Primarul Timișoarei a lăsat Inspectoratul Școlar fără internet în zi de simulare de BAC și înscriere în clasa pregătitoare. Inspectorul general: Și linia de backup este tăiată

4.643 de vizualizări
Nicolae Robu / Foto: Inquam Photos – Virgil Simonescu
Primarul din Timișoara a lăsat inspectoratul Școlar Județean fără internet, în zi de simulare a examenelor de Bacalaureat și de înscrieri la clasa pregătitoare. În plus, „mâine este o zi extrem de importantă, simularea la Matematică și Istorie, care antrenează un număr foarte mare de elevi din municipiul Timișoara”, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general din Timiș. „Inspectoratul nu are la acest moment soluția de rezervă, noi suntem pe soluția individuală cu hotspot de pe telefoane”, a precizat inspectoarea Aura Danielescu, pentru Edupedu.ro.
  • Primarul Nicolae Robu, împreună cu echipe de muncitori ale primariei, au lăsat luni seara fără internet și semnal TV sau telefonie zona centrală a Timișoarei, scrie OpiniaTimișoarei.ro.
  • Concret, angajații primăriei au tăiat cablurile aeriene ale operatorilor „care au sfidat solicitările Primăriei și nu s-au obosit să îngroape firele de ani de zile”, scrie sursa citată. Potrivit acesteia, Robu a declarat aseară: „Am anunțat destul de demult, și am reanunțat și tot reanunțat că vine momentul în care declanșăm o campanie de tăiere a cablurilor pentru a-i obliga pe proprietarii lor să le ducă în subteran”.

Contactată de Edupedu.ro, Aura Danielescu, inspectoarea școlară generală din Timiș, a declarat că nu inspectoratul școlar era obligat să îngroape firele, ci compania care asigură aceste servicii.

Aura Danielescu / Foto: Facebook

Dumnealui, când a procedat aseară în jurul orei 10:00 la deconectarea acestei instituții de la ambele linii pe care noi le avem la internet, nu s-a gândit probabil că nu doar Primăria Municipiului Timișoara trebuie protejată, ci și instituția vecină cu dumnealor. Noi gestionăm examen de simulare și avem pe final etapa de înscrieri în clasa pregătitoare. Și dumnealui a declarat că nu crede că nu ne descurcăm. Așa este, am fost puși în situația de a ne găsi punctul vulnerabil și de a rezolva problema„, a declarat pentru Edupedu.ro inspectoarea școlară generală.

Danielescu a precizat pentru Edupedu.ro că a identificat „conexiuni alternative care pentru inspectoratul școlar este posibil să atragă după sine costuri suplimentare, dar și pentru unitățile de învățământ din zonă, care sunt 5, care sunt fără linie principală. I-am rugat, lucru care s-a și întâmplat, să vină cu un abonament alternativ pe un stick, astfel încât să ne putem desfășura activitatea mâine. Mâine este o zi extrem de importantă, simularea la Matematică și Istorie, care antrenează un număr foarte mare de elevi din municipiul Timișoara„.

Inspectoratul nu are la acest moment soluția de rezervă, noi suntem pe soluția individuală cu hotspot de pe telefoane. Un coleg de-al nostru este acasă pur și simplu și de pe internetul de acasă încearcă să țină legătura cu școlile și cu Ministerul Educației. Pentru mâine, sperăm ca și noi să avem o soluție de backup, alta decât soluția de backup care ne-a fost tăiată în momentul în care cei din primăria a decis acest lucru„, a declarat pentru Edupedu.ro inspectoarea școlară generală din Timiș.

În ceea ce privește simularea susținută astăzi de elevii de clasele a XI-a și a XII-a la Limba și literatura maternă, oficialul a spus că „s-a desfășurat fără probleme, colegii s-au folosit de acele soluții de rezeră – stickuri de internet„.

ISJ Timiș este, însă, „în situația de a nu avea acces acum la evoluția înscrierii la clasa pregătitoare, iar noi ar trebui să știm, în scopul ajustării planului de școlarizare pentru a asigura accesul la educație al tuturor copiilor, cum evoluează. Ori dacă noi câteva zile nu avem internet și până vineri se finalizează procesul de înscriere, suntem într-o situație nefirească și neplăcută. Dar ne vom descurca„, a declarat Aura Danielescu pentru Edupedu.ro.

Oficialul a precizat că simularea de mâine, la Matematică și Istorie, se va desfășura și că inspectoratul va găsi soluții pentru remedierea situației.

CALENDAR SIMULARE BAC 2019

18 martie 2019     Simulare Limba și literatura română – scris
19 martie 2019     Simulare Limba și literatura maternă – scris
20 martie 2019     Simulare Proba obligatorie a profilului
  • Simulare la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională

Ce prevede ordinul de ministru care stabilește detaliile simulării, pentru simularea la Matematică de către elevii de clasa a XI-a:

Foto: Monitorul Oficial
  • Simulare la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

Ce prevede ordinul de ministru care stabilește detaliile simulării, pentru simularea la Istorie de către elevii de clasa a XI-a:

Foto: Monitorul Oficial
21 martie 2019     Simulare Proba la alegere a profilului și specializării – se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus
29 martie 2019     Afișarea rezultatelor

 

Sursa Foto: Inquam Photos – Virgil Simonescu

 

Citește și:

 


1 comment
  1. Cred ca primarul respectiv a afacut asta cur ea vointa !!! Ar trebui tras la raspundere si pus sa plateasca toate daunele rezultate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
diploma, premii, elevi

Premii și pentru elevii din clasele primare, cu excepția clasei Pregătitoare, dacă încheie anul cu calificativul „Foarte bine”, propuse în proiectul de Statut al Elevului 2024 / În prezent sunt prevăzute posibile premii la încheierea cursurilor doar pentru gimnaziu și liceu

Elevii din clasele primare pot obține premii dacă au calificativul „Foarte bine” la încheierea mediilor, potrivit unei propuneri din proiectul Statutului Elevului pus în dezbatere publică pe 12 iunie. În…
Vezi articolul
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

Prezenţa şi programul de lucru al profesorilor în şcoli, în perioada suspendării cursurilor, vor fi stabilite de directorii unităţilor de învăţământ, precizează Ministerul Educaţiei

Programul de lucru al profesorilor în şcoli, în perioada suspendării cursurilor, va fi stabilit de directorii unităţilor de învăţământ, potrivit unei circulare trimisă de Ministerul Educaţiei în teritoriu. Secretarul de…
Vezi articolul

Din 8 ianuarie 2026, suma pentru masa la școala ar putea fi de 16.5 lei per elev, creșterea fiind de 1.5 lei, potrivit unui proiect de OUG / Au fost incluși și copiii de la școlile arondate după comasări

Pentru anul 2026, suma alocată pentru programul național „Masă sănătoasă” este de 1.531.090.000 de lei, potrivit unui document pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba despre…
Vezi articolul

Definitivat 2024. Subiectele și baremul pentru consilierii școlari, publicate de Ministerul Educației / Prezentare despre „Educația pentru carieră”, evidențierea unei consecințe în plan școlar a stimei de sine scăzute la elevi – subiecte de examen

Subiectele și baremele de la Definitivat 2024 pentru profesorii consilieri școlari au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între orele 9 și…
Vezi articolul