-ar intreba Nicusor Dan de ce l-a ales tocmai pe DD in frunte la Ministerul Educatiei, favoritul lui nr. 1.
    Dezastru total intrega conducere, care, prin tot ceea ce face, actioneaza impotriva Romaniei cu subiect si predicat. Este un plan bine pus la punct de exterminare a valorilor de orice fel, a libertatii si a dreptului de a alege, evident, toate aceste actiuni concertate facute in numele apararii „democratiei” si a parcursului pro-european al patriei.
    Traiasca gandirea stiintifica care ne lumineaza calea!

  3. Bravo, domnule președinte!
    Avem un sistem slab spre foarte slab, deci logic ca mărim normele de predare, amestecam materiile predare de profesori si tăiem salariile.
    De ce nu ai zis asta si in campanie?

  4. Sistemul e ~slab spre foarte slab~ după ce a fost subfinanțat 35 de ani, iar soluția e să tăiem și mai mult finanțarea?!

    Cum vă mai rabdă pământul…

    DEMISIA, DAVID!!

  5. E clar!De la tine au început cu eșecul și dezastrul!7 ani de acasă și omenia sunt o necunoscuta pentru tine.Cine e păpușarul din spate?

  6. Tic-tac…
    Au trecut deja 6 luni.
    Nu se întrevede nicio schimbare, aceeasi camarilă la „butoane”.
    Ah, ba da, a fost o schimbare majora in educație. Si o tara întreagă urla ca nu in bine…

    1. Dacă e adevărat ce spune dumnealui atunci acesta e doar creația politicienilor și a politicilor din ultimii 30 de ani.
      Majoritatea profesorilor își fac treaba la maxim dar în limita dotărilor, a regulilor impuse, a programei impuse, a legislației impuse, a corupției, a dotării copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Mariana Dogaru, președinta Agenției care acreditează și autorizează școlile și grădinițele, susține că a fost propusă în consiliul ARACIP și de Universitatea din București / Instituția neagă că ar fi făcut o asemenea propunere

Mariana Dogaru, actuala președintă a ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar -, susține că ar fi fost propusă în consiliul general al ARACIP, organismul de conducere,…
Vezi articolul

Alianța organizațiilor studențești presează Ministerul Muncii să ia măsuri pentru păstrarea caselor de cultură ale studenților după ce vor fi preluate de către autoritățile locale

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a cerut, marți, Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale să spună ce se întâmplă cu cererile pe care organismul reprezentativ al…
Vezi articolul

UPDATE România a primit portofoliul care acoperă Competențele și Educația pentru Roxana Mînzatu, în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen / Cât de important este acest post

Roxana Mînzatu (44 de ani), comisarul european propus de România, ar urma să primească portofoliul Competențe și Educație, Locuri de muncă, Drepturi sociale și demografie în viitoarea Comisie Europeană condusă…
Vezi articolul